adopţie

Curtea de Apel București a refuzat eliberarea pașaportului Sorinei

Marți, 16 iulie 2019, România TV a anunțat că familia Săcărin a intentat o acțiune la Secția Civilă a Curții de Apel București pentru a determina justiția să decidă returnarea pașaportului Sorinei, fetița adoptată cu forța. Judecătorii de la Secția Civilă a Curții de Apel și-au declinat competența către Secția Penală, deoarece sunt suspiciuni penale privind eliberarea documentului. Pașaportul Sorinei face parte dintr-un dosar penal întocmit de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Invitat în studio la Știrile România TV, avocatul Bogdan Bărbuceanu a explicat de ce acțiunea familiei Săcărin nu a avut rezultatul scontat de ei: „Există un principiu în drept. Dacă într-o speță civilă există suspiciuni penale, ea se suspendă până la soluționarea speței penale. Înțeleg că există suspiciuni de fals cu privire la întocmirea acestui pașaport. Trebuie așteptată soluția instanței penale, astfel încât instanța civilă să poată relua dezbaterea și să pronunțe o decizie în acest caz.”

Avocatul a mai spus că, dacă se dovedește că pașaportul a fost obținut prin fals sau fraudă, aceasta poate constitui un temei pentru revizuirea deciziei de adopție (în sensul anulării ei).


Bogdan Licu despre decizia CSM în cazul procuroarei Pițurcă: „Faptul că nu a fost suspendată nu înseamnă că totul este în regulă”

Bogdan Licu spune că pașaportul Sorinei a fost retras de procurori pe baza unor indicii că nu ar fi fost obținut în mod legal

Neregulile constatate de SIIJ și de Procurorul General al României în cazul de adopție internațională a Sorinei

SIIJ:

Managerul de caz Violeta Morjan de la DGASPC Mehedinți are dosar penal pentru fals intelectual în formă continuată și uz de fals intelectual în formă continuată (nu a falsificat doar pretinsa declarație de renunțare la adopție – act de altfel lipsit de orice valoare juridică -, ci si multe documente din dosar). 
https://www.scribd.com/…/Referatul-Ordonan%C5%A3ei-Intocmit…
Procurorului Maria Antoaneta Pițurcă de la Curtea de Apel Craiova i s-a întocmit dosar penal pentru pentru purtare abuzivă și tot JOI, 11 iulie, CSM decide dacă dă curs cererii SIIJ de excludere a acesteia din magistratură
https://www.stiripesurse.ro/alerta-procurorul-din-cazul-sor…

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Procurorul Bogdan Licu:

A trimis marți, 9 iulie 2019, la Curtea de Apel Craiova, argumente suplimentare pentru revocarea integrală a soluției date la recursul soților Săcărin (această cerere a sa se judecă joi, 11 iulie la Craiova). În document, el arată:
https://www.scribd.com/…/Cererea-de-Revizuire-a-Procurorulu…
1. Prin fals în acte, DGASPC Mehedinți a nesocotit grav interesul superior al Sorinei omițând să o informeze pe Mariana Șărămăt, care o creștea pe fată de șapte ani, că procesul de adopție ale Sorinei este considerat deschis și că ea are prioritate la adopția fetiței
2. DGASPC Mehedinți și Curtea de Apel Craiova au acționat ca și cum noua lege a adopției (din 2016) ar fi fost valabilă retroactiv, când de fapt Sorina devenise neadoptabilă încă din 2015. Astfel, Sorina a fost reintrodusă ilegal în Registrul Național pentru Adopție.
3. Procesul de potrivire al copilului cu adoptatorii din SUA a fost insuficient
4. Evaluarea psihologului arată că Sorina este foarte bine dezvoltată intelectual și deci perfect capabilă să-și recunoască propriul interes
5. Sorinei i-a fost încălcat dreptul la viața de familie așa cum este definită aceasta în Art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
6. Curtea de Apel Craiova a încălcat jurisprudența CEDO, care menționează că „…ADOPȚIA înseamnă «GĂSIREA UNEI FAMILII PENTRU UN COPIL, IAR NU A UNUI COPIL PENTRU O FAMILIE»”. 
https://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-1035397-1071177

Protestele în cazul Sorina continuă: „Românie, țară dragă, nu ne da copiii-afară!”

Justiția nu schimbă nimic în adopția Sorinei. Procuroarea Maria Pițurcă nu este exclusă din magistratură

Neagotă Minodora, consăteană: „Andreea și Sorina au beneficiat de mai mult decât au avut copiii biologici ai familiei Șărămăt”

Vasile Șărămăt: „Ca să iubești un copil îți trebuie inimă. Nu neapărat situația financiară te ține în viață”

Adelina Șărămăt, cel mai emoționat și profund mesaj către Sorina

Dreptatea lui Solomon, familia Săcărin și familia Șărămăt

SIIJ a întocmit dosar penal și pentru procuroarea Maria Pițurcă, cea care a răpit-o pe Sorina cu mascații de la familia Șărămăt

Violeta Morjan, managerul de caz de la DGASPC Mehedinți, urmărită penal pentru un lanț de falsuri în actele de adopție ale Sorinei

Joi, 11 iulie 2019, se judecă: Argumentele pentru care Procurorul General a cerut respingerea recursului familiei Săcărin cu privire la adopția Sorinei

Cazul Sorina. Precedentul adopțiilor controversate și o decizie CEDO care privește direct România

Gelu Vișan: De la Sorina la rețelele de trafic de femei

Reportaj la Kanal D. Psiholog criminalist despre cazul Sorina: „Mă aflu în fața unei răpiri internaționale

Lucian Davidescu: Care e miza? Cazul Sorina va decide soarta Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)

Avocatul soților Șărămăt o acuză pe Gabriela Coman că acoperă falsul în acte și conflictul de interese de la DGASPC Mehedinți, care a lucrat ilegal și exclusiv în interesul adoptatorilor internaționali

Nu e vina asistenților maternali că sunt săraci. Sunt oameni. Copiii îi consideră părinți

Luis Lazarus: Stenogramele „întâlnirilor de potrivire” între familia Săcărin și Sorina

FB i-a închis Sorinei Matei și al treilea cont. Liviu Mihaiu cere preluarea masivă a subiectelor ei. Narcisa Iorga: „O foarte gravă cenzură”

Soții Săcărin, audiați 9 ore de către procurori. Vom afla de ce au vrut să o adopte cu forța pe Sorina?

Decizia de interdicție a părăsirii țării pentru Sorina s-a amânat din cauză că „americanii” cer restituirea cheltuielilor de zeci de mii de euro

Jurnalista Roxana Stoian, Pandurul: „USR – PLUS, tăcere asurzitoare pe cazul Sorina”

Un paradox: familia Săcărin a obținut adopția Sorinei ca cetățeni români, dar se comportă față de România ca cetățeni SUA!

După logica Curții de Apel Craiova, toți copiii orfani din România ar trebui trimiși în SUA

Bunul simț răzbate în sfârșit într-un act oficial al cazului Sorina: Cererea e anulare a adopției internaționale făcută de Procurorul General

Procurorul General cere interdicție la părăsirea țării pentru Sorina și desființarea sentinței de încuviințare a adopției internaționale. Procuroarea Pițurcă, anchetată de SIIJ

Sorina Matei, APEL: Sorina să nu fie scoasă din România până nu sunt lămurite toate controversele

Minunata familie nouă a Sorinei și proștii de noi

Jurnalista Sorina Matei blocată pe Facebook pentru că a scris despre cazul Sorinei din perspectiva traficului de organe

În 2015, DGASPC Dolj, care s-a implicat ieri în răpirea Sorinei, a mai scos din familie o fată care s-a sinucis apoi de depresie

Danileț a mințit apărând-o pe procuroarea Maria Pițurcă. Dana Gîrbovan: „Ridicați-vă în apărarea celor slabi, așa vă apărați propria libertate”

Moise Guran desființează justiția care nu apără interesul superior al Sorinei: „Legea română pune interesele minorului chiar mai presus de o sentință definitivă”

Cristina Liberis: „Dacă doar managerul de caz decide începerea procedurii de adopție, cum este posibil ca DGASPC să externalizeze acest serviciu către un ONG?”

Ce rol are Ambasada SUA în cazul Sorina? În ce bază legală au acționat adoptatorii ca să îi facă pașaport înainte de preluarea ei?

Mai multe informații despre cazul Sorinei găsiți aici.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


One Comment

  1. Nu inteleg de ce se mai agita americanii!
    Sa le lase copilul si gata!
    Nu poti face bine cu forta!
    Sa ajunga la o casa de copii, sa fie violata si tot tacamul!
    Sau sa iasa la cersit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button