„Fac bine amândurora” – viziunea tinerilor despre Marșul pentru Viață 2026

Alexandra Nadane a realizat pentru Basilica.ro un interviu cu Teodora Diana Paul, președinta Studenți pentru Viață București, asociație coorganizatoare a Marșului pentru Viață din Capitală, care va avea loc sâmbătă, 28 martie 2026.

De la dezbatere la sprijin concret: aceasta este direcția pe care o propune generația tânără implicată în mișcarea pro-viață. Tema Marșului pentru Viață 2026 – „Solidaritate pentru amândoi” – invită la o schimbare de perspectivă: binele nu se face alegând între două vieți, ci susținându-le pe amândouă.

Cum devenim solidari

Alexandra Nadane: Teodora, tema Marșului pentru Viață 2026 este „Solidaritate pentru amândoi”. Cum înțeleg tinerii această solidaritate? Ce înseamnă ea concret pentru o studentă sau un student – în familie, între prieteni și în mediul universitar?

Teodora Diana Paul: Mai întâi voi vorbi despre solidaritatea cu un singur om, iar apoi despre cea cu amândoi. Pentru că la tinerețe accentul cade foarte mult pe propria persoană, propria formare, carieră, cred că primul pas pentru cineva care înțelege solidaritatea este când își dă seama că există și alții în jur și că starea lor este importantă, nu doar propria stare.

Al doilea pas este când își dă seama de nevoile celuilalt. Al treilea, când se gândește că poate oferi ceva de care celălalt are nevoie. Poate acești pași sună copilărește, dar de la centrarea pe sine la sprijinul celuilalt este un drum greu de străbătut! Apoi înțelegem că nu pierdem când ne punem darurile, timpul și energia în folosul celorlalți, pentru că prin asta creștem în relația cu ei.

Treptat, ne dăm seama că am crescut și în relația cu Dumnezeu. Și atunci bucuria este multiplicată, față de bucuria de a avea eu ceva, pentru că mă pot bucura de ce are și celălalt, de faptul că am contribuit cu ceva și, în sfârșit, de faptul că Dumnezeu ne-a adus în legătură pentru a crește amândoi.

Binele înseamnă bine pentru amândoi

Revenind la tema concretă a Marșului pentru Viață 2026 – solidaritate pentru amândoi. În momentul în care îți pasă cu adevărat de un om, cred că mintea și inima se deschid ca să vezi mai mult și pe alți oameni care au nevoie de sprijin.

Și atunci, când vezi o femeie însărcinată care e într-o situație dificilă, dacă îți pasă cu adevărat de ea, vezi și copilul din burtica ei. Și îți pasă și de el. Și înțelegi că amândoi trebuie sprijiniți și că ce faci bine pentru unul este bine și pentru celălalt.

Deci este exclus să te gândești să alegi între „fac bine femeii și rău copilului” sau „fac rău femeii și bine copilului”, ci gândești „fac bine amândurora”.

Anul trecut, o voluntară de la asociația Studenți pentru Viață a văzut cum colega ei de cameră a ajuns în criză de sarcină. Erau la master la aceeași facultate. Și a ales să îi sprijine pe amândoi, pe colegă și pe copilul ei din burtică.

Nu s-a uitat în altă parte, nu a zis că e problema ei să și-o rezolve singură, nu a zis „scapă de problemă”, ci a zis: sunt alături de tine, uite oameni care sunt alături de tine, uite organizații care te ajută cu drag, fără să te judece, ci înțelegând că ești într-o situație dificilă, cum orice om poate fi. Copilul s-a născut pe 9 ianuarie 2026!

Mișcarea pro-viață prin ochii tinerilor

A.N.: Luna pentru Viață și Marșul pentru Viață au crescut mult în ultimii ani. Din perspectiva voastră, a studenților implicați direct în organizare, cum s-a schimbat mișcarea pro-viață și de ce este important ca aceste evenimente să continue an de an?

T.D.P.: Sunt două aspecte. Unul de creștere numerică, altul de schimbare sau aprofundare a ce înseamnă a fi pro-viață, mai bine zis. Să le luăm pe rând.

Da, există creștere numerică vizibilă. Mai multe marșuri pentru viață, mai multe activități pro-viață care se organizează, mai multe centre pentru sprijinirea femeilor însărcinate, mai mulți oameni care vor să se roage pentru aceste femei și copilașii lor, mai mulți voluntari care vor să se implice.

Privind în urmă, în 20 de ani s-a ajuns de la organizarea Marșului pentru Viață în 3 orașe la organizarea de marșuri și activități pro-viață în luna martie în sute de localități. Cred că o statistică atentă ar găsi mai bine de o mie în martie, dar mișcarea pro-viață nefiind centralizată este greu de realizat o statistică exactă.

Iar aceste numere sunt expresia văzută a ceva profund. Sunt tineri care își pun problema vieții copiilor nenăscuți și a situației femeilor în criză de sarcină, scoțându-le din bagatelizarea „avortul e bun/rău, avortul legal/ilegal”.

Din ce în ce mai mulți își dau seama de cauzele crizei de sarcină. Pe de o parte, ei știu că nicio fetiță nu are ca ideal „când o să mă fac mare o să fac un avort”; niciun băiat nu are ca ideal „când o să mă fac mare, o să îi spun să facă avort”.

Cauza profundă: Lipsa sprijinului

Și atunci cum de apar avorturile, despre care au auzit că sunt enorm de multe în România? Ce intervine pe parcurs? De ce majoritatea oamenilor care ajung la avort – femei și bărbați, mame și tați ai copiilor – știu că nu e bine să ia viața copilului, dar fac asta? E ca și cum vezi niște oameni care merg pe stradă și, deodată, cad; se întreabă, firesc: ce se întâmplă?

Mai ales auzind mărturii ale femeilor, câtă frământare, cât chin, câtă singurătate, cât abandon au simțit în perioada crizei de sarcină și regretul, adânc ascuns uneori, își dau seama de realitate.

Își dau seama că ce a determinat avortul sau nașterea nu a fost motivul concret al crizei, ci lipsa sprijinului sau prezența sprijinului în criză. Când cineva îi spune „sunt alături de tine și de copilul tău”, femeia capătă aripi să-și ocrotească copilul. Când nu aude decât „descurcă-te, fă avort și scapi”, atunci singurătatea o zdrobește.

Sunt, astfel, inimi de tineri care sunt mișcate de durerea de lângă ei. Sunt inimi care se mișcă de durerea pentru copiii care nu au fost lăsați să se nască. Sunt inimi care se înflăcărează să se roage pentru copiii din burtică, pentru mamele lor, pentru tații lor, pentru medicii lor – să aibă dragoste și pricepere, să le prețuiască și să le respecte viețile. Pentru cei care au plecat din această viață înainte de naștere. Pentru părinții care au trecut prin durerea avortului spontan și pentru cei ce au ales avortul la cerere. Pentru medicii care au ajutat să se nască, pentru cei care au ales să facă altceva.

Idei pentru politici publice și inițiative civice

Și, ca o punere în practică a ceea ce gândesc și ce simt unii dintre tineri, personal primesc periodic mesaje cu idei care se pot implementa, cu articole sau postări pe teme pro-viață, mesaje de la tineri care spun că doresc să se implice.

Al doilea aspect este legat de faptul că mulți oameni au pornit de la înțelegerea că avortul distruge un copil și afectează foarte mult femeia și au căutat să înțeleagă ce factori sociali contribuie la evitarea răului multiplu adus de avort. Una dintre temele Marșului pentru Viață de acum câțiva ani a fost „Adopția – o alegere nobilă”. Adică dacă adopția ar fi valorizată, în toate aspectele ei, atunci ar fi mai des aleasă ca soluție.

Altă problemă este faptul că dificultatea legată de o naștere, atât cea firească, cât și cea care se poate datora unei abordări mai reci din partea personalului medical, poate să ducă la o frică de a mai avea un alt copil – aici soluția este umanizarea cât mai mult a modului în care sunt îngrijite femeile însărcinate.

O altă problemă majoră este cea a lipsei unor grupuri de sprijin pentru părinții care se confruntă cu un diagnostic prenatal și pentru părinții care au copii cu dizabilități sau neurodivergențe care le afectează viața – a fi pro-viață înseamnă și a crea astfel de rețele de suport.

Nevoia de grupuri de suport este și în cazul pierderii prin avort spontan a unui copil – accentuată de tratarea lui ca deșeu biologic anterior vârstei de 28 de săptămâni, care duce la imposibilitatea luării trupului pentru a fi înmormântat, dacă familia ar dori aceasta.

A fost identificată din ce în ce mai clar gravitatea pe termen lung a abuzului, care distruge într-o măsură foarte mare viața unei fete, a unei adolescente, iar între consecințe se numără afecțiunile psihice și vulnerabilitatea la relații toxice și la avort – din păcate, aici se face infim pentru prevenție și pentru recuperare.

Ultima problemă la care mă opresc este cea legată de tensiunea dintre sarcinile pe care caută să le împlinească o femeie căsătorită, cu copii, care are și un loc de muncă – sunt oameni care își dau seama că se resimte acut lipsa unui cadru social în care munca part-time să fie privită ca normală, pentru a putea dedica resursele de timp și energie atât de necesare copiilor.

Astfel de elemente figurează în partea a doua a comunicatului despre Marșul pentru Viață 2026, cu propuneri de politici publice care sprijină femeia însărcinată.

Marșul pentru Viață la nivel internațional

 A.N.: Marșuri pentru Viață se organizează în multe orașe din lume. Ce simțiți când vedeți că faceți parte dintr-o mișcare internațională? Ce îi unește pe acești oameni și ce atmosferă se creează la un astfel de eveniment?

T.D.P.: Există un sentiment uman, de apartenență la ceva mai mare decât ești tu la nivel local. Personal, mă uit cu foarte multă emoție, simt că primesc multă putere văzând online marșuri din alte țări. Chiar am și participat la cel de la Paris și la cel de la Roma.

Aș vrea să merg, dar e mai scump, la cel de la Washington, care este cel mai vechi (din 1974) și cel mai mare din lume – sunt ani în care se strâng sute de mii de participanți, foarte mulți de liceu și facultate, din toate statele din SUA.

Am cunoscut în ultimii ani tineri implicați în mișcarea pro-viață din Franța, Italia, Marea Britanie, SUA, Croația, India. Și am văzut peste tot o pasiune, o determinare, o hotărâre de a ocroti viața, de a iubi fiecare om. Este energizant să vezi cum alții îți împărtășesc aceste valori.

Mai este ceva profund, simți că există un fel de validare: că folosești darurile de la Dumnezeu pentru o lucrare după Dumnezeu și că Dumnezeu mișcă inimile unor oameni sinceri din toate colțurile lumii.

Ce îi unește, ce ne unește? Sper că dragostea față de fiecare copilaș, născut și nenăscut, de fiecare femeie însărcinată, de fiecare familie. Dorința de a face binele, de a trăi în adevăr. Mai ales dorința de a-i ajuta pe oameni să se bucure de viață oferindu-le șansa la viață, atunci când ea este cea mai vulnerabilă, în perioada intrauterină.

În particular, fiind studenți, am dorit să colaborăm, măcar minimal, cu organizațiile studențești din alte țări. În SUA, sunt câteva mii, acolo este în fiecare universitate și colegiu o organizație pro-viață, există organizare greu de imaginat pentru noi.

Practic sunt atât de activi încât oamenii interesați de pro-viață îi sprijină cu foarte multe donații și au câțiva zeci de formatori permanenți care formează liderii asociațiilor din universități. Un lucru concret pe care îl facem la Studenți pentru viață București este că traducem în engleză revista „Pentru Viață”, pe care o publicăm anual, cu ocazia Marșului pentru Viață, și o postăm online.

De la un share la construirea de comunități

A.N.: Pentru mulți tineri, participarea la Marșul pentru Viață este un prim pas. Ce poate urma după acest pas? Cum poate un student sau o comunitate universitară să transforme entuziasmul unei zile într-un sprijin concret pentru femeile însărcinate și pentru mame?

T.D.P.: Dacă vrei cu adevărat acest lucru, nu este imposibil. Poți face voluntariat într-o asociație pro-viață. Sau o poți înființa, dacă ea nu există în acel loc. Mai există cel puțin un om care să îți fie alături acolo, vă veți găsi, dacă există această dorință!

La Studenți pentru Viață mereu ne bucurăm să avem membri noi. Mai ales ca tânăr, este foarte benefic să fii parte dintr-o asociație, pentru că aici găsești o comunitate de tineri care au aceleași valori, sunt pro-viață, cu care poți discuta deschis și profund.

Nu găsești oameni perfecți, dar nu te simți izolat. O comunitate îți dă putere să acționezi în conformitate cu valorile tale, nu doar să le crezi. Te ajută ca entuziasmul să se transforme în activitate consecventă.

Primul pas este să postezi și să dai share pe social media la materiale pro-viață. Așa îi vei întâlni pe alții, dar vei ajunge cu un mesaj salvator la cei care au nevoie de el. Mi se pare ceva esențial că în prezent, în online, avem oportunitatea de a transmite mesajul și în afara cercului de apropiați.

Spațiul online este un loc în care sunt femeile însărcinate aflate în dificultate. În urma unor postări, am primit mărturii de la femei care au trecut printr-o criză de sarcină și mesaje în care cineva îmi cerea ajutor pentru o cunoștință aflată în criză de sarcină în acel moment.

Congresul Tinerilor Pro-Viață

A.N.: Congresul Tinerilor Pro-Viață este unul dintre evenimentele reprezentative organizate de Studenți pentru Viață București. Cum arată, din interior, acest congres? Ce teme sunt abordate și ce tip de invitați reușesc să atragă interesul studenților?

T.D.P.: Congresul Tinerilor Pro-Viață 2026 sperăm că va fi o experiență transformatoare pentru tinerii care vor să înțeleagă ce înseamnă pro-viață dincolo de teorie și să își asume o poziție clară într-o societate confuză și împărțită.

Am lucrat la program împreună cu colegii de la Studenți pentru viață București și cu mai mulți colaboratori din diferite organizații din țară. După două zile de training și networking, credem că participanții se vor întoarce acasă echipați cu o viziune mai profundă, cu instrumente și o comunitate sufletească gata să îi sprijine.

Astfel, au șanse mai mari să construiască împreună cu cei din jur o cultură care celebrează viața din momentul concepției și o protejează.

Vor fi 25 de vorbitori, de la mai multe organizații de tineret din țară. Alături de ei, keynote speakerii noștri vor fi pr. lect. univ. Petru Cernat, coach Lavinia Stan, dr. Eliza-Maria Cloțea, medic obstetrician-ginecolog.

Un panel practic pe tema crizei de sarcină îi are ca invitați pe Alexandra Nadane, antreprenor social în domeniul sprijinirii femeilor însărcinate și familiei, dr. Iulia Rădeanu, medic de familie și președinta organizației GIO, și Manuela Cernat, psiholog. Vom avea invitați internaționali și o surpriză – o piesă de teatru pe tema Congresului.

Încercăm să pregătim cât mai profesionist pentru că suntem conștienți – nu ne bucurăm că e așa – că tinerii vin la acest congres și datorită unicității lui. În general, sunt prea puține evenimente dedicate tinerilor cu valori pro-viață.

De ce micile schimbări contează

A.N.: Ce le-ați spune colegilor voștri care poate privesc de la distanță Marșul pentru Viață și se întreabă dacă implicarea lor chiar contează? De ce credeți că vocea tinerilor este importantă în această dezbatere?

T.D.P.: Cred că e important să realizăm, în primul rând, că alegerile noastre sunt de două tipuri: bune sau rele. Nu există alegeri neutre. Alegerile care par neutre înseamnă un bine ratat sau o portiță prin care intră ceva rău. Așa că, dacă cineva are oportunitatea reală de a veni la Marșul pentru Viață, ca participant sau ca voluntar în organizare, îl încurajez 100% să o facă. Nici nu știe ce lucru bun va ieși din asta!

Am un exemplu cutremurător, pentru mine. Acum doi ani, la câteva zile după marș, un voluntar a aflat că mătușa lui e în criză de sarcină – o presau familia și cei din jur să avorteze. El a știut că are alături o comunitate și că are unde să o îndrume pe mătușa sa ca să primească sprijin – ceea ce s-a întâmplat, iar copilul s-a născut, aducând bucurie nu doar mătușii, ci și soțului ei și celor din familie care, cu câteva luni în urmă, o presau spre altceva.

Da, vocea, gândul, simțirea, rugăciunea fiecăruia contează. Marșul pentru Viață și orice activitate pro-viață sunt ca un puzzle. Ansamblul e frumos, iar în el fiecare piesă de puzzle – fiecare om în cazul nostru – are un rol unic. Fără el, lucrurile ar fi incomplete. Ceva ar lipsi. Poate nu oricine i-ar simți lipsa, dar cineva, da. Poate acea persoană ar putea face diferența în viața cuiva, prin informațiile de care a avut parte la MPV.

Să nu neglijăm ceea ce putem face noi bine. Prin faptele noastre bune pavăm drumul spre alte fapte bune și ca alții să poată construi binele mai departe. Nu poți să construiești o casă fără fundație, nici acoperișul fără să faci întâi zidurile.

Nu știm fiecare ce rost avem, față de cei dinaintea noastră și față de cei care urmează după noi, dar Dumnezeu are iubire pentru fiecare și vrea să lucreze, prin fiecare om, iubirea Lui mântuitoare pentru ceilalți oameni.