Nu e vina asistenților maternali că sunt săraci. Sunt oameni. Copiii îi consideră părinți

O opinie de la un cititor primită pe adresa redacției:
Până aflăm cum a ajuns fetița de la Baia de Aramă „acasă” în mai puțin de 12 ore după ce a fost agresată de un procuror șef care n-avea ce să caute acolo și cum i-a trecut trauma psibică instantaneu, să vă explic ceva despre asiatenții maternali.
Am văzut că mulți îi acuza pe oamenii ăștia, pe nedrept. Sunt oameni simpli și săraci, mulți dintre ei. Cei mai mulți sunt asistenți sociali care preferă să crească acasă copii abandonați, ca să primească niște bani. Nu e nimic rău în asta, decât dacă ei sunt bestii – ceea ce se mai întâmplă, uneori. Totuși, statul a găsit o modalitate prin care să ofere niște familii de împrumut unor copii abandonați și niște bani cinstiți unor oameni care să-i crească.
Mafia din DGASPC distribuie, uneori, copiii ăștia, după bunul plac. Tot ea, mafia din DGASPC, face aproape imposibile adopțiile și schimbarea legii adoptiilor, ca să nu piardă șpaga. Dar asta trebuie să fie anchetat de autoritățile competente. E altă poveste.
Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com opiniile tale despre subiectele de actualitate
Să ne intoarcem la oamenii care iau copii în plasament. Asistenții maternali sunt, de multe ori, oameni buni. Se intâmplă și nenoeociri. Există copii traumatizați și trecuți prin chinuri groaznice de asistenții maternali – o fetiță și-a pierdut o mână din cauza unei astfel de nebune, dar a fost și un caz în care asistenta maternală și familia ei au fost uciși de băiatul luat în plasament (anul trecut). Sunt situații diferite și nu ar trebui să generalizăm.
Asiatenții maternali nu prea pot înfia copiii pe care-i cresc, pt că nu au bani. Mulți dintre ei din asta trăiesc și ajutorul e reciproc. Statul – sau DGASPC – încearcă să-i facă să adopte copiii, ca să nu mai plătească, dar oamenii ăia săraci chiar nu s-ar putea descurca să crească din banii lor mai mulți copii. Pe de altă parte, nici nu li se dau copiii îm adopție, pt că se constată că nu au condițiile cerute de lege, dpdv financiar. Și astfel s-a creat un cerc vicios din care ies victime bieții copii.
Penibil e să smulgi un copil de 8 ani dintr-o familie în care a crescut, pt că legea e făcută execrabil, în favoarea oricui, mai puțin a copilului. Faptul că asiatentul maternal își pierde „licența” și trebuie să „restituie” copiii este o aberație. Aici ar trebui să se găsească soluții. Nu poți să-i spui unui copil de 8 ani că până ieri a avut mamă, tată și frați, iar de mâine va avea altă mamă, alt tată și alți frați, pt că-l distrugi psihic. Nu poți să-i faci asta nici măcar unui câine. Și nu e normal să le ceri unor oameni săraci să se îmbogățească subit, ca să poată adopta toți copiii pe care i-au îngrijit, cu bani de la stat, ca asistenți maternali.
Asistenții sociali care lucrează în DGASPC au avut cele mai mici salarii, în ultimii 12 ani. Acum 10 ani aveau 450 de lei, apoi 600. Mulți si-au adăugat venituri, devenind părinți de împrumut. Mulți și-au luat în serios rolul de părinți și s-au atașat de copii. Nu e vina lor că sunt săraci, pt că au fost plătiți toată viața cu salariul minim pe economie. Nu se fac vinovați pt faptul că nu-și permit să crească acești copii decât dacă primesc bani de la stat pt munca de părinți de împrumut. Nu e vina lor că-și pierd „licența” când nu mai pot îndeplini toate condițiile. Dar sunt oameni. Iar copiii ăia îi consideră parinți și trăiesc într-o oarecare normalitate și într-un echilibru psihic necesar. Doar că legea românească nu ține cont de această realitate.
Corect articolul. Ce ar trebui insa sa faca statul – sa plateasca oamenii ca sa adopte?
Poate ar fi o idee ca asistentii maternali care adopta sa continue sa-si primeasca salariul – astfel adoptia ar fi o treaba neutra dpdv financiar si s-ar face doar daca vor dpdv sufletesc.
Solutia problemei e insa alta – adoptarea mult mai rapida a copiilor si relaxarea conditiilor materiale de adoptie – pana la urma astea sunt irelevante – e mai important ca sa existe o familie permanenta pentru copil decat ca aceasta sa fie bogata. Parintii nostri au crescut in case cu cate 7-8 frati si au fost OK.
Iar asistenta maternala sa ramana doar pentru cazurile in care nu s-au gasit parinti.
Acum avem un sistem care cere parinti bogati (pentru standardele din Romania), adoptia e complicata si dureaza ani de zile, timp in care sunt folositi temporar asistenti maternali care se ataseaza de copii si reciproc si astfel fiecare adoptie devine o drama de separare.