Copiii lor biologici nu au supraviețuit, așa că au devenit părinți adoptivi

Cel mai mare vis al lui Tiffani Rickey era să fie mamă, dar drumul ei spre maternitate a fost presărat cu pierderi neașteptate de copii nenăscuți și cu durere zdrobitoare… În cele din urmă, s-a dovedit un drum al păcii și al bucuriei. Veți afla în continuare cum…

Ca tânără femeie singură și pro-viață, Tiffani a simțit o chemare de la Dumnezeu către adopție. Ea l-a auzit pe David, un tânăr coleg de serviciu vorbind despre cât de mult își dorea să fie tată și și-a dat seama că nu mai auzise niciodată un bărbat vorbind cu atâta entuziasm despre așa ceva. El spunea că ar adopta copii chiar dacă nu s-ar căsători.

Tiffani și colegul ei erau pe aceeași lungime de undă și împărtășeau aceleași valori, așa că au început să se întâlnească.

Bucuria unei sarcini și durerea unei pierderi

La scurt timp după ce s-a căsătorit cu David, Tiffani a aflat că era însărcinată și amândoi au fost încântați. Sarcina a progresat fără probleme până în săptămâna 30, când medicii au observat semne îngrijorătoare la fetița lor nenăscută. Totuși, nimic nu indica faptul că urmau să-și piardă fiica.

Când bebelușa Kensie s-a născut, la 36 de săptămâni, prin cezariană, părinții ei s-a confruntat cu o tragedie sfâșietoare și șocantă. Fetița a supraviețuit doar 24 de ore după naștere, lăsându-i confuzi și cu inima frântă. Medicii nu erau siguri ce a cauzat problemele de sănătate și moartea ei și au spus că era foarte puțin probabil ca următorul lor copil să aibă aceleași probleme.

Foarte curând, Tiffani a rămas din nou însărcinată, dar, la una dintre primele ecografii, medicii au văzut aceiași markeri pe care îi văzuseră la Kensie. „Am avut un doctor minunat. Era o catolică pro-viață și avortul nu a ajuns niciodată pe buzele ei”, povestește Tiffani.

A doua lor fetiță, Emery, s-a născut la 34 de săptămâni prin cezariană și, din păcate, a mai trăit doar șase ore după naștere. Medicii încă nu au înțeles pe deplin cauza morții celor doi copii ai cuplului.

Soții Rickey s-au confruntat în curând cu o sarcină surpriză. Bebelușa Audrey s-a născut la 31 de săptămâni, după ce medicii au observat aceiași indicatori pe care îi văzuseră la ecografiile surorilor ei mai mari. Ei au presupus că, la fel ca surorile ei, Audrey nu va trăi mult după naștere. Dar s-au înșelat.

Toate cele trei fetițe se născuseră cu plămânii subdezvoltați, dar radiografia toracică a lui Audrey a arătat că plămânii ei erau mai sănătoși decât ai surorilor sale. În loc să îi ofere îngrijiri paliative, medicii au luat măsuri pentru a-i sprijini viața și a-i da o șansă.

Viața celei de a treia fetițe a atârnat mereu de un fir de păr

Audrey a mai trăit cinci luni după naștere. Echipa medicală de la spital a fost atât de devotată, încât a participat la înmormântarea ei.

„Au susținut și au apreciat foarte mult viața ei. Cu ea internată în spital, aveau mai mult de lucru”, spune mama fetiței.

„Ea era minunea spitalului. Am reușit să o aducem acasă pentru aproximativ două luni. A fost conectată la un aparat care o ajuta să respire și a trebuit să învățăm cum să avem grijă de ea. Chiar dacă a fost traumatizant și greu, fiindcă necesita atenție 24 de ore din 24, am fost încântată că, în sfârșit, mi-am adus copilul acasă. Viața ei atârna de un fir de păr. A fost foarte frumos, dar și greu.”

Cu inima frântă după ce și-au pierdut toți cei trei copii, cei doi soți nu au renunțat la chemarea de a fi părinți.

„Fiecare sarcină a fost sfâșietoare. În fiecare zi, purtam în pântece o viață pe care știam că probabil o voi pierde”, își amintește Tiffani. „Am simțit că nu mai pot face asta din nou. Dar nu am niciun regret; sunt atât de bucuroasă că am avut trei copii ai noștri.”

Deschiderea spre adopție

Fiind deja deschiși spre posibilitatea adopției, le-a fost ușor să facă pașii necesari pentru a fi trecuți pe lista de așteptare. Medicii le oferiseră opțiunea fertilizării in vitro, care ar fi implicat testarea fiecărui embrion pentru o afecțiune genetică, dar ei au fost convinși că adopția era modul în care Dumnezeu avea să le dea copii.

„Auzisem că putea dura câțiva ani. Ne gândeam că poate într-un an sau doi aveam să fim pregătiți și inimile aveau să ni se vindece. Dar, șase săptămâni mai târziu, am fost anunțați că se găsise prima noastră mamă biologică”, povestește Tiffani. În SUA, procesul de adopție poate fi început încă de când copilul care va fi adoptat este încă în burta mamei.

Astfel, la doar câteva luni după ce o pierduseră pe Audrey, făceau pregătiri pentru un nou copil. Au făcut și teste genetice.

„Eu și soțul meu aveam amândoi o genă mutantă, iar copilul nostru avea aceeași genă mutantă replicată de două ori. Există o șansă de 25% ca, de fiecare dată când concepeam, copilul să primească câte o genă mutantă de la fiecare dintre noi…. Am simțit-o ca pe o bună confirmare că nu mai depindea de noi”, povestește Tiffani.

„Nu eram noi de vină. Cred că, personal, mă învinovățeam pentru ceva ce aș fi putut face fără să știu și care i-a afectat pe copiii pierduți. Dar apoi am simțit că Domnul ne-a adus împreună și că El știa. El ne-a vindecat și Și-a îndeplinit promisiunea prin adopție.”

Primul copil adoptat s-a născut în august, la șapte luni după ce au pierdut-o pe Audrey.

„Eram în doliu și mă așteptam ca mama biologică să se răzgândească, după cum îi permitea legea”, spune Tiffani.

„Dar era o mamă ideală pentru niște părinți dornici să adopte. Este credincioasă și avem aceleași valori. Încă mai vorbim și astăzi. Este o mamă singură cu doi copii, este pro-viață, dar știa că nu poate avea grijă de un alt copil.”

După ce adopția a fost finalizată, cuplul a fost pus din nou pe lista de așteptare pentru o a doua adopție.

S-a găsit rapid o mamă care urma să aibă un băiețel, dar, în ultimul moment, aceasta s-a răzgândit și a decis să își crească fiul.

Două săptămâni mai târziu, au primit un telefon care îi anunța că o fetiță era la spital și avea nevoie de o familie. Tiffani l-a convins pe soțul ei să meargă la spital și să o vadă pe acea fetiță.

„Ne-am dus la spital; am aflat că urma să fie dată spre adopție, dar mama s-a răzgândit, apoi s-a răzgândit din nou trei zile mai târziu”, povestește ea. „Văzuse profilul nostru și ne-a ales pe noi.”

Vindecarea după pierderea copiilor biologici

Mulți îi întreabă adesea pe David și Tiffani cum de sunt atât de „sănătoși și întregi” după ce au pierdut trei copii la rând. Iar Tiffany le spune că aceasta se explică prin faptul că au apucat să le țină în brațe pe Kensie, Emry și Audrey, să le dea nume și să facă tot posibilul pentru a avea grijă de ele. Tiffani crede că femeile care își avortează copiii după ce au primit un diagnostic prenatal sunt cred o minciună livrată de medici, care le conving că bebelușii lor vor suferi și vor muri cu siguranță și că le va fi mai bine din punct de vedere emoțional dacă își avortează copiii.

Cu toate acestea, femeile care fac avorturi din cauza unui diagnostic prenatal prezintă un risc mai mare de suferință emoțională în comparație cu cele care își nasc copiii.

Potrivit Perinatal Hospice and Palliative Care, care oferă resurse pentru părinții care se confruntă cu un astfel de diagnostic, studii semnificative arată că femeile care fac avort în urma unui diagnostic prenatal suferă „durere fizică și emoțională, cu consecințe psihosociale și reproductive”.

Un alt studiu arată că femeile care fac avort în urma diagnosticării prenatale a copiilor lor „au simțit ulterior că s-au trădat pe ele însele și pe copiii lor”.

Dimpotrivă, femeile care și-au născut copiii după un astfel de diagnostic prenatal, așa cum a făcut Tiffani, au simțit că au avut încheiere și pace.

Journal of Clinical Ethics a raportat că 97,5% dintre părinții care au ales să ducă la termen sarcina în loc să avorteze nu și-au regretat decizia. „Părinții au apreciat copilul ca făcând parte din familia lor și au avut ocazia să îl iubească, să îl țină în brațe, să îl cunoască și să îl prețuiască”, scrie în studiu.

Acum, David și Tiffani sunt părinții unor copii de șase, patru, doi ani și un an și simt că și-au îndeplinit chemarea de a fi părinți. Lui Tiffani i se pare incredibil că avortul este încă oferit ca soluție la problema copiilor care primesc un diagnostic prenatal.

„Femeile sunt vulnerabile, îndurerate, speriate și șocate” la momentul diagnosticului, spune ea. „Dacă au doctori care promovează avortul – fiindcă avem încredere în doctorii noștri – vor fi probabil influențate în acest sens.”

Dar Tiffani îi îndeamnă pe părinți să nu-și avorteze copiii, spunându-le că vor avea „regrete și ruptură” după ce pun capăt vieții copiilor lor în loc să fie deschiși la dragoste și speranță.