Cum trăiește sau supraviețuiește mama cu mulți copii din zilele noastre?

 4copii

Irina Metlushko, Matrony.ru

Despre viața mamei cu mulți copii din zilele noastre, până nu demult știam atât cât știe un filolog despre îmbogățirea uraniului. Mi-am imaginat, stereotipic, că aceasta este o femeie obosită, care aleargă tot timpul, „încărcată” de copii și de sacoșe cu produse ca un pom de Crăciun. Printre cunoștințe nu aveam niciun exemplu de acest fel, care să-mi spulbere acest mit.

Toate poveștile, transmisiunile, interviurile cu mame cu mulți copii vorbeau despre cum ele reușesc, ce bine este să ai o familie mare, inducându-mi senzația că aceste ființe sunt de pe altă planetă, care, din motive necunoscute, au fost de acord să povestească despre sine pământenilor. Puțin mi-a deschis ușa către această „altă planetă” cartea Dariei Mosunova „Mama în cub”, unde autoarea scrie despre familii cu mulți copii și greutățile familiale cu o doză de umor și optimism nepieritor. După aceasta, mi s-a părut că trei, patru și chiar cinci copii – este grozav și vesel, că „mama-Batman” poate totul, chiar și când forța îi este pe terminate. Discuția pe internet referitoare la cartea dată mi-a redus puțin din optimism.

Acum câteva zile, privind o altă mamă cu mulți copii, care încerca să scoată din raionul de jucării 3 băieți, a început, cu forțe noi, să mă chinuie întrebarea: „Cum trăiește sau supraviețuiește mama cu mulți copii din zilele noastre?”

În seara aceleiași zile, amintindu-mi un anunț din ziarul local despre funcționarea „Clubului mamelor cu mulți copii”, am sunat și i-am rugat să-mi permită să particip la întâlnirile lor de vinerea. De cealaltă parte a firului s-a lăsat la început o tăcere, apoi mi-au răspuns: „Veniți, s-ar putea să vă placă la noi . Cu timpul ați putea intra în club”.

Acțiunea în club se desfășoară seara târziu și durează în jur de o oră întrucât nu este timp pentru mai mult. Femeile se adună o dată pe săptămână pentru a discuta ce este mai important, a-și împărtăși intimitățile, păsurile, a asculta pe altele și a se convinge că există pe lume oameni care se confruntă cu aceleași probleme ca ale tale, că toate acestea nu sunt în zadar; copiii nu sunt numai durere, nopți nedormite, ci și bucurie.

Panoul cu anunțuri, ce atârnă la intrare, se umple permanent: se oferă jucării și îmbrăcăminte pentru utilizare temporară sau permanentă, se împart experiențe valoroase, cineva are de gând să plece undeva și poate să ia și alți copii.

Observând aceste șezători, nu pot să scap de impresia că avem de-a face cu o mare familie, formată din mame cu mulți copii – indestructibilă, luminoasă, pozitivă.

De vreo două ori pe seară au sunat tații, rămași cu copiii pentru o oră și au stabilit unele detalii. Femeile au zâmbit prietenește, dar n-a comentat nimeni, nu s-a plâns nimeni. În aceste minute ele arătau de parcă știau o taină – una pentru toate.

Într-o ramă aurită, pe perete, erau etalate regulile de funcționare a clubului. Acestea sunt cerințe față de activitatea grupului, care trebuie respectate de toți oaspeții și participanții. Nu erau decât trei reguli.

Prima: Să nu judeci pe nimeni, oricare ar fi situația. Pur și simplu taci dacă nu poți spune nimic, ca să nu judeci.

Și nimeni nu judecă! Cu voce tare – cu certitudine. Una dintre participante a povestit că noaptea, legănând pe rând gemenii, a ațipit, l-a scăpat pe unul dintre ei pe pat și nici măcar nu a simțit. Mama s-a trezit pentru că soțul ei, speriat, a chemat salvarea, crezând că ea a murit, din moment ce n-a putut să găsească o explicație faptului că micuțul dormea singur într-un pat mare, iar soția – într-un colț al camerei, pe vine.

Ca răspuns la sinceritatea ei, multe mame au povestit, la fel de sincere, despre faptul cum au distrus ele propriile noțiuni despre o maternitate ideală. La sfârșitul conversației, mama gemenilor le-a mulțumit pentru înțelegere și pentru că ea nu a trebuit să se justifice, să le spună că de trei zile nu doarme, că n-a făcut-o intenționat, că își iubește foarte mult copiii și niciodată nu le-ar face vreun rău. Pentru prima dată în săptămâna respectivă pe ea n-a mai certat-o nimeni că este o mamă iresponsabilă, care nu știe să se poarte cu micuții.

Regula a doua: Femeia se destăinuie total numai în familie. Și acest lucru nu-l mai discutăm! Dacă sunteți împotriva familiilor cu mulți copii – ocoliți-o – noi avem ce discuta și fără voi.

Cât s-ar strădui mamele să ocolească această temă, cu insistență și neobrăzare, ea dă buzna iarăși și iarăși. Periodic cineva se plânge de reproșurile și neînțelegerea din partea celor din jur: ginecologul a alungat-o din cabinet și a refuzat să o consulte când a aflat că e la a patra sarcină. A fost de acord s-o examineze numai dacă va face avort. – Vecina îmi poreclește copiii „bandiți” – vezi Doamne, dacă am trei, ei sigur vor deveni bandiți, iar eu sunt o damă nenorocită. – Soțului i-au dat, la slujba anterioară, patru cadouri cu inscripția „Măcar odată în an să încerce și ei bomboanele”.

Din păcate, atitudinea față de familiile cu mulți copii, în societatea noastră, rămâne neschimbată – ca față de o anomalie.

Regula a treia: Acum este momentul cel mai potrivit. Găsește-ți motiv de bucurie.

Una dintre mamele cu mulți copii a menționat, cu discernământ, că orice depresie poate fi învinsă foarte ușor – trebuie să privești lumea cu ochii copilului. La finalul șezătorilor, mamele povestesc o istorioară scurtă din viața copiilor iubiți, care să te încarce pozitiv și să te convingă de justețea regulilor.

⃰⃰⃰

„Este dezamăgitor, dezamăgitor!” – striga Dașa de cinci ani și fugea prin casă. Îngrijind de copii, bunica și bunicul, doctori în științe filologice cu un stagiu de 25 de ani, băteau din palme și au înțeles că nu degeaba i-au citit cu voce tare lucrările de diplomă ale studenților.

Motivul pentru „dezamăgire” era un scuter, pe care l-a primit cadou. Dar, pentru că nimeni nu a reușit să-i arate cum să meargă cu el, ea l-a apucat de roata din față, de culoare roz, și l-a târât după sine pe podea, cu o fundă mare legată mai dinainte și cu un motan agățat de ea, care se străduia din răsputeri să rupă măcar o bucățică de fericire pentru el.

⃰⃰⃰

Dimitrie este personajul meu cel mai iubit. Cum îl întâlneai, aveai „ziua făcută”. Când avea trei ani, cu o privire nedumerită a intrat în cameră, s-a așezat pe pat și, absolut ca un adult, ținându-și obrazul cu pumnișorul, a povestit:

Am probleme. Mama și tata mi-au spus că, în curând, o să-mi dăruiască un frățior! Înțelegi, frățior! Iar eu … Eu le-am cerut un copac! L-aș fi sădit în hol și toți l-am fi hrănit seara.

După vreo două luni, tatăl lui mi-a trimis o scrisoare, în care îmi transmitea un mesaj de la Dimitrie: „Am noutăți. Am schimbat copacul pe frățior și pești! Vino repede să ne uităm la toți deodată”.

⃰⃰⃰

Odată, la noi au venit rudele cu un copil mic. Daniil adormea numai dacă mama îl mângâia pe spate. Stau ei pe pat, mama îl mângâie pe Daniil, acesta aproape a adormit. Deodată a sunat telefonul și ea, prin semne și gesturi, l-a rugat pe soțul ei s-o înlocuiască. Soțul s-a așezat pe marginea patului și a continuat să-l mângâie pe fiu. După câteva minute, copilul somnoros a zis: „Mamă, ce, ai murit? Mă mângâi prea încet!”

⃰⃰⃰

Micuțul Ivan este totdeauna concentrat, pune multe întrebări, care te pun în încurcătură. Apoi, când toți, derutați, fac eforturi să gândească ce să răspundă, micuțul, după o pauză, absolut imperturbabil, le dă răspunsul lui „de firmă”.

-Mama, de ce tata face focul aici?

-Pentru că acesta este un loc special amenajat.

-Asta e clar. Dar de ce tata?

-Pentru că noi punem masa și nu putem face focul. Și numai tata știe să folosească cerect cărbunii pentru foc.

-Colțul? A, cărbunele – ăsta e ca un colț, dar e altfel? ( уголь= cărbune, угол= colț)

În acest timp a apărut o pauză, după care Vania i-a scos pe toți din încurcătură.

-Ce dialectică ciudată!

După cum ne-am dat seama mai târziu, el a auzit această expresie într-o emisiune TV. Ce înseamnă, el nu știe, dar îi place foarte mult s-o folosească.

⃰⃰⃰

Bunicul, colonel până în măduva oaselor, l-a amenințat totdeauna pe micul și neastâmpăratul Sașa că o să scoată cureaua și o să-i „facă cunoștință” cu ea dacă nu încetează să se mai joace cu documentele din cabinetul său. Totuși aceste amenințări nu s-au materializat niciodată.

Odată Sașa a dat peste o cutie cu multe decorații. Înțelegând că, din moment ce aceasta a fost ascunsă așa de bine de el înseamnă că nu trebuie să umble la ea, băiatul a hotărât să-și ia toate măsurile de apărare – a căutat toate curele bunicului din casă și le-a ascuns bine (în siguranță). „Apărându-și spatele”, copilul, fericit, s-a jucat cu toate medaliile strălucitoare, prinzându-le de zgarda unui dog german. Nu s-a stârnit nicio furtună în acea seară – Sașa a reușit să le adune și să le pună la loc. A doua zi dimineață, însă, toți cei din casă au fost „mobilizați de alarmă” – toate curele bunicului au dispărut într-o direcție necunoscută, iar mașina de serviciu îl aștepta la intrare. Sașa nu a recunoscut, până când colonelul supărat, nevoit să-și pună la pantaloni o curea subțire, maronie, de femeie, cu cataramă fasonată, nu s-a dus la slujbă.

⃰⃰⃰

Verișoara m-a rugat să am grijă de băiatul ei, până când se întoarce de la doctor. Am considerat că nu este nicio problemă – eu aveam patru. Maxim al ei era singur la părinți.

Din momentul în care copiii mei au năvălit pe el să-l îmbrățișeze de cum a pășit pragul și până când mama lui s-a întors, copilul n-a scos o vorbă. La început m-am îngrijorat, dar când ei au început să se joace împreună, m-am liniștit. Seara mă sună verișoara să-mi spună: „Maxim plânge de două ore și-i cere tatălui său să-i aducă din magazin patru frățiori. A promis să le dea toate jucăriile lui și bicicleta, numai să aibă frățiori”. În acest timp se auzea cum Maxim, suspinând, a adăugat: „Și să cumpere unii la fel ca ai mătușii Natașa!!! Și o bomboană! O s-o împart”.

⃰⃰⃰

M-am întors acasă în seara aceea împreună cu o participantă la șezătoare. O femeie tânără, slabă, simpatică, care, pentru mine, a tras concluziile acestei întâlniri: „Această cruce nu o poate duce oricine, nu poate oricine să se dedice micilor omuleți în fiecare secundă, nu oricine înțelege, în general, pentru ce și cui îi trebuie. Dacă n-am avea atâta bucurie și fericire de la copii, nici noi n-am fi putut. Și oboseala? Toți obosesc – numai că unii la birou, iar alții acasă cu copiii. Știi, trebuie să te întâlnești cu cei asemenea ție măcar odată pe săptămână, altfel de la atâta negativism care te inundă din afară, îți este foarte neplăcut și greu”.

În societatea noastră, în ultimii o sută de ani, atitudinea față de familiile cu mulți copii s-a modificat radical. Dacă înainte se spunea: „Un fiu – nu este fiu; doi fii – o jumătate de fiu; trei fii – un fiu”, acum deviza noastră este: „Familia înlocuiește totul. De aceea, înainte de a o întemeia, merită să te gândești la ce e mai important pentru tine: familia sau totul”. Noi sigur am pierdut ceva important, cheie.

 

Traducere: Nicoleta Macovei

 

 

 

, , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns