pedofiliesexualitate

Președintele Macron, acuzat că a pierdut ocazia de a proteja minorii de abuzatorii sexuali

În timp ce camera inferioară a Parlamentului a votat un proiect de lege care întărea legile privitoare la violarea copiilor, parlamentarii au votat împotriva menționării vârstei minime începând de la care un minor poate să consimtă o relație sexuală cu un adult. Drept urmare, în Franța nu există vârstă minimă legală pentru consimțământul sexual. Conform proiectului de lege, relatiile sexule dintre un adult și un minor cu vârsta sub 15 ani sunt ilegale, dar se acceptă şi posibilitatea ca un minor să fie capabil să consimtă o relație sexuală.

În astfel de cazuri, atunci când pragul pentru viol nu este atins, judecătorii ar clasifica incidentul drept „agresiune sexuală”, iar infractorii ar putea fi condamnați la până la 10 ani de închisoare. Totuşi, dacă „victima nu are capacitatea de a consimți”, fapta ar fi clasificată drept viol, iar infractorii pot primi până la 20 de ani de închisoare.

Textul mai trebuie aprobat de Senat, înainte de a putea deveni lege. Partidele din opoziție au criticat partidul La Republique En Marche al președintelui Emmanuel Macron pentru că a pierdut ocazia de a introduce o lege a consimțământului.

Guvernul a fost recent avertizat de cea mai înaltă instanță administrativă din Franța, Consiliul de Stat, că stabilirea unei vârste legale ferme de consimțământ ar putea fi văzută ca încălcând prezumția de nevinovăție a unui adult și, ca urmare, legea ar fi putut fi declarată neconstituțională.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Grupurile susținătoare a drepturilor copiilor şi femeilor au criticat totuși lipsa de legislație, dând ca exemplu decizia recentă a instanțelor franceze de a refuza începerea urmăririi penale a doi bărbați pentru violul unor fete de 11 ani, deoarece autoritățile nu puteau dovedi constrângerea.

Susținătorii campaniei care au cerut o limită de vârstă fermă pentru consimțământul sexual au declarat că noua lege ar putea încuraja judecătorii să clasifice abuzurile sexuale ca agresiuni sexuale, mai degrabă decât ca violuri.

Grupurile de opoziție au declarat că textul „va trimite un semnal greșit societății” și „nu va satisface nici grupurile de campanie, nici sferele judiciare”, scrie ziarul francez Le Figaro. Scriind în ziarul de stânga „Liberation”, sociologul Irene Ther a declarat că guvernul ar fi trebuit să coboare vârsta minimă de consimțământ propusă de la 15 ani la 13 și că votul a fost „o oportunitate ratată”.

Proiectul de lege introduce, însă, o nouă infracțiune privind „abuzul sexist” în spațiul public, care include comportamentul sexist, comentariile despre fizicul unei persoane și fluieratul, infractorii riscând pentru săvârşirea acestor fapte o amendă de 90 €.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button