Marşul pentru Viaţă

„Când uităm să fim oameni, viața nu mai are prioritate!” Interviu cu Gabriel, soțul Alexandrei Ivanov / Revista „Pentru viață” nr. 13, Primăvara 2024

Tema ediției Marșului pentru Viață din acest an a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă de douăzeci și cinci de ani, căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Am îndrăznit să îl rugăm pe soțul ei, Gabriel Ivanov, să ne acorde un interviu, la șase luni de la trecerea ei la cele veșnice, în împrejurări atât de dramatice, pentru că avem datoria morală de a cunoaște și de a continua preocuparea majoră pe care Alexandra a avut-o pentru a ajuta femeile în criză de sarcină și implicarea ei în Marșul pentru Viață.


Ați fost căsătoriți șapte ani; vă rugăm să ne vorbiți, la început, despre modul ei de a fi.

Pe Alexandra am cunoscut-o în cadrul unei activități ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Români) – filiala Botoșani.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit asupra ei a fost faptul că avea o bucurie pe chip pe care nu o pot descrie în cuvinte, dar în mod cert nu acea bucurie pe care o știm cu toții.

Nu era ceva de moment, sau o entuziasmare, ci parcă se bucura cu toată ființa de acele momente.

Gabriel Ivanov a fost cucerit de bucuria permanentă pe care Alexandra o iradia. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel

Apoi, pe parcursul timpului, am constatat că acea stare de bucurie și de blândețe, dar totodată și de implicare totală în activitățile ATOR-ului, era de fapt o stare naturală a ei, ceea ce m-a uimit, deoarece greu întâlnești o persoană care în majoritatea timpului să aibă un tonus mereu bun, o stare bună, indiferent câtă muncă implica o anumită activitate.

Un exemplu ar fi faptul că, printre activitățile pe care le desfășuram împreună cu mai mulți tineri din cadrul ATOR-ului (cu care am ținut legătura până în ziua de azi, cu unii devenind rude, botezându-ne copiii), Alexandra s-a gândit că o activitate frumoasă ar fi să mergem cu sendvișuri și cu ceai la oamenii străzii, lucru destul de anevoios ținând cont că nu aveam nici fonduri, nici mașină (doar ocazional, când se oferea cineva).

Gabriel și Alexandra. Foto: Arhiva personală a lui Gabriel Ivanov

Pentru o lungă perioadă de timp, ne-am ocupat de acest lucru, ceea ce implica o adevărată desfășurare de forțe, unii mergeau și strângeau bani de la tinerii care se ofereau să doneze pentru proiect, alții cumpărau pâine și ce mai era necesar, alții le pregăteau, iar apoi mergeam pe jos prin toate zonele. Dar pe toate aceste lucruri le făcea cu bucurie și cu drag.

Ce a însemnat pentru ea implicarea pro- viață? Vă rugăm să povestiți și unele cazuri concrete, dar și atitudinea ei în acest domeniu.

Ca și la celelalte activități, așa și în cazul departamentului Pro Vita, coordonat de doamna preoteasă Anamaria Macuc și de părintele Marian Macuc, care ne-au devenit mai apoi nași de cununie: când era ceva de făcut, era mereu prezentă, uneori ducând flori, împreună cu alte fete, mamelor din Maternitate (la 8 Martie sau de Buna Vestire), ori la împărțit pliante cu materiale informative despre sarcină și despre cum pot fi ajutate femeile aflate în criză de sarcină, sau când era nevoie de dus alimente unor mame care aveau nevoie de sprijinul Pro Vita.

Alexandra Ivanov se implica în organizarea Marșului pentru viață de la Botoșani, fiindcă era implicată trup și suflet și în salvarea mamelor și copiilor fără sprijin: când era în liceu, și-a convins părinții să acorde găzduire un fete de vârsta ei care născuse un copil. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel

Mergând odată Alexandra la un centru maternal, a întâlnit acolo o fată care era de vârstă apropiată cu ea, care avea un băiețel nou-născut. A fost așa de impresionată de acea fată, care a preferat să stea în centrul maternal decât să renunțe la copil, încât s-a oferit să îi boteze ea copilul.

Iar apoi Alexandra a făcut împreună cu părinții ei toate demersurile necesare ca acea fată să vină împreună cu copilul ei în casa părinților unde locuia și ea.

Alexandra și Gabriel aveau trei copii născuți. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel

A continuat să stea cu Alexandra și părinții ei până ce a terminat liceul și s-a angajat, iar apoi s-a căsătorit.

Cum vedea familia? Cum ați încercat, în acești ani în care ați fost împreună, să construiți familia dumneavoastră?

Sursa bucuriei ei a fost credința în Dumnezeu și, implicit, apropierea de Biserică. Pe aceste valori am construit noi familia noastră. Prin faptul că vedea familia ca fiind cel mai înalt ideal, nu avea o menire mai mare decât de a fi mamă. Nu se plângea niciodată în legătură cu copiii, ci gestiona totul, deoarece asta era ceea ce își dorea, pentru noi copiii fiind o altă sursă de bucurie.

Familia era totul pentru Gabriel și Alexandra Ivanov. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel

De multe ori, fete apropiate ei sau prietene, văzând naturalețea și simplitatea cu care făcea totul, îi spuneau: „Când te văd pe tine cum ești cu copiii, parcă îmi dai și mie curaj!”

Ce credeți că le spune ea, de la Dumnezeu, unde se află, copiilor care au rămas aici, fără sprijinul ei concret?

Cred cu siguranță că le-ar zice să aibă credință și nădejde în Dumnezeu și să se bucure!

Cei care au cunoscut-o pot confirma că era în permanență un om al bucuriei, o fire veselă și realistă în aceeași măsură.

Alexandra Ivanov cu unul din cei trei copii. Foto: Arhiva personală a lui Gabriel Ivanov

Ce dorințe ar fi avut pentru viitor?

Visul nostru era să facem o casă pe terenul pe care îl aveam și pe care începusem să facem câte ceva și să ne bucurăm de viață împreună cu copiii. Alte visuri de viitor nu aveam niciunul dintre noi.

„Când uităm să fim oameni, viața nu mai are prioritate! Iar femeile însărcinate nu sunt altceva decât femei purtătoare de viață!” spune Gabriel Ivanov, soțul Alexandrei Ivanov. Foto: Facebook / Ivanov Gabriel

Ce credeți că putem face fiecare dintre noi și întreaga societate pentru a exista mai mult sprijin pentru femeile însărcinate?

Mai mult decât a fi Oameni, nu putem face! Când nu uităm să fim oameni, atunci cu siguranță facem ce trebuie și când trebuie. Când uităm să fim oameni, viața nu mai are prioritate! Iar femeile însărcinate nu sunt altceva decât femei purtătoare de viață!


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button