În loc să fie supărat că a fost dat în plasament de 25 de ori în 4 ani, se bucură că și-a găsit o familie adoptivă

Luke Kissinger, în vârstă de 11 ani, a sărbătorit luna trecută găsirea unei familii iubitoare și a unui cămin permanent. Băiatul, intrat în sistemul de protecția copilului la vârsta de șase ani, a fost adoptat după ce a fost dat în plasament de 25 de ori în patru ani.
Abia în cea de a 25-a familie a găsit locul în care va rămâne pentru totdeauna, alături de noii săi părinți, Bradley și Cassie Kissinger.
„Am depus dosarul de adopție în 2022 și am petrecut aproximativ un an așteptând să anunțați și fără să încercăm să găsim noi un copil, iar apoi. Iar când am văzut o filmare cu el, în martie 2023, ne-am îndrăgostit imediat de băiat”, a spus Cassie Kissinger, mama adoptivă.
„A fost dat mai departe de foarte multe ori, dar, dacă-l întâlnești, nu ai crede că i s-a întâmplat așa ceva; vreau să spun că nu e nici urmă de supărare în el”, se miră Bradley, tatăl adoptiv al băiatului.
Adopția a fost oficializată în 14 mai 2024. Colegii de clasă ai lui Luke au urmărit evenimentul printr-o transmisie în direct, în timp ce erau la școală. „Toată lumea a început să lăcrimeze; clasa aplauda, profesorii lui erau acolo”, povestește Cassie.
„Cred că cea mai bună parte a fost când judecătorul a întrebat: Mai ai ceva de spus? Și Luke a zis doar: Mamă, Tată, vă iubesc!”, a precizat Bradley.
Luke a spus că este încântat să facă parte oficial din familie: „Să ai o familie pentru totdeauna este pur și simplu incredibil. Acea zi a fost cu adevărat specială, pentru că acum nu trebuie să îmi fac griji că mă voi muta!”
„Mi s-a părut extraordinar să știu că este pentru totdeauna”, a declarat Luke pentru Fox News. „După patru ani în care am fost în plasament, nu credeam că mai este ceva pentru totdeauna.”
Băiatul este încântat și de faptul că are un frate și o soră, ceilalți copii ai lui Cassie și Bradley: „Sunt cei mai buni frați pe care i-am avut vreodată”, a spus Luke.