Cauza pro-viață, cea mai mare problemă de drepturile omului la ora actuală. Împreună putem schimba lumea / Lila Rose, mesaj la Marșul pentru viață 2022 de la București

de Redacția Stiripentruviata.ro
Discursul Lilei Rose, președinta Live Action (SUA), către Marșul pentru viață 2022 de la București. Marșul pentru viață 2022 a avut loc în peste 150 de localități din România și Republica Moldova și a avut tema „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă și întreaga viață”.
Vă mulțumesc că participați la Marșul pentru viață. Vă mulțumesc pentru curajul și dorința voastră de a fi alături de cei mai vulnerabili oameni (copiii nenăscuți – n.tr.), chiar dacă trebuie să faceți față atacurilor sau dezaprobării celor din jur. Luptați pentru cea mai importantă problematică privind drepturile omului nu doar în România.
Eu o fac aici, în SUA, deci este o luptă la nivel global. La nivel global, niciun flagel nu a făcut mai multe victime decât avortul. Vorbim de sânge de copii nevinovați, de suferința mamelor, taților și familiilor. Dorința voastră de a vă ridica și a vorbi poate vă schimba țara și chiar lumea. Împreună putem salva vieți și nimic nu este mai important decât lupta pentru demnitatea sfântă a ființei umane, lupta pentru copil, care este cel mai vulnerabil.
Vă mulțumesc pentru curaj și voință și nu lăsați pe nimeni să vă oprească, spuneți mereu adevărul, susțineți cu îndrăzneală ce este drept. Sunteți de partea corectă a istoriei. Cred că dreptatea și pacea, ca și celelalte lucruri în care credem sunt cu voi. Vă mulțumesc.
Putem face aceasta împreună dacă ne dorim, putem punem capăt avortului în țările noastre. Vă sunt recunoscătoare pentru lupta voastră pentru viață din România. Mișcarea noastră în numele copiilor și al femeilor este o mișcare globală și sper să vizitez cândva România.
Care este definiția vieții? În primul rând, este o definiție biologică. Din punct de vedere științific, știm că viața începe în momentul fertilizării (concepției – n.tr.), cu un embrion format dintr-o singură celulă, care are un cod genetic diferit atât de cel al mamei, cât și de cel al tatălui. Are mii de însușiri – de la culoarea părului și a ochilor și până la sex sau înălțimea maximă la care va ajunge, toate sunt înscrise în codul lui genetic. Iar acest embrion are doar nevoie de timp și de hrană pentru a se dezvolta. Deci știm ce este viața unui om din punct de vedere științific.
Din punct de vedere moral, întrebarea care se pune este dacă ființele umane au dreptul la viață, dacă tuturor li se recunosc drepturile omului. Iar argumentul meu și al vostru este că trebuie să ne luptăm pentru drepturile tuturor oamenilor, indiferent de vârstă sau stadiu de dezvoltare – aceasta îl include și pe embrionul din corpul mamei.
Dreptul la viață este protejat în cazul meu. Sunt în viață și sunt binecuvântată să trăiesc în această lume minunată pe care cred că Dumnezeu ne-a dat-o să ne împărtășim cu toții de ea. Eu nu am fost avortată. Dar există copii care nu beneficiază de aceeași protecție de care eu mă bucur azi.
Vreau să-i încurajez pe români: duceți o luptă nobilă și necesară: sfârșitul avortului în țara voastră. Ați trecut prin multe. Țările noastre au povești diferite, dar în cele din urmă luptați pentru libertate și pentru demnitatea vieții umane. Aceasta este în centrul luptei din țara voastră. Trebuie să fim împreună, să avem curaj și să educăm publicul, să spunem adevărul, nu să-l ascundem sau să-l trecem sub tăcere, să cerem politici publice mai bune, politici care protejează viața și servesc interesele femeilor și copiilor și să facem ceea ce fac oamenii credincioși: să ne rugăm.
Cauza pro-viață nu este o cauză oarecare, ci cea mai mare problemă de drepturile omului la ora actuală. Cei mai vulnerabili oameni de pe planetă sunt distruși cu sutele de mii – săptămânal, la nivel global, au loc de la sute de mii la milioane de avorturi. Cifrele sunt catastrofice. În istorie nu a existat un alt flagel de asemenea proporții care să curme vieți. Vorbim aici despre copiii noștri și despre viitor, vorbim despre întrebarea: Ce înseamnă să fii om? Este viața umană prețioasă?
De aceea îi încurajez pe toți: aceasta este mișcarea noastră, este vremea noastră, trebuie să facem aceasta împreună! Dacă putem face aceasta împreună, putem crea o societate mai iubitoare, mai dreaptă. Pentru ce altceva mai bun am putea lupta?