Emma Zeicescu, dezvăluire uimitoare în direct: „Era să nu mai fiu”. Mama ei a fost la un pas să o avorteze
Ediția din 31 martie 2017 a emisiunii „Perfect Imperfect” realizată de Emma Zeicescu a avut ca temă avortul, despre care au discutat în direct Ioana Picoș, actriță pro-viață și fondatoare a organizației Feminism proFamilie, Amalia Năstase, specialist în comunicare și fondatoare a unei organizații care ajută mamele și copiii, Alexandra Nadane, președinta asociației „Studenți pentru Viață”, care ajută femeile în criză de sarcină și care a organizat Marșul pentru Viață de la București, și Ioana Stăniloiu, activistă feministă.
În introducerea subiectului, realizatoarea a amintit că în România se fac 236 de avorturi în fiecare zi. Editorul Loredana Negrilă a amintit că numărul avorturilor din România a fost, între 1958 și 2016, mai mare decât populația actuală a țării și a adăugat. „Această statistică demonstrează politicile demografice neinspirate pe care le-a avut România până în prezent. Psihologii susțin că mediul social se confruntă cu o acută lipsă de informare cu privire la consecințele avortului. Țara noastră are cea mai ridică rată de avort din Europa: 480 la 1.000 de nașteri, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din femei renunță la sarcină. Cota este de două ori mai mare decât media Uniunii Europene”.
Discuțiile din jurul subiectului au pălit însă când, spre finalul emisunii, gazda acesteia, Emma Zeicescu, a făcut o dezvăluire neașteptată:
Eu era să nu mai fiu, pentru că m-am născut în 1980, …părinții mei deja aveau un copil, iar tata, Dumnezeu să-l odihnească, a făcut pasul înapoi și s-a speriat. Mama, pentru că nu avea altă variantă, a spus: „Bine. Asta înseamnă că mă vei ajuta să fac un avort acasă”. Așa m-am născut eu, la distanță de nouă luni, pentru că tata s-a speriat din nou, slavă cerului și Dumnezeu să-l odihnească!
Realizatoarea, care a avut și ultimul cuvânt, a mai spus în încheiere:
Să nu uităm că acolo este un suflet, să nu uităm că este o clipă de divinitate, să nu uităm că există mai apoi o viață pe care trebuie să o protejezi până la sfârșit, iar asta presupune muncă serioasă. Pentru mine, cred că este esențial să vă gândiți de două ori. Cred că asta este cel mai important. Echilibrul este poate întotdeauna mai bun decât instinctul, care uneori ne poate face să luăm decizii pe care le regretăm ulterior.
Reacțiile la cald pe Facebook au venit cu argumente mai simpatice, dar și mai puțin simpatice, care dovedesc mentalitatea violentă a celor care apără principii ideologice pretins pro-femeie:
„Mamă, îți mulțumesc!”
Clic pe imaginea de mai jos pentru a găsi pancarta cu anul nașterii tale!
O poți apoi distribui pe Facebook: