Florin Pușcaș despre declinul unei civilizații care restrânge libertatea pentru a proteja avortul de o rugăciune nerostită

Florin Pușcaș, jurnalist, a publicat un editorial despre cazul co-președintei Marșului pentru Viață din Marea Britanie, Isabel Vaughan-Spruce. Aceasta este târâtă de autorități în procese penale pentru delictul de a se ruga în mintea ei într-un loc public, după ce a fost instituită o lege care vrea să protejeze clinicile de avort de vandalisme și microagresiuni.

Declinul unei civilizații: De la Regele George VI la Isabel Vaughan-Spruce

În mai 1940, Marea Britanie se afla în fața uneia dintre cele mai cumplite amenințări din istoria sa. Germania nazistă înainta fulgerător prin Europa, Franța se prăbușea, iar sute de mii de soldați britanici și aliați erau încercuiți în nordul Franței, în apropierea portului Dunkirk. Perspectiva distrugerii armatei britanice devenise cât se poate de reală. O asemenea catastrofă ar fi putut compromite capacitatea Regatului Unit de a continua războiul împotriva lui Hitler.

În acele zile dramatice, Regele George al VI-lea a făcut un gest care astăzi pare desprins dintr-o altă lume. Pe 24 mai 1940, monarhul s-a adresat națiunii și a chemat poporul britanic la rugăciune, proclamând ziua de duminică, 26 mai, drept zi națională de rugăciune.

„În acest ceas hotărâtor, ne întoarcem, asemenea înaintașilor noștri în toate vremurile de încercare, către Dumnezeul Cel Preaînalt”, declara suveranul.

Regele le cerea britanicilor să-și încredințeze cauza lui Dumnezeu și să-I solicite ajutorul pentru apărarea a ceea ce considerau drept și bun.

Duminică, 26 mai, bisericile s-au umplut de credincioși. La Westminster Abbey, Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta au participat la slujbă alături de premierul Winston Churchill și de alți conducători ai țării. În toată Marea Britanie, oamenii se rugau pentru salvarea armatei.

În aceeași zi începea Operațiunea Dynamo, una dintre cele mai spectaculoase operațiuni de evacuare din istoria militară. În pofida situației aparent fără ieșire, între 26 mai și 4 iunie 1940, peste 338.000 de militari aliați au fost evacuați din Dunkirk. O combinație de factori militari, decizii ale comandamentului german și condiții meteorologice favorabile a făcut posibilă salvarea unui număr de soldați mult mai mare decât speraseră inițial comandanții britanici.

Istoria avea să consemneze episodul drept „Miracolul de la Dunkirk”. Pentru numeroși britanici, salvarea armatei reprezenta răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile unei națiuni aflate în pragul dezastrului. La 9 iunie 1940, Marea Britanie organiza o zi națională de mulțumire.

Nu este necesar să pretindem că istoria poate demonstra intervenția divină pentru a înțelege semnificația profundă a acestor evenimente. Important este faptul că, în acele împrejurări, o întreagă națiune, în frunte cu suveranul său, considera rugăciunea nu o amenințare la adresa ordinii publice, ci o expresie firească a credinței și a speranței.

Optzeci și șase de ani mai târziu, în aceeași țară, o femeie riscă o sancțiune penală pentru că s-ar fi rugat în tăcere, pe un trotuar.

De la rugăciunea unei națiuni la rugăciunea suspectă a unei femei

Numele ei este Isabel Vaughan-Spruce, o activistă creștină pro-life, implicată de mulți ani în sprijinirea femeilor aflate în situația unei sarcini nedorite și în promovarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

La sfârșitul anului 2022, femeia se afla pe un trotuar din Birmingham, în apropierea unei clinici unde se efectuează avorturi. Nu ținea pancarte, nu scanda lozinci și nu aborda trecătorii. Stătea pur și simplu în tăcere. Clinica era închisă în acel moment.

Polițiștii au intervenit și au întrebat-o dacă se roagă. „S-ar putea să mă rog în mintea mea”, a răspuns femeia. A fost arestată.

O scenă care, cu numai câteva decenii în urmă, ar fi putut părea o satiră despre un regim totalitar devenea realitate în Marea Britanie, țară care se mândrește cu tradiția sa constituțională și cu rolul istoric în apărarea libertăților individuale.

În februarie 2023, Isabel Vaughan-Spruce a fost achitată. Câteva săptămâni mai târziu, a fost din nou arestată pentru un comportament similar. În august 2024, poliția West Midlands a acceptat să-i plătească 13.000 de lire sterline pentru soluționarea litigiului civil declanșat în urma arestărilor, fără să recunoască formal răspunderea juridică.

Între timp, statul britanic a extins la nivel național legislația privind zonele de protecție din jurul clinicilor de avort. Începând cu 31 octombrie 2024, în Anglia și Țara Galilor au fost instituite zone de 150 de metri în jurul acestor unități, în interiorul cărora sunt interzise actele menite să influențeze decizia de a apela la avort, să împiedice accesul ori să provoace hărțuire sau suferință.

Ceea ce face legislația deosebit de controversată este faptul că autoritățile britanice admit explicit că inclusiv rugăciunea tăcută poate intra sub incidența interdicțiilor, în anumite circumstanțe.

Desigur, legea nu incriminează automat orice gând sau orice rugăciune interioară. Procurorii trebuie să demonstreze existența unui act exterior și îndeplinirea condițiilor legale ale infracțiunii. Însă tocmai posibilitatea ca rugăciunea tăcută să devină obiectul unei anchete penale ar trebui să provoace îngrijorare într-o societate care se revendică de la valorile libertății.

Cazul Isabel Vaughan-Spruce arată cât de concret este acest pericol. La 7 octombrie 2026, femeia a pledat nevinovată în fața instanței din Birmingham, în legătură cu cinci acuzații formulate pentru incidente petrecute în 2025. Procesul este programat pentru ianuarie 2027, sub rezerva soluționării unor chestiuni procedurale. Simplul fapt că trebuie să se apere din nou într-o procedură penală pentru ceea ce susține că a fost o rugăciune interioară reprezintă, în sine, un semnal de alarmă.

O civilizație care își protejează clinicile de rugăciune, dar nu și copiii nenăscuți

Ne aflăm în fața unui contrast izbitor la doar 86 de ani distanță. În 1940, Regele George al VI-lea chema o națiune întreagă să se roage pentru salvarea vieților soldaților săi, iar în 2026, statul britanic ajunge să cerceteze penal o femeie care se roagă pentru salvarea vieților unor copii nenăscuți.

Dacă în 1940 rugăciunea era încurajată public, inclusiv de la cel mai înalt nivel al statului, astăzi, aceeași rugăciune, chiar nerostită, poate fi pedepsită penal dacă este făcută într-un loc considerat nepotrivit de autorități.

De-a dreptul tulburător este obiectul acestei inversări morale. Soldații salvați de la Dunkirk erau oamenii de care Marea Britanie avea nevoie pentru a-și apăra existența și viitorul. Copiii nenăscuți pentru care se roagă Isabel Vaughan-Spruce reprezintă, la rândul lor, vieți umane și un posibil viitor al aceleiași națiuni.

Diferența este că primii erau considerați demni de orice efort pentru a fi salvați, în vreme ce viața celor din urmă este lăsată la dispoziția unei decizii pe care statul nu doar că o permite, ci o protejează inclusiv împotriva unor forme pașnice de exprimare a dezacordului moral.

Pe cine intimidează o femeie care stă nemișcată și se roagă doar în gând? Cum poate statul să demonstreze că o rugăciune nerostită reprezintă o amenințare? Și, mai ales, cum poate o societate liberă să accepte ca autoritățile să cerceteze conținutul conștiinței unei persoane pentru a stabili dacă simpla ei prezență pe un trotuar constituie infracțiune?

Libertatea de conștiință nu este un privilegiu acordat de stat

Libertatea religioasă nu presupune doar dreptul de a participa la slujbe, în interiorul bisericilor, la ore și în condiții acceptate de autorități. Nu poate fi redusă nici la permisiunea de a avea anumite convingeri, atât timp cât acestea rămân complet invizibile în viața publică. Mai mult, libertatea de gândire, dimensiunea cea mai intimă a conștiinței umane, este un drept absolut.

Articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Manifestările exterioare ale credinței pot fi supuse unor restrângeri legale, necesare și proporționale. Însă statul nu poate revendica jurisdicție asupra gândurilor unei persoane.

Cazul Isabel Vaughan-Spruce depășește cu mult controversa privind avortul. Astăzi este vorba despre o activistă pro-life și o rugăciune pentru copiii nenăscuți. Mâine poate fi vorba despre o altă convingere religioasă, morală sau filosofică, devenită incomodă pentru autorități.

O societate care începe să trateze rugăciunea pașnică drept un posibil pericol public ar trebui să se întrebe dacă nu cumva a pierdut ceva fundamental din propria înțelegere a libertății.

Între cele două imagini se întinde nu doar o distanță de 86 de ani, ci tragedia morală a unei civilizații care a luptat pentru libertate și care astăzi pare dispusă să o restrângă pentru a proteja avortul chiar și de o rugăciune nerostită.