VIDEO. Mărturie despre „întâlnirile de potrivire” ale Sorinei cu familia Săcărin
O persoană (LATER EDIT: Este vorba despre Olguța Băloi, învățătoare) care a asistat la întâlnirile de potrivire dintre Sorina și familia Săcărin a vorbit cu reporterii de televiziune. Se pare că cea care voia să îi devină Sorinei mamă adoptivă era foarte distantă și neinteresată față de fetiță.
Transcriere
„Din punctul meu de vedere, din ce am putut eu să văd, a fost mai mult o întâlnire între Direcția de Protecția Copilului și părinții adoptivi, în sensul că mai mult s-a stat de vorbă cu aceștia și între ei decât cu Sorina, care vădit își exprima punctul de vedere că nu voia să se joace cu ceilalți copii, deși era împinsă de la spate de către doamnele de la Severin, de către psihologi bănuiesc că erau, să se joace, să vorbească, să spună poezii.
Tot timpul trăgeau de ea și îi spuneau: «De ce nu vrei să vorbești?», «De ce nu spui…».
Atunci a fost momentul când eu am reacționat și le-am spus că nu mi se pare normal și firesc să se poarte cu un copil așa.”
Reporter: Dar mama adoptivă cum a reacționat? Ce a încercat să facă?
„Pe mama adoptivă nici n-am prea zărit-o, sinceră să fiu, era mai mult, din câte am văzut ulterior, avea un copil, un băiețel, era mai micuț și îl ținea mai mereu în brațe. Nu am văzut-o să aibă vreo interacțiune cu Sorina.”
Reporter: A încercat să se apropie de ea, să-i vorbească? Să o atragă în vreun fel?
„Eu nu am văzut lucrurile astea. Singurele persoane care încercau să facă apropierea asta erau doamnele de la [DGASPC] Severin, care încercau să facă apropierea cu copiii, dumnealor. Și tot încercau să-i arate ba o tabletă, deși Sorina spunea că nu-i trebuie, că are, ba un aparat foto, nu mai știu ce mai aveau pe-acolo, pe masă. Oricum, nu am văzut nicio comunicare, așa cum ar fi trebuit să existe până la urmă între copil și [măcar] cu psihologii de la Severin.”