Mesaj către parlamentari: Britanicii nu vor legalizarea avortului până înainte de naștere

Reprezentanții a numeroase organizații pro-viață, printre care multe mame cu copiii lor, s-au strâns în fața Parlamentului de la Londra miercuri, 15 mai 2024, pentru a le transmite legiuitorilor britanici să nu aprobe un amendament care ar legaliza avortul până înainte de naștere.
Avortul este legal în prezent până la 24 de săptămâni de sarcină în Marea Britanie, dar legea permite distribuirea ambelor pastile pentru avortul medicamentos prin poștă, fără consul medical.
Astfel, tot mai multe femei fac avort fără niciun fel de supraveghere medicală și fără să fie controlat dacă stadiul sarcinii este cel pe care îl declară când comandă pastilele.

Complicațiile rezultate sunt numeroase și grave, cum a fost cazul britanicei Carla Foster, care, anul trecut, a fost condamnată în justiție că a făcut avort medicamentos când sarcina ei era de 32-34 săptămâni. Femeia comandase pastilele prin poștă și mințise că este însărcinată în 7 săptămâni. Ulterior, s-a declarat îngrozită de chipul copilului pe care l-a expulzat singură acasă, și căruia i-a pus și un nume: Lily. Dacă ar fi fost văzută de un medic, avortul nu ar mai fi avut loc.

Parlamentarii au început dezbaterile pe tema avortului în 15 mai, dar ele vor continua, posibil la începutul lunii iunie.
Pretinsă compasiune pentru femeie, discriminare față de bebeluși
„A venit momentul să înlăturăm perdeaua de fum a pretinsei compasiuni și să ne uităm la ceea înseamnă de fapt asistență medicală. Furnizorii de avort distribuie pastile de avort prin poștă, ceea ce este imposibil de făcut dacă vrei să ai grijă de bunăstarea femeilor”, au transmis reprezentanții Marșului pentru Viață UK.
„În loc să liberalizăm avortul, mai bine să ne asigurăm că există suficient sprijin pentru femeile și cuplurile care se confruntă cu sarcini dificile sau care se simt copleșite de viața de părinte.”

„Cele mai recente statistici anuale privind avortul pentru Anglia și Țara Galilor arată că au fost efectuate 755 de avorturi la 22 sau 23 de săptămâni de gestație în conformitate cu secțiunea 1(1)(a) din Legea privind avortul. În același timp, au fost 261 de copii născuți în viață la 22 și 23 de săptămâni, înainte de limita de avort, care au supraviețuit până la externarea din spital în 2020 și 2021″, a spus Madeline Page, purtătoarea de cuvânt a organizației Right To Life UK.
„Aceasta înseamnă că, în același spital, în aceeași zi, doi bebeluși cu aceeași vârstă gestațională (22 sau 23 de săptămâni de sarcină) ar putea avea destine foarte diferite: unul ar putea avea viața curmată în mod deliberat prin avort, iar celălalt s-ar putea naște prematur și ar putea avea o echipă medicală dedicată, care să-i ofere cele mai bune îngrijiri, încercând să-i salveze viața.”
Alt discurs: Clare McCullough: Dereglementarea avortului nu ar proteja femeile, ci centrele de avort, care încalcă mereu legea
Una din cele mai extreme legi ale avortului
„Din păcate, națiunea noastră are cele mai târzii limite pentru avort din întreaga lume. Este absolut îngrozitor faptul că o națiune creștină, o națiune care are în inima sa cuvintele «înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut» (Ieremia 1, 5), o națiune care consideră această Scriere prețioasă ca făcând parte din tradiția sa, a decis că este în regulă să ucidă milioane de copii nenăscuți”, a declarat Sir Ian Paisley, parlamentar britanic care s-a alăturat protestului.

Marea Britanie „se remarcă drept una dintre cele mai extreme națiuni din lume în materie de avort. În majoritatea țărilor europene în care se practică avortul, limita (de avort – n.red.) este de 12 săptămâni. În Regatul Unit este de două ori mai mare”, a mai spus legiuitorul.
„Faptul că ați venit astăzi aici pentru a spune Parlamentului că doriți să fiți auziți reprezintă puterea dumneavoastră. Cred că majoritatea tăcută este alături de voi, dar trebuie să o motivăm. Trebuie să îi aducem alături de noi. Trebuie să le arătăm că putem face schimbări pozitive.”
Alt discurs: Rachel Mackenzie: „Sunt atât de obosită să văd femei traumatizate de avort!”
Britanicii susțin consultul medical și reducerea limitei de vârstă gestațională
Un sondajul publicat recent în Daily Telegraph arată că 71% dintre femei susțin reintroducerea consultațiilor medicale în persoană înainte de avort, iar alt studiu britanic arată că peste trei sferturi din britanici sunt în favoarea acestei măsuri.
Aceleași studii arată și că opinia publică din Marea Britanie nu sprijină „dezincriminarea avortului”, care înseamnă, de fapt, eliminarea oricărei limite legate de stadiul sarcinii și permiterea avortului până înainte de naștere.

„Noi venim adesea la în centrul Londrei, dar și în alte locuri din Marea Britanie și vorbim cu oamenii de pe străzi despre problema avortului. La ultimele câteva mitinguri pe care le-am avut am fost aici, în Trafalgar Square, Londra, dar am fost și la Stratford, Westfield și am vorbit cu o mulțime de oameni”, a spus la miting Eden McCourt de la Abortion Resistance.
„Mulți dintre ei erau tineri și nu știau nimic despre ceea ce se întâmplă în Parlament. Toți au fost îngroziți, așa că, dacă există vreo urmă de speranță, este că există oameni care, chiar dacă se declară pro-alegere, sunt îngroziți că sunt propuse schimbări care ar permite avortul până la naștere”, a mai spus femeia, care a participat la protest cu bebelușul ei nou-născut, în vârstă de o săptămână și jumătate.
„Pentru mine, este o zi foarte specială, pentru că astăzi este ziua de naștere a surorii mele, care m-a făcut să devin activistă pro-viață. S-a născut exact acum 23 de ani, avea un handicap și, desigur, după cum știm, în această țară se pot face avorturi până la naștere în cazurile de handicap, ceea ce este de asemenea barbar. Dar este o zi foarte specială, pentru că suntem aici pentru a face campanie împotriva acestui lucru de ziua ei, așa că eu vă mulțumesc, a mai spus Eden McCourt.
Amendamentele pro-viață din Parlamentul britanic
Peste 800 de profesioniști din domeniul medical le-au trimis o scrisoare adresată celor 650 de parlamentari britanici, în care se subliniază riscurile avortului la domiciliu în stadiu avansat al sarcinii. Ei le solicită parlamentarilor să modifice legea pentru a reveni la consultațiile în persoană, din cauza riscurilor pentru sănătate asociate cu administrarea de pastile fără supraveghere.
În parlamentul britanic există și amendamente favorabile protejării vieții copiilor nenăscuți.
Parlamentari din mai multe partide au depus un amendament care ar reintroduce obligația consultului medical în persoană înainte de a face avort medicamentos la domiciliu. Este cel de al treilea amendament pro-viață la proiectul de lege privind justiția penală.

Un alt amendament propune reducerea limitei de avort la 22 de săptămâni în loc de 24, deoarece noile descoperiri științifice și experiența clinică arată că bebelușii născuți la 22 de săptămâni pot supraviețui dacă primesc îngrijiri adecvate.
Mai există și amendamentul care propune reducerea termenului-limită pentru avort în caz de diagnosticare prenatală cu sindrom Down, pentru a-l alinia cu termenul permis pentru bebelușii care nu sunt diagnosticați cu această condiție.
ALBUMUL FOTO de la mitingul anterior
Right To Life UK cere reducerea limitei de avort la 22 de săptămâni:
Avortul a fost legalizat în Marea Britanie în 1967, înaintea Franței, care l-a legalizat în 1975. Statistici și istoricul legii avortului în Marea Britanie se găsesc aici.
Primele țări din lume care au legalizat avortul au fost Uniunea Sovietică (în 1920, de regimului bolșevic) și Germania, în 1933, de regimul nazist, vizând copiii detectați cu malformații congenitale înainte de naștere. Ulterior, naziștii au legalizat avortul și contracepția în Polonia ocupată, în 1941, vizând însă doar populația ocupată, nu și pe cea germană din acest teritoriu.