Interviu cu John-Henry Westen, cofondator și redactor-șef la LifeSiteNews.com, Canada / Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”

interviu realizat de Știri pentru viață
Există un motiv personal care v-a determinat să vă implicați în crearea unui website pentru viață?
Am fost crescut ca bun catolic. Apoi am trăit în afara Bisericii și am întors spatele Vieții și Familiei timp de mai mulți ani. Dar viața mea de catolic nepracticant a fost foarte grea, deși în ochii lumii părea foarte bună: aveam prietenă, aveam mașină și eram popular.
Citește și: Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității” s-a încheiat ieri la Moscova
Dar înăuntrul meu lucrurile arătau îngrozitor. Mă simțeam mereu vinovat și singur și în sinea mea știam că greșeam.
S-a întâmplat că am avut un tată foarte sfânt, care se ruga mereu pentru mine. Eu îl tot luam peste picior, știți… Făceam toate lucrurile care erau împotriva dorințelor lui. Am avut și probleme cu legea. Am fost implicat în pornografie, dansam noaptea târziu cu fete și altele asemenea.
În cele din urmă, rugăciunile tatei au avut un efect paradoxal: viața mea a luat-o la vale. Am ajuns să am necazuri cu legea – am fost arestat –, urma să fiu dat afară de la școală, să-mi pierd libertatea și să o pierd și pe singura fată care îmi plăcea cu adevărat.
Și atunci m-am întors către Dumnezeu. În principal, datorită exemplului tatei, dar și cu ajutorul devoțiunii față de Fecioara Maria după povețele Sfântului Louis de Montfort. Este un mod de a-ți dedica viața lui Iisus Hristos prin Maica sa, Fecioara Maria.
Așa a început LifeSiteNews.com. Fiindcă știam cum era să trăiești întorcând spatele Vieții și cât rău trupesc și sufletesc aduce aceasta. Vreau ca tuturor să le fie bine. De aceea, misiunea website-ului LifeSiteNews.com este să expună urâciunea unei astfel de vieți și frumusețea vieții în Hristos, să explice cât de frumos este să te dedici Vieții și familiei.
Și am o bucurie mare: fata aceea pe care o credeam pierdută când trăiam o viață nebună a devenit soția mea și avem opt copii împreună. Nu merit o viață atât de bună, așa că este o mare onoare pentru mine să o împărtășesc întregii lumi prin intermediul site-ului LifeSiteNews.com
Cu ce gânduri și așteptări ați venit aici, la acest forum internațional pe tema familiilor numeroase?
Este ceva uimitor aici. În toată America de Nord și în cea mai mare parte a Europei, guvernele sunt împotriva familiei. Și împotriva vieții: guvernele sunt pro-avort, pro-homosexualitate. Dar iată o conferință care promovează familiile numeroase, viața și familia în general. Iar evenimentul este sprijinit de guvern, cu miniștri care chiar iau cuvântul. Din acest punct de vedere, este ceva uluitor.
Ce mesaj aveți pentru familiile din România?
Trebuie să urmăm învățăturile lui Hristos pentru familie date prin Biserica Lui, care spun că trebuie să dăm rod și să ne înmulțim, să îmbrățișăm Viața și iubirea și familia. Motivul pentru care trebuie să facem aceasta este că Dumnezeu ne-a creat și știe ce e mai bine pentru noi. A fi deschiși către viață și către familie nu ne dăunează, așa cum spune lumea. Este exact pe dos: acesta e cel mai bun lucru pentru noi. Cât timp am trăit în afara acestor învățături, chiar dacă îmi era bine în exterior, eram rănit pe dinăuntru. Pe când acum, după ce m-am întors de partea Vieții, chiar și când mă confrunt cu greutăți din exterior, pe dinăuntru este numai bucurie.
Citește și:
John-Henry Westen, co-fondator LifeSiteNews.com: „Când familia devine instabilă, se destabilizează și societatea. Dacă vrem să menținem civilizația, trebuie să menținem familia”
Interviu cu Alexey Komov, Director de Programe Internaționale la Fundația Sf. Vasile cel Mare / Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”
Interviu cu Înaltpreasfințitul Michel, Arhiepiscopul Genevei (Elveția) și Europei Occidentale – Patriarhia Moscovei / Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”
Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”. Interviu cu părintele Artemîi Șumbasov, coordonator social în eparhia Iskitimskaia din Mitropolia Novosibirsk, Rusia
„E nevoie de o alianță internațională pentru ocrotirea familiei”. Discursul Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk la Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității”
Declarația finală a Forumului Internațional „Familia Numeroasă și viitorul Umanității”, Moscova, 10-11 septembrie 2014
„Omenirea trebuie să facă o alegere morală conștientă, de care depinde întregul său viitor”
Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității” s-a încheiat ieri la Moscova