de Cătălin Sturza, Facebook
Spun din start că pista cu transplantul de organe în cazul Sorina mi se pare a fi foarte probabil una falsă. Unii au zis că e prea complicat să adopți un copil, să treci prin tot labirintul kafkian al birocrației, când există cel mai probabil căi mult mai simple de a „accesa” copii de pe piața neagră. Alții au spus că există piețe mari și testate pentru asta, cum este cea chineză – a se vedea acuzațiile recente că autoritățile ar recolta cu forța organele deținuților. Dar, ca să discutăm de dragul ipotezei care e destul de intens vehiculată prin social media zilele acestea:
a. Am văzut că tatăl adoptiv din SUA lucrează la o companie care e specializată în povestea asta – și că participă la conferințe pe tema transplantului de organe (a arătat Sorina Matei). În plus, această companie este implicată într-un scandal de corupție în România, fiind acuzată că a mituit autoritățile române (vedeți linkul din Libertatea). Între timp, tatăl și-a șters contul de pe LinkedIn și toate urmele care indicau legătura cu domeniul/compania. Însă unii le-au salvat, sunt disponibile pe net (vedeți primul link din comentarii).
b. Monitorizarea familiei durează doi ani. După doi ani, autoritățile nu se mai ocupă, presa uită – cine se mai întoarce la un astfel de caz?
c. Știm că există metode pentru a induce „moartea cerebrală” și pentru a declara o persoană aptă pentru transplantul de organe – s-au mai văzut cazuri.
d. Nu sunt la curent cu prețurile de pe „piața neagră” (sau gri), însă cineva vehicula ideea că un singur rinichi ar costa 100-120 de mii de dolari. Alte organe sunt chiar mai scumpe.
e. Să nu uităm și că familia și cei care au ajutat-o juridic nu se așteptau ca acest caz să fie atât de mediatizat / să explodeze în mass-media. Familia asistentei maternale era una foarte simplă, el lucrează la o vulcanizare, ea e casnică. Un prieten zicea: oamenii ăștia sunt victimele perfecte. Nu au relații, cunoștințe, nu se pot apăra în fața unei armate de avocați, procurori, judecători. Cazul ar fi trebuit să meargă mult mai „smooth”, întâmplarea însă a făcut că acele filmări au stârnit un val emoțional care a adus cazul Sorinei în atenția mass-media.
f. Iar victimele, în general, în astfel de situații provin aproape invariabil din medii sărace, sunt marginali, minoritari, oameni foarte simpli – oameni pe care nimeni nu îi apără sau ajută. Și profilul Sorinei, și profilul familiei se potrivesc.
g. Să nu uităm, în sfârșit, că România este cunoscută pentru faptul că în anii 1990 reprezenta o mină pentru piața neagră a adopțiilor. Iar țările foarte sărace din Europa de Est sunt în general o mină pentru traficanții de persoane – a se vedea Republica Moldova, de unde, în ultimii 29 de ani, au dispărut aproape 500.000 de femei.
Nu spun că ar fi așa – spun că e o ipoteză foarte puțin probabilă, pe care însă nu aș exclude-o în totalitate, în acest moment (până vor apărea alte date și informații). Pentru că dacă ar fi așa, ar fi ceva cu adevărat înfiorător. Și nu doar din cauza Sorinei, ci și pentru că nu vom putea să nu ne întrebăm: câte Sorine există, de fapt, în România?
P.S.: Miza imediată, acum, cred că este ca Sorina să rămână în România, până când toate aceste aspecte se vor elucida. Nu este cazul să demonizăm familia americană, și această postare nu are ca scop demonizarea familiei din America. Însă tocmai pentru că pornim de la premisa că părinții adoptivi din America, și cei implicați în scandal sunt de bună credință, de ambele părți, cred că e firesc ca fetița să rămână în România până la lămurirea situației. Așa cum sugera azi și procurorul general, Bogdan Licu.