Mamele singure au nevoie de adăpost, hrană, medic, psiholog și jurist, ca să nu fie nevoite să accepte varii forme de abuz / Ioana Kamata la Marșul pentru viață 2022 de la București
de Redacția Stiripentruviata.ro
Mărturia Ioanei Kamata, mama micuței Eugenia, la Marșul pentru viață 2022 de la București. Marșul pentru viață 2022 a avut loc în peste 150 de localități din România și Republica Moldova și a avut tema „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă și întreaga viață”.
Eu sunt Ioana și sunt un caz fericit, dar și un caz încercat, ca orice mămică. Mă bucur foarte mult că eu am putut să aleg viața și dorința mea este să transmit un mesaj despre femeile pentru care criza începe și apoi se acutizează după naștere, cum este cazul meu.
Din experiența mea, lucrul cel mai important pe care l-am învățat este că orice copil care vine în lume reprezintă o șansă acordată familiei lui de a se întâlni și confrunta cu adevărul. Mama în primul rând e nevoită să dea piept cu ea însăși și cu adevărul despre viața ei sub toate aspectele. Iar uneori, când e confruntată cu adevărurile proprii, o întreagă familie se poate destrăma.
Soțul, tatăl copilului, poate să simtă, așa cum s-a întâmplat în cazul nostru, că nu mai vrea sau nu mai poate să-și asume rolurile de soț și tată. Familia de origine a viitoarei mame sau a proaspetei mămici poate alege, cu se întâmplă în multe cazuri, să nu o sprijine pe aceasta sau, cum s-a întâmplat și în cazul meu, să o sprijine doar material sau doar în anumiți termeni, pe care mama să nu îi poată îndeplini.
Uneori, familia poate deveni, din anumite puncte de vedere, un mediu toxic, abuziv, pentru mamă și, prin extindere, periculos și pentru copilul nenăscut sau născut. Iar dacă vânătăile și rănile pe care le capeți acasă nu se văd pe piele, s-ar putea să afli că, cel puțin în statul român, nu ai nicio șansă să primești ajutor, chiar dacă durerea și nevoia ta sunt reale.
Criza de sarcină și dificultățile care urmează după naștere – cum spuneam, în cazul meu, partea cea mai grea a început din clipa când am ajuns acasă de la maternitate – pot să fie strivitoare. Simți că te îneci și ți-ai și da voie să te îneci, dar nu poți, pentru că ai de acum încă o viață care depinde de tine. Acesta e lucrul care, până la urmă, te salvează, dar tot asta te și îngrozește permanent.
Dacă vii dintr-un mediu unde persoanele cele mai apropiate, care ar fi trebuit în mod firesc să te ocrotească, să te sprijine și să constituie în primul rând un cadru de siguranță emoțională pentru tine și copilul tău consideră că, de pildă, a te ajuta înseamnă să exercite un control total asupra ta, asigurându-se că depinzi integral de ei și insuflându-ți, uneori în mod violent, convingerea că fără ei nu ai putea trăi, apariția unei sarcini și apoi a unei noi vieți poate fi ceva absolut înspăimântător. Te poate proiecta într-o zonă de mare vulnerabilitate, destrămându-ți perspectiva că ar putea exista și o altfel de viață pentru tine și copilul tău.
Fără ajutor din afara mediului în care mama și copilul nenăscut sau născut sunt nevoiți uneori să trăiască, deznădejdea poate ajunge să ucidă, sau să afecteze oricum noua viață – atât a copilului, cât și a mamei. Sunt realități care repet, poate că nu se văd pe piele. Din exterior, lucrurile ar putea părea normale. Ar putea părea că are cine să te ajute cu copilul și că tu ai cum se spune, toate datele ca să te descurci imediat ce bebelușul va mai crește.
Durerea, spaima, copleșirea pe care le acuzi, pot fi puse, de pildă pe seama perioadei post-partum (de după naștere – n.ed.), care e în mod obiectiv una dificilă, dar adevărul să fie altul de fapt.
Apoi, dacă la un moment dat, încerci să ieși din mediul respectiv, oricât ți-ar fi de teamă, să-ți construiești o viață independentă și să-i oferi un altfel de context copilului tău, în care să crească și să se dezvolte, vei descoperi că nu ai prea multe opțiuni. Nu sunt adăposturi pentru mame și copii. Sau, pentru a avea acces în cele care sunt, s-ar putea să descoperit că tu nu te califici. Adică dificultățile tale nu sunt suficient de evidente. Sau ți se poate cere să renunți la anumite drepturi fundamentale, cum ar fi libertatea de conștiință.
Continui să te zbați pentru a clădi o altă viață pentru tine și copil, dar te cuprind încă la răstimpuri o frică paralizantă, disperare, o tristețe împovărătoare, care te poate face uneori indisponibilă emoțional pentru copilul tău, pe care-l iubești mai mult decât viața.
Te gâtuie apoi vinovăția, sentimentul de inadecvare, senzația că nu o să se termine niciodată trăitul ăsta pe muchie, cu sufletul la gură. Din experiența mea, pot sune că femeile însărcinate și mamele au nevoie, mai mult decât orice altceva, să se simtă în siguranță, iar siguranța aceasta să nu le coste tot pe ele sub formă sau alta – nu în faza inițială, cel puțin, când frica, durerea și vulnerabilitatea pot fi copleșitoare.
E arhinecesar să existe un cadru de siguranță și acceptare necondiționată financiar – pentru o perioadă cel puțin – sau femeia să nu trebuiască să renunțe, în schimbul unui sprijin material, la demnitatea, integritatea, sănătatea ei fizică și psihică și la niciun alt drept fundamental uman.
Apoi, când capătă putere și încredere, când începe să se vindece și să-și conștientizeze resursele, cu siguranță va putea oferi, la rândul ei, foarte mult. Pentru mine, sarcina, dar mai ales ceea ce a urmat după naștere au însemnat proiectarea integrală a vieții mele și a copilului meu într-un teritoriu întunecat și înspăimântător al unei uriașe nesiguranțe și vulnerabilități din care nu pot să spun că am evadat pe deplin nici până astăzi, la aproape un și jumătate de la venirea pe lume a fetiței mele.
Sunt extrem de recunoscătoare, pentru că așa am ajuns în brațele lui Dumnezeu și ale adevărului – într-o măsură la care nu puteam spera dacă nu primeam acest mare dar: șansa de a deveni mamă.
Dacă ar fi existat, însă, și un loc fizic, un spațiu concret în care să nu existe nicio formă de abuz, în care să mă pot simți în deplină siguranță, să știu că pot să nu am altă grijă decât pe bebelușul meu, că adăpostul, hrana, accesul la medic, hăinuțele, scutecele, toate cele necesare nu costă un preț pe care eu să nu îl pot plăti – de pildă, integritatea mea psihică, emoțională, spirituală – dacă toate acestea ar fi existat cel puțin în primul an după nașterea fetiței mele, eu aș fi fost mai întreagă și mai puternică azi.
Dar slavă Domnului și pentru tot ceea ce suntem și avem. Femeia însărcinată și mama au nevoie să fie ascultate, crezute, adăpostite, hrănite și sprijinite fără o sabie care să atârne totuși permanent deasupra capului lor sub o formă sau alta.
Adăpost, hrană, acces la medic și la o minimă consiliere psihologică și asistență judiciară, degrevarea de grijile financiare măcar în primul an de viață, dacă nu în primii doi, astfel încât mamele singure să fie nevoite să lucreze și pe sarcină, și imediat după naștere sau, în schimbul sprijinului material, să trebuiască să accepte varii forme de abuz și să se chinuie să supraviețuiască fără perspective prea concrete sau prea fezabile.
Toate acestea ar schimba fundamental datele problemei pentru orice viitoare sau actuală mamă care se teme să aleagă viața.
Video Live de la Marșul pentru viață 2022 București: click aici
Comunicat: Marșul pentru viață 2022 – „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”
Viitorul va fi pro-viață sau nu va fi deloc: Marșul pentru viață 2022 la București
Viitorul este al celor care se lasă cuprinși de lumina dragostei / Alexandra Nadane la Marșul pentru viață 2022
Suntem cu adevărat o societate echitabilă numai dacă suntem lângă femeile însărcinate și copiii lor nenăscuți / Valentina Doliș la Marșul pentru viață 2022
Cauza pro-viață, cea mai mare problemă de drepturile omului la ora actuală. Împreună putem schimba lumea / Lila Rose, mesaj la Marșul pentru viață 2022 de la București
Criza de sarcină nu se vede. Avortul m-a învățat neiubirea / Adelina Fronea la Marșul pentru viață 2022
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
