valorile familiei

Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității” s-a încheiat ieri la Moscova

ro

Stiripentruviata.ro, 12 septembrie 2014

La Moscova, ieri s-a încheiat Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității”, un eveniment de anvergură care a demonstrat preocuparea Rusiei pentru a promova o cultură și politici publice pro-familie, cât și dorința oamenilor din toate colțurile lumii de a reafirma viața și noțiunea de familie naturală.

La eveniment au participat peste 1.000 de persoane din întreaga lume, din SUA până în China și Nigeria, persoane care și-au dedicat viața acțiunilor caritabile, ajutorării familiilor și transmiterii unui mesaj pozitiv pro-viață.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

r2

În deschiderea evenimentului, la festivalul familiilor numeroase, au prezentat scurte numere artistice familii obișnuite din întreaga Rusie, care și-au etalat fiecare talentul și costumul tradițional. Lucrările forumului au fost deschise apoi de Patriarhul Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii și de Natalia Yakunina, Vice-președinte al Fundației Sfântul Andrei Întâiul-Chemat și Președintele Consiliului de Administrație al Programului Național „Sfințenia Maternității”. La sesiunea plenară de deschidere au mai adresat mesaje participanților și Muftiul-Șef, Talgat Tadzhuddin, respectiv Rabinul-Șef al Rusiei, Berel Lazar, alături de Înaltpreasfințitul Ilarion Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk. Prima seară s-a încheiat cu un concert grandios în Piața Istorică dintre zidurile vechiului Palat Kremlin.

r1

r3

r4

r5

Printre numele marcante din zona non-profit internațională care au participat la congres s-au numărat: Antonio Brandi, de la ProVita Italia, Theresa Okafor, Director al Fundației pentru Moștenire Culturală Africană, Patrick Buckley, de la organizația britanică SPUC și consultant ONU pe probleme de protecția copilului nenăscut, John-Henri Westen, co-fondator al site-ului de știri pentru viață LifeSiteNews.com, Thomas Ward, Președintele Asociației Catolice a Familiilor, Ignacio Arsuaga, Președintele CitizenGO.org, Steven Weber, Președintele Christian Broadcasting Network, Keith Mason, fondatorul Personhood, organizația pro-viață cu cea mai rapidă creștere din SUA, Theodore Baehr, fondatorul Movieguide, organizație care promovează filmele pro-familie și pro-valori la Hollywood, Christine Vollmer din Venezuela, Președintele Alianței Latino-Americane pentru Familie, și Sharon Slater, Președintele Family Watch International. Au mai participat oameni de știință din mai multe țări, prelați, înalți oficiali ruși. Din România au participat reprezentanți ai organizațiilor ProVita București, Centrul pentru Dialog și Cooperare din Brașov, asociație membră a organizației internaționale Youth Time, Studenți pentru viață și ProValori Media.

Tematica meselor rotunde, care au avut loc în a doua zi a forumului la centrul de conferințe al Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, a fost foarte cuprinzătoare:

– Politici și legislație pro-familie
– Discuții interconfesionale despre familie
– Noua viață – bucuria părinților și darul lui Dumnezeu
– Inițiative de formare pentru familie care se adresează tineretului
– Educația și creșterea copiilor: de la pregătirea pentru adolescență și până la familia tânără
– Economie pro-familie, afaceri și practici de angajare care favorizează familiștii
– Inițiative sociale de sprijinire a familiilor și de reducere a numărului de orfani
– Familia în lumea informației

Participanții la forum au lansat un apel în care se spune, printre altele:

„Noi, participanții la Formului Internațional «Familii numeroase și viitorul umanității», organizat la Moscova în 10-11 septembrie 2014, ne exprimăm profunda îngrijorare, deoarece anumite țări promovează cu tenacitate politici și o campanie de propagandă fără precedent care în final vor duce la distrugerea Familiei Naturale – o instituție care într-o societate civilizată constituie fundamentul pentru ordinea, prosperitatea și pacea socială a unui stat.

Supraviețuirea umanității se bazează pe sistemul familiei și al legăturilor de rudenie care se formează prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie și copiii care li se nasc. Acesta este unicul element capabil să asigure reproducerea, stabilitatea și continuitatea civilizației umane. Toate celelalte tipuri de relații sexuale sau alianțe intenționale care exclud nașterea de copii sunt lipsite de sens, pentru că sunt golite de însăși noțiunea stabilită prin definiție pentru familie. Niciun interes economic sau politic nu poate servi drept pretext pentru a înlocui cu un surogat acest concept de familie care a trecut testul istoriei.

Exact în sensul acesta se pronunță și Declarația Universală a Drepturilor Omului (adoptată de ONU în 1948), precum și constituțiile a peste 100 de țări, iar această înțelegere este confirmată de cărțile sfinte ale diverselor religii.”

Vom reveni cu mai multe informații în viitorul apropiat.

Citește și:
John-Henry Westen, co-fondator LifeSiteNews.com: „Când familia devine instabilă, se destabilizează și societatea. Dacă vrem să menținem civilizația, trebuie să menținem familia”
Interviu cu Alexey Komov, Director de Programe Internaționale la Fundația Sf. Vasile cel Mare / Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”
Interviu cu Înaltpreasfințitul Michel, Arhiepiscopul Genevei (Elveția) și Europei Occidentale – Patriarhia Moscovei / Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”
Interviu cu John-Henry Westen, cofondator și redactor-șef la LifeSiteNews.com, Canada / Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”
Forumul Internațional „Familii numeroase și viitorul umanității”. Interviu cu părintele Artemîi Șumbasov, coordonator social în eparhia Iskitimskaia din Mitropolia Novosibirsk, Rusia
„E nevoie de o alianță internațională pentru ocrotirea familiei”. Discursul Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk la Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității”
Declarația finală a Forumului Internațional „Familia Numeroasă și viitorul Umanității”, Moscova, 10-11 septembrie 2014
„Omenirea trebuie să facă o alegere morală conștientă, de care depinde întregul său viitor”
Forumul Internațional „Familia numeroasă și viitorul umanității” s-a încheiat ieri la Moscova

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button