Viitorul este al celor care se lasă cuprinși de lumina dragostei / Alexandra Nadane la Marșul pentru viață 2022
de Redacția Stiripentruviata.ro
Discursul Alexandrei Nadane, președinta România pentru viață, la Marșul pentru viață 2022 de la București. Marșul pentru viață 2022 a avut loc în peste 150 de localități din România și Republica Moldova și a avut tema „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă și întreaga viață”.
Îi sunt foarte recunoscătoare Ioanei Kamata, pentru că a avut un curaj extraordinar să vină în fața dumneavoastră și să-și spună mărturia ei despre criza de sarcină, la fel cum le sunt recunoscătoare Adelinei și tuturor celor care au urcat pe această scenă pentru a da o mărturie pro-viață.
Au trecut doi ani de când nu ne-am întâlnit fizic. În această perioadă, am văzut oameni care au trecut dincolo din cauza epidemiei. Am văzut și oameni care au supraviețuit după o luptă dificilă cu boala. Am văzut oameni care s-au implicat în sprijinul semenilor.
Au fost vremuri dificile, dar și vremuri de descoperire de sine, vremuri de a face binele.
O cunoștință de-a mea, presată de tatăl copilului, a făcut avort și a murit în urma avortului.
O altă cunoștință a născut după ce, înainte făcuse un avort.
Suferim sau ne bucurăm, însă mereu privim către viitor.
În 2019 au fost peste 600 de localități din România și Republica Moldova în care s-a organizat Marșul pentru viață. După doi ani în care marșul s-a făcut doar online sau sub forma unor activități fizice extrem de restrânse, în acest an, numărul de orașe organizatoare este mai mic.
Au fost orașe în care organizatorii locali s-au temut că vor veni prea puțini participanți și nu au îndrăznit să organizeze fizic.
Cu siguranță că, văzând reușita acțiunilor pro-viață organizate în diferite locuri din această lună și a sutelor de marșuri de astăzi, la anul vor fi și mai multe. Cred că anul viitor, dacă va fi pace, vor 1.000 de localități din România și Republica Moldova în care sâmbătă, 25 martie 2023, se vor organiza activități pro-viață. Aceasta va fi data marșului de anul viitor: 25 martie 2023.
Să revenim în prezent, la cei de față și la cei care sunt acum în câteva sute de orașe și localități, mărturisind în sprijinul vieții!
Cu fiecare viață care se stinge, moare o lume. Cu fiecare viață care este salvată de pericolul curmării ei, se naște sau renaște o lume.
De aceea, mai important decât numărul participanților la un marș, la o activitate, mai important decât numărul total al localităților unde se organizează activități pentru viață în luna martie, este lumina din sufletul fiecărui participant.
Acea lumină din fiecare poate să aprindă la rândul ei multe alte lumini. Astfel, poate să devină o lumină salvatoare pentru multe conștiințe și pentru multe vieți.
Viitorul este al celor care se lasă cuprinși de această lumină a dragostei și a căror inimă bate pentru alte inimi aflate în situații dificile. Viitorul este pro-viață, pentru că doar așa există viitorul.
Vă mulțumim tuturor celor ale căror inimi bat pentru fiecare nouă viață!