După logica Curții de Apel Craiova, toți copiii orfani din România ar trebui trimiși în SUA
Victor Dumitrică, Avocatul Sorinei, a intrat în direct la România TV luni seară, de la protestul organizat pentru Sorina la Baia de Aramă. El a făcut o observație crucială pentru a înțelege resorturile din spatele abuzurilor judiciare care au avut loc în cazul Sorinei: un dispreț profund pentru statul român și capacitățile lui. Redăm mai jos intervenția în direct făcută de avocatul Victor Dumitrică la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.
„Eu nu am făcut publică până acum nicio critică a acestei hotărâri, pentru că nu existau demersuri făcute. Acum autoritățile au luat act și au acționat în sensul desființării hotărârii definitive.
Vreau să vă spun că undeva, la fila 20 din această hotărâre [a Curții de Apel Craiova, care a judecat recursul făcut de adoptatorii din SUA după ce Tribunalul Mehedinți le dăduse fata părinților sociali – n.n.], se spune așa: Interesul superior al minorei nu se analizează acum, la momentul actual, când dezbatem noi dosarul, ci se analizează în viitor. Și Curtea de Apel Craiova trage concluzia ca minora să meargă în America, pentru că statul român este un stat mai puțin dezvoltat decât statul american și că cei care merg în statul american au mult mai multe posibilități decât în statul român.
Deci, ceea ce recunoaște Curtea de Apel Craiova prin hotărârea definitivă este că statul român este incapabil să-și crească copiii și că în statul român nu poți avea o dezvoltare armonioasă și nu poți excela într-un domeniu.”
Așadar, după logica Curții de Apel Craiova, toți copiii orfani din România ar trebui trimiși în SUA.