Mă indignează faptul că cineva trebuie să-și ceară scuze pentru că folosește în mod plastic cuvinte ca „autism”
de Cristina Popescu, Facebook
Din câte văd, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este foarte contestat atunci când îi amendează pe „ai noștri” și nu îi sancționează suficient și pe „ai lor” dacă îi reclamăm pentru ziceri similare, însă nu pentru că devine vânător al libertății de opinie și expresie și scormonitor de sensuri deranjante -oricât de implauzibile ar fi- printre cuvinte.
În stilul ăsta, solicitând pușcăria limbii acolo unde gândim că e pentru „ai lor”, doar pentru a o critica atunci când e pentru „ai noștri” nu vom face decât să legitimăm, să validăm și să încurajăm ideea că acest Consiliu chiar ar trebui să aibă dreptul să amendeze pe bază de analiză stilistică și să interzică cuvinte.
Mă indignează faptul că cineva, indiferent cine, trebuie să-și ceară scuze pentru că folosește în mod plastic cuvinte ca „autism” sau „pavian”.
Reclamându-ne unii pe alții nu vom face decât să întărim CNCD-ul.
Jos CNCD! Jos turnătorii! Jos milițienii și poterașii vorbirii, jos polițiștii și securiștii gândirii!