Teodora Diana Paul de la Studenți pentru viață București despre 18 minciuni pro-avort din dezbaterea cu Denise Rifai
Teodora Diana Paul, președinta Asociației Studenți pentru viață București, a scris pe Facebook despre 18 minciuni pro-avort făcute de participanții la o dezbatere cu Denise Rifai:
1. Prima lege dată în România liberă a abrogat restricționarea avortului.
Când am văzut cum a început dna Denise Rifai emisiunea, sincer, m-am cutremurat. Nu pentru că nu știam informațiile în sine, ci pentru lipsa de context și de echilibru cu care ele au fost livrate publicului – probabil o asistentă a făcut discursul introductiv, dar e și responsabilitatea moderatorului să analizeze ce spune. Iată o porțiune din introducere ca să vă faceți o idee:
„Prima lege care s-a dat vreodată în România liberă, în acea Românie scăpată de sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, a fost una legată de avort. A fost decretul lege numărul 1 din 26 decembrie 1989, cel care a abrogat toate aberațiile ceaușiste, care au dus la moartea a zeci de mii de femei din cauza interzicerii avortului și care au aruncat peste 100.000 de copii în orfelinatele gheto. În prima zi a României libere a fost abrogat infamul decret 770 din 1966 privind reglementarea cursului sarcinii. […] Povestea a început în 1966, când Nicolae Ceaușescu a interzis avortul. Între 1966 și 1989, deci în această perioadă, cuprinsă în acești ani, noi toți cei născuți în acest interval suntem supranumiți decreței. […] Sărăcia, privațiunile devenite sistemice, lipsa alimentelor, a curentului electric, frigul din case, supravegherea și teroarea instrumentate de securitate au fost doar câteva dintre motivele pentru care familiile refuzau să aducă pe lume copii. Confruntate cu privațiuni de neimaginat astăzi, mii de femei au recurs la metode barbare de întrerupere a sarcinii.”
Lipsa de context:
Când auzi introducerea, pare că istoria avortului în România începe cu anul 1966, când acesta a fost restricționat de regimul ceaușist, deci comunismul a răpit această „libertate”.
Dar când începe „libertatea” de a lua viața copiilor nenăscuți cu sprijin de la stat?
Trebuie să mergem cu încă câteva decenii înainte, până în 1920, când primul stat modern din lume care legalizează avortul la cerere este URSS – un stat totalitar, nu democratic! Așadar, primul stat care consideră normal să sprijine luarea vieții copiilor nenăscuți prin avort este unul dintre cele mai totalitare state care au existat vreodată în această lume. Nu mai scriu despre faptul că al doilea din Europa a fost Germania nazistă, alt stat totalitar, în 1935. Revin la România. România comunistă, sub influența ideologiei comuniste și a URSS, liberalizează avortul în 1957. În 1966, pentru a crește populația țării, a dezvolta forța de muncă și a întări statutul internațional al țării, regimul comunist restricționează avortul prin decretul 770. Deci motivul și esența decretului 770 nu au fost nici pe departe prețuirea și protejarea vieții copiilor nenăscuți, ci au fost economice. Pur și simplu, decretul 770 nu are legătură cu gândirea pro-viață, care înseamnă respectarea vieții și demnității femeii și copilului.
Legalizarea avortului în Europa
Comunismul ca ideologie politică pune comunitatea, societatea, ansamblul deasupra persoanei individuale. Din lipsa de respect pentru viața oamenilor și pentru demnitatea lor, în prima parte a regimului comunist în România au fost uciși probabil sute de mii de oameni, iar milioane au fost ostracizați, dați afară din serviciu, deposedați de bunuri, închiși.
În acest stat comunist care a normativizat lipsa de respect pentru viața și demnitatea fiecărei persoane, avorturile legale au devenit normative: România comunistă are recordul mondial al numărului de avorturi la 1000 de femei, pentru toate timpurile: 252 avorturi/1000 femei în 1965.
În același stat comunist, după 1966, avorturile ilegale nu au mai reprezentat o problemă pentru oameni decât prin faptul că erau ilegale, nu prin faptul că luau viața unui copil: statul a reușit desensibilizarea românilor într-o măsură incredibil de mare față de perioada cu doar două decenii mai înainte.
În perioada de restricționare 67-89 s-au făcut un număr necunoscut, dar sigur uriaș, de avorturi ilegale și peste 7 milioane de avorturi legale – ilegale sau legale statului nu îi păsa de copiii care mureau, nu îi vedea ca oameni și nu își punea problema să le sprijine pe femei prin analizarea cauzelor avortului și prin oferirea de soluții concrete pentru acele probleme; statului îi păsa de forța de muncă care se pierdea prin moartea copiilor în avorturi ilegale și considera că o femeie a făcut suficient pentru forța de muncă dacă are în îngrijire 4 copii și deci poate să avorteze legal alți copii.
În această Românie comunistă căreia nu îi păsa de viața oamenilor concreți au murit mii de femei din cauza avortului, deodată cu copilul fiecăreia dintre ele.
În această Românie comunistă care nu prețuia viața persoanei a apărut fenomenul extraordinar de tragic al copiilor instituționalizați, pe care îl vom discuta în capitolele următoare.
În alte cuvinte, lipsa de dragoste de omul concret dată de ideologia colectivistă din comunism a dus la deprecierea valorii omului, ceea ce a permis să se întâmple toate aceste tragedii. A fost suficient un singur deceniu – „obsedantul deceniu”, anii 50 – pentru ca ura de clasă, frica, manipularea, folosirea oamenilor împotriva colegilor, rudelor, concitadinilor să ducă adânc în mințile și sufletele oamenilor lipsa de dragoste de omul concret – așa a devenit avortul normativ în România comunistă.
Așa am rămas, din anii 50, cu duhul avortului întipărit peste poporul român. Iar cei care știu istoria dar nu o spun sincer, punctează restricționarea din 66, dar nu legalizarea de regimul comunist în 1957, înainte de legalizarea lui în statele capitaliste! Această decupare selectivă, a ceea ce folosește interesului ideologic, este menită să asocieze avortul cu democrația și libertatea, iar interzicerea lui cu dictatura și comunismul. De ce au nevoie de această teribilă minciună?
2. Dacă drepturile există (se referă la așa-numitul „drept la avort”), dar femeile nu pot beneficia de el, îl mai putem nimic drept?
Evident, ca în orice dezbatere pe tema avortului din România, se vorbește despre „dreptul la avort”.
Denise Rifai: „Dacă dreptul există, dar nu pot beneficia de el, îl mai numim drept?”
Să vedem… dacă dreptul la viață există, dar nu toți pot beneficia de el, îl mai numim drept?
Nu vă supărați, eu știu de dreptul la viață, nu de dreptul la a lua viața cuiva (aka avort).
3. Este fundamentul democrației să ai control asupra propriului tău corp, să dispui de el.
Andrada Cilibiu (Centrul Filia): „Fundamentalul democrației este să dispui de control asupra propriului corp.”
Nu știam că în democrație, față de alte regimuri politice, copilul este parte din corpul femeii… De fapt, nu democrația transformă biologia, ci ideologia minte despre biologie!
Copilul este ÎN corpul femeii, dar nu este corpul ei. Nici un om nu are două capete, nu are două inimi, iar dacă copilul este băiat și – normal – mama este femeie, vorbim despre două persoane de sex diferit. Copilul și femeia care îl poartă în uter au ADN diferit!!!
Așa că mai degrabă ideologia avortului a afectat corpul democrației și ceea ce ni se spune acum că este democrație este democrație+ideologia avortului. Este libertatea celor care doresc acest model să creadă în el, dar e necesar să fie sinceri: democrația cu avort elimină copiii nenăscuți dintre cei cărora le recunoaște dreptul la viață și libertate, așa cum democrația populară a eliminat dușmanii de clasă dintre oamenii cei cu drept de viață și libertate.
4. Până și vacile aveau mai multe drepturi decât femeile în dictatura lui Ceaușescu.
La cât mi-a rămas replica asta în cap și cât am discutat-o cu alții am găsit trei variante de a răspunde la ea. Replica e o capodoperă a domnului doctor Gabriel Diaconu.
- Asta mi-a spus-o cineva: Știți când se mai folosește apelativul de „vacă” pentru o femeie? De unii lucrători medicali când femeia alege să nască natural și nu prin cezariană! Câtă demnitate și cât respect, nu? Din același registru e și remarca domului doctor.
- Eu, personal, nu am auzit de nicio femeie care a trăit în comunism și care să fi spus că și-ar fi dorit să fi fost vacă pentru că vacile aveau mai multe drepturi decât femeile. Evident, știu că domnul doctor a folosit mai metaforic, nu chiar la propriu termenul de vacă, dar nici de metaforic nu cred că s-a simțit bine vreo femeie auzindu-l – femeile știu de ce…
- Dacă tot vă plac analogiile cu animale și e să vorbim de un patruped care are mai multe drepturi decât un om, să știți că în prezent câinii au mai multe drepturi decât copiii nenăscuți. Dr. Anthony Levatino, un medic din SUA care a renunțat să mai facă avorturi, a spus într-o discuție filmată de organizația Live Action: „Dacă aș trata un câine așa cum am tratat fetușii nenăscuți și embrionii în avorturi, asta ar fi abuz asupra animalelor.”
5. „Uter ambulant”, „găini ouătoare”
Alte expresii atent selectate de domnul doctor Gabriel Diaconu pentru emisiunea „În Opoziție”. Nu a fost suficientă cea cu vacile. Când folosiți cuvintele acestea, domnule doctor, transpare atât de mult respectul dvs. pentru maternitate!
Iertați-mi ironiile, dar parcă îmi e greu să mă abțin.
6. E corectă dubla măsură, să plătești bani statului român pentru avort și să nu poți beneficia de banii tăi?
Denise Rifai: „Vreau să îmi explicați dacă vi se pare corect dubla măsură, vi se pare corect să ai dreptul la un astfel de serviciu, chiuretaj, plătești bani statului român pentru chestia asta – plătești bani la sănătate – și dacă ești în situația respectivă, nu poți să te bucur de bani. Este corect sau nu?”
Ce înseamnă să te bucuri de banii tăi în acest caz, concret? Să faci avort, adică să iei viața unui copil?
Dar, unu: ce fel de bucurie aduce ceva ce ia viața unui om, copilul, și îl rănește pe celălalt, femeia, la nivel mintal și/sau fizic?
Și doi: cum eu, ca stat, aș putea da bani pentru ceva ce știu că face rău? Și cum să dau bani pentru ceva despre care știu mult prea puțin la nivel de cauze și impact pentru femeile românce? Hai să dau bani pentru studii ca să înțeleg de ce fac femeile avorturi, să înțeleg dacă este avortul o alegere liberă așa cum se spune de unii, sau este urmarea unor multiple presiuni directe și carențe comunitare, cum spun alții. E adevărat că un procent uriaș, peste 70%, spun că decizia de a avorta nu a fost liberă de vreo presiune (studiu integral aici).
Hai să văd consecințele avortului asupra femeii. Se poate să luăm decizii bazate pe fapte și analize?
După ce se fac acești pași se poate discuta despre celelalte lucruri în cunoștință de cauză, nu doar ca să ne aflăm în treabă.
7. „Există un val ideologic de a recunoaște drepturile ființei umane încă dinainte de a se naște.”
Dr. Gabriel Diaconu: „Există un val ideologic de a recunoaște drepturile ființei umane încă dinainte de a se naște, ceea ce devine foarte complicat în fapt, darămite de drept.”
Umm, nu vă supărați, dar vă rog să îmi explicați de ce nu este natural și de ce este ideologic în a spune că un copil nenăscut are dreptul de a trăi. Dacă viața începe în momentul concepției, nu e firesc să fie lăsată să se dezvolte? Nu e firesc să fie ocrotită în perioada ei primă, în care este foarte vulnerabilă, cum se întâmplă după naștere? Sau dvs. pe ce criteriu ziceți că nu ar trebui să recunoaștem dreptul la VIAȚĂ? Pe criteriul vârstei și al stadiului de dezvoltare? Al locației? Vă amintesc de nedreptatea istorică făcută persoanelor de culoare și sclavilor, în general, în secolele trecute și cum, pe baza unui criteriu cum e culoarea pielii, a statutului social, au ajuns să fie considerate nu persoane, ci proprietate. Cei care le-au oferit drepturi au acționat tot în urma unui val ideologic?
8. Și plantele sunt vii și le mâncați la micul dejun.
La un moment dat, în emisiune:
Dr. Gabriel Diaconu: „Din punctul meu de vedere, viața umană începe înainte de concepție, pe cale de visare, dar să nu alunecăm în poezie.”
Alexandra Nadane: „Concret, când începe? Un studiu Oxford arată că inima bate la 16 zile de la concepție.”
Dr. Gabriel Diaconu: „Și plantele sunt vii și le mâncați la micul dejun.”
Mda… lansez o provocare pentru domnul doctor: puneți ,,plantele pe care le-ați mâncat la micul-dejun” într-un incubator timp de 9 luni. Așteptăm să ne arătați ce copil a crescut de acolo!
Până atunci, puteți citi aici studiul de la Oxford.
9. Avem studii din State, 95% dintre femeile care au făcut avort spun că a fost decizia bună.
Studiul Turnaway, la care s-a referit aici Andrada Cilibiu, este incorect din mai multe puncte de vedere. Potrivit studiului, femeile care au putut să facă avort au fost comparate cu femeile cărora le-a fost refuzat un avort – de unde și numele studiului („to turn away” în limba engleză înseamnă a refuza pe cineva). Acesta „a constatat că doar 5% dintre femei regretă avortul și că 95% nu regretă.
Dar după ce studiul a fost reanalizat, s-a descoperit că acesta are mai multe probleme metodologice. Conform lui David Reardon, autorul a peste 40 de studii medicale peer review care examinează daunele avorturilor nedorite asupra femeilor: mărimea eșantionului de femei era prea mică pentru tipul de scale, eșantionul era nereprezentativ și selectat intenționat într-un mod în care să dea rezultatele dorite, multe femei fiind intenționat excluse. Pe lângă asta, chiar și printre cele invitate, 70% au refuzat, alte 15% au renunțat înainte de primul interviu, iar peste jumătate din restul au renunțat înainte de ultimul interviu. Ca urmare, a existat o autocenzură din partea femeilor care au anticipat cea mai mare suferință sau care au experimentat ulterior o suferință mai mare privind avortul făcut.
Mai multe detalii găsiți aici și aici.
10. „Pacientul este proprietarul sănătății sale.”
Domnul doctor Gabriel Diaconu amintește la un moment dat în dezbatere despre Legea Drepturilor Pacientului introdusă în 2003, conform căreia pacientul este proprietarul sănătății sale. El spune că această afirmație „ar trebui să închide toate dezbaterea noastră, să ne strângem mâna, să plecăm, să discutăm despre altceva”.
Sunt de acord cu ce spune legea când vorbim de un singur pacient. Problema e că atunci când discutăm despre avort (1) noi vorbim de doi pacienți, de femei și de copil, iar pe unul dintre ei îl tratăm doar când e convenabil, și (2) nu putem vorbi de sănătate sau o procedură de sănătate când unul din pacienți moare, iar celălalt pacient iese rănit mintal și uneori fizic de acolo. Sunt termeni care mușamalizează un adevăr simplu: copilul este în viață înainte de avort, copilul este mort după avort – deci copilul nu este proprietarul sănătății lui, nici măcar a vieții lui, ci adulții care au decis avortul i-au luat aceste proprietăți.
11. Fătul nu are CNP, deci nu poate fi identificat ca persoană în fața legii.
Și dacă un copil născut, să zicem, nu ar avea CNP, el nu ar fi tratat ca o persoană în fața legii? Ca ce ar fi tratat?
Legea nu este un criteriu absolut pentru a defini valoarea și esența. Sclavii nu erau văzuți ca persoane în fața legii, erau văzuți ca proprietate. Doar pentru că legea spune un lucru nu înseamnă că e a priori bun. Legile regimurilor totalitare au condamnat la moarte sute de milioane de oameni nevinovați. Nu spun că toate legile sunt rele, ci doar că legea nu este un criteriu absolut pentru ce e bine și ce e rău – pe de o parte, legea reflectă etosul societății, mentalitatea ei, pe de altă parte legea este făcută în mod special de cei care dețin conducerea. Acum conducerea și mentalitatea nu recunosc viața omului intrauterină – asta nu înseamnă că ea nu există, ci că suntem selectivi pe bază de vârstă. Un fel de ageism…
12. Nici măcar jumătate din avorturile care se fac în România nu sunt la cerere.
După ce Alexandra Nadane a afirmat că 95% dintre avorturi sunt avorturi la cerere, Andrada Cilibiu a contrazis-o spunând că în România nici măcar jumătate din avorturile care se fac în România nu sunt la cerere.
În SUA, statistica e corectă, conform unui studiu realizat de Lozier Institute în 2022 pe 123.000 de cazuri înregistrate oficial în opt state din SUA (studiul aici). În România nu știm. Pentru că NU AVEM STUDII! Nu cred că situația este diferită, dar ne trebuie studii exacte. Apropo, în România nu știm nici câte avorturi se fac, că sunt județe care raportează 0-5 avorturi pe an! Dacă nu mă credeți, vă puteți convinge singuri citind aici.
13. Medicii refuză sau încep să refuze să facă avort, cel mai frecvent din considerente religioase sau din doctrine personale.
E ușor să vorbești când nu ești tu cel care oprește cu mâna lui viața a mii de copii și nu le vede trupurile scoase pe bucăți. Eu cred că aici este, de fapt, dubla măsură. Am înțeles: cineva vrea să facă avort și e legal asta. Dar nu înțeleg de ce vrea să forțeze pe altcineva să i-l facă?
Așa cum acea persoană sau cele care determină avortul sunt libere să aleagă avortul, pot ei să accepte că și doctorii au libertatea să aleagă să nu facă avortul?
Da, sunt doctori plătiți de stat, dar au o libertate de conștiință și au tot dreptul să refuze ceva ce ei consideră ca fiind 100% rău.
În România, în afară de 1-2 excepții, nu sunt doctori ginecologi care să vorbească public despre cum au renunțat să mai facă avorturi, pentru că se tem să fie ostracizați de cultura avortului de la noi; dar sunt în SUA mulți doctori care explică de ce nu (mai) fac avorturi.
Nu e deloc complicat de ce au ajuns ei, ca ginecologi, să gândească așa. Sunt oftalmologi care nu vor să mai îngrijească ochii, sunt nefrologi care nu vor să mai îngrijească rinichii, sunt cardiologi care nu vor să mai trateze inima? Nu. De ce unii doctori ginecologi nu mai vor să facă avorturi? Care este diferența între ei și ceilalți?
Diferența este că în timp ce toți ceilalți tratează un pacient și-l ajută să devină mai sănătos, în cazul avortului unul din rezultatele actului medical al doctorului este pierderea vieții unuia dintre pacienți – garantată, pentru că acesta este scopul acelui act. În sala de chiuretaje intră o femeie și un copil, vii amândoi, dar din sală iese în viață doar femeia. Doctorii se gândesc că au avut grijă să facă tot ca femeia să fie în regulă, dar copilul acela a murit prin mâna lor.
Noi doar vorbim, dar doctorul acela face avortul, știe ce face, vede ce face. El știe exact ce era înainte, pentru că a văzut la ecografie, și știe exact și ce a rămas după, pentru că de obicei se fac ecografii și după. E greu să știi că încă un copil a murit, prin mâna ta…
Dr. Ionel Cioata – Marturia unui medic care nu mai face avorturi
14. Nu există metode de contracepție care să funcționeze de 100% în eficiență, deci tot vor exista avorturi, indiferent cât de multe politici și cât de perfecte sunt politicile de sprijin social. (Andrada Cilibiu)
Tocmai aceasta este problema, că soluția pentru a exista mai puține avorturi a celor care susțin accesul la avort este o soluție de tip plasture. În alte cuvinte, viziunea lor este ceva de genul: să creștem accesul la contracepție pentru a scădea numărul de sarcini nedorite și, astfel, de avorturi, DAR în cazul în care o femeie rămâne însărcinată (ceea ce se întâmplă în mod periodic, pentru că contracepția nu e 100% sigură) și nu vrea copilul avortul este OK – așadar avortul pe post de ultim contraceptiv.
Practic soluția propusă nu se referă la fi mai puține avorturi ca un rezultat al schimbării de mentalitate.
Schimbarea de mentalitatea este ceva organic: asumăm realitatea că avortul ia viața unui copil și are riscuri pe plan psihic și fizic pentru femeie și sprijinim femeia să depășească problemele care ar duce-o spre avort. Potențialul de creștere al acestei schimbări este maximal.
În schimb, soluția propusă nu este organică și nu are potențial de creștere maximal, ci e doar ceva temporar și care eșuează periodic. E un plasture care nu știi cât ține, dar știi că la un moment dat, sub jetul de apă, cade.
15. Trebuie să popularizăm avortul medicamentos, minim invaziv, cea mai bună soluție.
Nu știu cum sună pentru voi cuvintele astea două – popularizăm și avort – în aceeași frază, dar pentru mine sună de parcă autorul a greșit unul dintre ele și a vrut să scrie altceva.
În primul rând, pentru cei care nu și-au pus problema despre ce se întâmplă în timpul unui avort medicamentos, iată o scurtă descriere. Avortul medicamentos constă în luarea a două tablete, bazate pe substanțele active mifepristonă, respectiv misoprostol. Prima, mifepristona, blochează hormonul numit progesteron, care ajută la hrănirea și susținerea vieții copilului (cu alte cuvinte, copilul este decuplat de mamă și lăsat să moară). A doua, misoprostol, se ia la 24-48 de ore distanță și declanșează contracțiile care vor expulza din uter copilul rămas fără viață.
Deci popularizăm moartea?
A făcut avort medicamentos prin telemedicină și era să moară: Sarcina era extrauterină și s-a rupt după trei zile
În al doilea rând, dacă minim invaziv înseamnă mai multe vizite la camera de urgență decât avortul chirurgical, dacă înseamnă 15,6% rată de hemoragie (față de 2,1% pentru avortul chirurgical), dacă înseamnă că femeile nu știu dacă fătul a fost eliminat complet sau au rămas părți ale copilului în uter, ceea ce poate duce la septicemie și apoi, la deces (aceste cazuri nu sunt o excepție – vezi aici), atunci, da, e minim invaziv. Dar toate datele de mai sus arată că avortul medicamentos este mai periculos pentru femeie decât cel chirurgical –în niciun caz că fac o apologie a avortului chirurgical, pentru că ambele iau viața copilului și afectează femeia, ci doar ilustrez cât de fals este portretizat avortul medicamentos.
În al treilea rând: cea mai bună soluție? Iertați-mă, dar mai era cineva care rezolva problemele pe modul „Moartea rezolvă toate problemele, nu mai e omul nu mai e nicio problemă”. Acesta era Stalin.
16. „Tații nu sunt cei care dau viață, femeile sunt cele care în cele din urmă găzduiesc și apoi dau viață.”
„Noi, tații în general – eu am trei copii –, noi, tații, suntem privilegiați că suntem introduși în viața copiilor noștri. Dar nu suntem cei care dăm viață. Voi [femeile] sunteți cele care în cele din urmă găzduiți și apoi dați viață.”
Ceea ce a declarat domnul doctor Gabriel Diaconu face parte exact din mentalitatea promovată de ideologia avortului, care i-a deresponsabilizat pe bărbați față de femei și față de propriii copii. E un alt fel de a spune „my body, my choice”. Spui „your body, your choice”, dar ceea ce pare a declarație de libertate este, de fapt, un act de abandon a responsabilității. Pentru bărbații care urmăresc plăcerea sexuală, faptul că avortul este marketat ca o problemă/responsabilitate exclusivă a femeii este o lumină verde de a-și continua stilul de viață egoist și iresponsabil. Se spală pe mâini, în alte cuvinte, pentru că ei nu plătesc pentru propriile acțiuni, ci femeile o fac. Cel mult plătesc avortul – ce e mai greu, să plătească o dată pentru un avort sau să îngrijească pentru o perioadă lungă un copil?
Și așa cântăm refrenul hitului compus de bărbați „Avortul eliberează femeia”: Follow the convenience! Follow the pleasure without responsibilities! Abandon the woman! Abandon the child!
17. Fiecare spital ar trebui să fie obligat să aibă cel puțin un medic, care lucrează la acel spital, care se oferă accesul la această procedură.
De ce nu se aplică același raționament și pentru binele copilului? Fiecare spital ar trebui să aibă un medic de medicină fetală care să poată ajuta copii ce suferă de un diagnostic prenatal. Un pat de îngrijiri paliative pentru copiii care se nasc și vor muri după naștere datorită problemelor de sănătate. Consilieri care să sprijine femeia însărcinată aflată în situații dificile, inclusiv în criză de sarcină.
18. O femeie care a pierdut o sarcină în primul trimestru nu a pierdut un copil.
Acel moment din dezbatere când dr. Gabriel Diaconu a spus asta: „Una dintre realitățile științifice este că, în primul trimestru de sarcină, un procent mare de sarcini se opresc singură în evoluție. Eu văd de multe ori femei care vor să aibă copii, care rămân gravide, sarcina se oprește din evoluție din păcate la șase săptămâni, la opt săptămâni, la zece săptămâni și după care ele și cu mine trebuie să stăm de vorbă despre ce s-a întâmplat, că ele nu aveau încă un copil. Aveau o sarcină, un embrion în evoluție.”
Alexandra Nadane: „Vă puteți uita în ochii unei femei care a pierdut un copil în primul trimestru și să îi spuneți că ce a pierdut nu e un copil?”
Dr. Gabriel Diaconu (psihiatru!): „Da, fac asta de 15 ani.”
Deci, miraculos, cumva, la granița dintre săptămâna 14 și 15 de sarcină, ceea ce nu era un copil devine, acum un copil. Uau, cred că cineva a ratat niște ore de anatomie sau se preface că nu există. Despre compasiune nu mai zic nimic.
Foarte, foarte urât. Uite cum arată NEcopilul din pântece în săptămâna 12 de sarcină, deci cu puțin înainte să devină om:
Bebe Isaac s-a născut după ce mama lui a urmat un tratament de inversare a avortului medicamentos
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
