Familia Șărămăt a fost la Caracal, să se roage pentru Alexandra Măceșanu, altă victimă a abuzurilor și nepăsării autorităților

Familia Șărămăt, asistenții maternali ai Sorinei, fetița din Baia de Aramă dată în adopție unei familii din SUA, a venit la Caracal pentru a aprinde lumânări pentru Alexandra, adolescent dispărută în urmă cu câteva zile, despre care se crede că a fost ucisă de un mecanic din Caracal, scrie Mediafax.
Potrivit sursei citate, asistenta maternală care a crescut-o pe Sorina, fetița din Baia de Aramă dată în adopție unei familii din SUA, a declarat, la Caracal, că nu își dă seama ce ar putea simți o mamă în cazul Alexandrei.
„Nu aș putea să accept așa ceva. Ne-am gândit că dacă oamenii au fost alături de noi, să fim și noi de partea Alexandrei. Asta e justiția noastră, pentru că la noi au intrat mascații să ia un copil (…) parcă eram cei mai mari infractori și aici, unde chiar au fost criminali, nu au putut să intre, au stat să asculte țipetele unui copil. Trebuiau să intre, să nu stea după mandat, poate fetița era salvată. Justiția e de vină: jos cu ei, nu trebuie să mai rămână în țară”, a spus Mariana Șărămăt.
Vasile Șărămăt a declarat că îi pare rău că s-a ajuns până aici: „E ceva groaznic! Oameni buni, trebuie să ieșim în stradă, să facem dreptate Nu se poate așa ceva. La Sorina au venit 20 de mascați, cinci mașini de Poliție și au răpit-o”, a declarat bărbatul care a crescut-o pe Sorina.
Sâmbătă, la locuința suspectului în cazul Alexandrei oamenii au adus coroane de flori și au aprins lumânări.Cei prezenți au rostit „Tatăl nostru”, apoi și-au manifestat speranța ca Alexandra să fie vie, acuzând, totodată, probleme grave în justiție.
În seara de sâmbătă, de la ora 18:00, familia Șărămăt participă la protestul din Piața Universității din București pentru copiii României despărțiți de familie după ce au căzut victime ale abuzurilor și nepăsării autorităților statului român.
Familia Șărămăt a fost la Caracal, să se roage pentru Alexandra Măceșanu, altă victimă a abuzurilor și nepăsării autorităților
Florina Vizinteanu, mamă adoptivă: Privirea tristă a Sorinei și o adopție la care am renunțat
Sâmbătă, 27 iulie, protest pentru Sorina în Piața Universității din București, cu participarea lui Mihai Gheorghiu de la Platforma ÎMPREUNĂ
Av. Victor Dumitrică: „Sorina prinsă în tentaculele caracatiței PSD” – niciun rezultat al anchetelor
GorjNews: Dăncilă, COMPLICE ȘI TĂINUITOARE în cazul Sorina
Miting la Baia de Aramă și după scoaterea Sorinei din țară: „Sorina, te iubim și nu te părăsim!”
Cătălin Ivan: „România își vinde copiii.” Putem veghea asupra Sorinei: „Vom deschide cont, vom angaja detectivi, ne vom deplasa acolo”
Prima fotografie a Sorinei în SUA. Gabriel Săcărin: „Acum, Sorina e cetățean american!”
Av. Ioana Constantin a atacat joi adopția Sorinei: „La Tribunalul Bucureşti avem un prieten foarte bun și acesta este legea”
Av. Ioana Constantin: „Trebuia ca fetița să rămână în țară, urmează cercetarea penală”
Av. Ioana Constantin, plângere penală la SIIJ la adresa procurorul Pițurcă, pentru „răpire de persoane, constituire de grup infracțional, rele tratamente aplicate minorului”
Duminică dimineață Sorina a părăsit România. Familia Șărămăt a aflat aceasta în direct la „Sinteza zilei” de la Antena 3 TV
Av. Ioana Constantin a atacat joi adopția Sorinei: „La Tribunalul Bucureşti avem un prieten foarte bun și acesta este legea”
Av. Ioana Constantin: „Trebuia ca fetița să rămână în țară, urmează cercetarea penală”
Av. Ioana Constantin, plângere penală la SIIJ la adresa procurorul Pițurcă, pentru „răpire de persoane, constituire de grup infracțional, rele tratamente aplicate minorului”
Duminică dimineață Sorina a părăsit România. Familia Șărămăt a aflat aceasta în direct la „Sinteza zilei” de la Antena 3 TV
Pagina de Facebook a Premierului Dăncilă, inundată de aproape o mie de mesaje pentru Sorina
INCREDIBIL. Ramona Săcărin i-a mințit pe reporteri. Pașaportul Sorinei, obținut ilegal, este la SIIJ
27 iulie: Protest pentru Sorina la Madrid
FOTO. Protest pentru Sorina la Torino: „Nu ne trebuie carte ca să cerem dreptate”
UPDATE: La Slatina s-a decis că Sorina poate părăsi țara. Bogdan Licu atacă decizia
Avocații Ioana Constantin și Gheorghe Piperea se alătură echipei care o apără pe Sorina. Av. Victor Dumitrică: „Încă nu este nimic pierdut”
VIDEO. „România, nu uita: și Sorina e a ta!” Protest pentru Sorina la București
Joi, 18 iulie 2019, procurorul va returna pașaportul Sorinei la Serviciul Pașapoarte Dolj, cu acte ce probează ilegalitățile în emiterea lui
Sorina Matei: Doi ofițeri STS au făcut presiuni pentru a fi eliberat pașaportul Sorinei
Procurorii SIIJ la DGASPC Mehedinți, pentru a audia angajați și a ridica documente
Curtea de Apel București a refuzat eliberarea pașaportului Sorinei. Dacă a fost obținut prin fals, aceasta poate constitui temei pentru revizuirea deciziei de adopție (în sensul anulării ei)
Bogdan Licu despre decizia CSM în cazul procuroarei Pițurcă: „Faptul că nu a fost suspendată nu înseamnă că totul este în regulă”
Bogdan Licu spune că pașaportul Sorinei a fost retras de procurori pe baza unor indicii că nu ar fi fost obținut în mod legal
Neregulile constatate de SIIJ și de Procurorul General al României în cazul de adopție internațională a Sorinei
SIIJ:
– Managerul de caz Violeta Morjan de la DGASPC Mehedinți are dosar penal pentru fals intelectual în formă continuată și uz de fals intelectual în formă continuată (nu a falsificat doar pretinsa declarație de renunțare la adopție – act de altfel lipsit de orice valoare juridică -, ci si multe documente din dosar).
https://www.scribd.com/…/Referatul-Ordonan%C5%A3ei-Intocmit…
– Procurorului Maria Antoaneta Pițurcă de la Curtea de Apel Craiova i s-a întocmit dosar penal pentru pentru purtare abuzivă și tot JOI, 11 iulie, CSM decide dacă dă curs cererii SIIJ de excludere a acesteia din magistratură
https://www.stiripesurse.ro/alerta-procurorul-din-cazul-sor…
Procurorul Bogdan Licu:
A trimis marți, 9 iulie 2019, la Curtea de Apel Craiova, argumente suplimentare pentru revocarea integrală a soluției date la recursul soților Săcărin (această cerere a sa se judecă joi, 11 iulie la Craiova). În document, el arată:
https://www.scribd.com/…/Cererea-de-Revizuire-a-Procurorulu…
1. Prin fals în acte, DGASPC Mehedinți a nesocotit grav interesul superior al Sorinei omițând să o informeze pe Mariana Șărămăt, care o creștea pe fată de șapte ani, că procesul de adopție ale Sorinei este considerat deschis și că ea are prioritate la adopția fetiței
2. DGASPC Mehedinți și Curtea de Apel Craiova au acționat ca și cum noua lege a adopției (din 2016) ar fi fost valabilă retroactiv, când de fapt Sorina devenise neadoptabilă încă din 2015. Astfel, Sorina a fost reintrodusă ilegal în Registrul Național pentru Adopție.
3. Procesul de potrivire al copilului cu adoptatorii din SUA a fost insuficient
4. Evaluarea psihologului arată că Sorina este foarte bine dezvoltată intelectual și deci perfect capabilă să-și recunoască propriul interes
5. Sorinei i-a fost încălcat dreptul la viața de familie așa cum este definită aceasta în Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
6. Curtea de Apel Craiova a încălcat jurisprudența CEDO, care menționează că „…ADOPȚIA înseamnă «GĂSIREA UNEI FAMILII PENTRU UN COPIL, IAR NU A UNUI COPIL PENTRU O FAMILIE»”.
https://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-1035397-1071177