Un psiholog despre standardele europene de educație sexuală: Sunt produse de ipocriți preocupați de senzualitate, nu de educație
de Redacția Stiripentruviata.ro
După ce a fost promulgată o lege care prevede obligativitatea unei forme de educație sexuală în școli, psihologul Andrada Ilisan a vrut să știe în ce constă acest demers didactic și a studiat un document emis de Biroul European al Organizației Mondiale a Sănătății, o agenție a ONU.
Documentul se intitulează Standarde pentru educația sexuală în Europa și site-ul nostru l-a mai prezentat în mai multe rânduri.
Andrada Ilisan este psiholog clinician. Are licența în psihologie de la Universitatea Babeș-Bolyai cu lucrarea „Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului” și masterul în Psihologie Clinică, disertația de final având ca temă „Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline”. Redăm în continuare opiniile sale despre documentul menționat mai sus.
Standarde pentru educația sexuală în Europa: un document pervers (nesincer) și slab
Oamenii nesinceri, preocupați în chip exagerat de senzualitate, încercând să disimuleze preocuparea asta ca intenție de educație, nu au de ce să stabilească direcții de educație sexuală adecvată pentru niște copii.
Să abordeze problema sexualității indivizi echilibrați. Copilul se educă prin relația lui cu părintele. Dacă părinții copilului sunt sănătoși la cap și au o imagine de sine bună (unitară), atunci și copilul va avea o reprezentare firească (unitară) a propriului sine (implicit a propriului corp).
Purtările neobișnuite ale unui copil trimit la părinți problematici.
Extrag fragmente din document:
„În general, în primii șase ani, copiii trec mai rapid de la o dependență completă la una limitată. Ei încep să-și înțeleagă corpurile. Copiii au simțuri sexuale încă de la o vârstă foarte fragedă. Copiii descoperă diferențele fizice dintre bărbați și femei între cel de-al doilea și al treilea an de viață. În această perioadă ei încep să-și exploreze propriile corpuri (masturbare timpurie, autostimulare), precum și corpurile prietenilor lor (jucând rolul de doctor)”
Numim „simț sexual” capacitatea de discriminare a unor caracteristici fizice? De când? Copiii se masturbează în primii 6 ani de viață? Ai cui copii? Copii cu părinți patologici, cu relații patologice poate. Singurele cazuri de masturbare timpurie pe care le cunosc sunt cazuri de masturbare patologică, în familii disfuncționale.
Etapa 2: 4-6 ani
„Învățarea regulilor, joaca și stabilirea relațiilor de prietenie. Copiii intră mai des în contact cu grupurile mari de oameni (la grădiniță și școală). Ei învață tot mai mult cum „ar trebui” să se comporte (normele sociale). Învață că adulții dezaprobă expunerea și autoatingerea sau atingerea altor persoane în public. Acest lucru le reduce posibilitatea de a ieși afară dezbrăcați și de a-și atinge organele genitale în public.”
Ce tâmpenie e asta? Părinții dezaprobă atingerea altor persoane în public și lucrul asta le reduce posibilitatea de a ieși afară dezbrăcați? Copiii învață că părinții dezaprobă atingerea organelor genitale in public. E vreun părinte sănătos la cap care nu dezaprobă atingerea organelor genitale în public? 🙂 Există copii care ar ieși goi afară, dar își reprimă această dorință?
„La această vârstă sunt foarte interesați de reproducere și adresează la infinit întrebări precum „de unde vin copiii?”
Adresează „la infinit” aceste întrebări? I-auzi. Ai cui copii sunt obsedați de cum se fac copiii? Ai cui copii sunt obsedați de sexualitate, așa cum vrea să sugereze acest document?
„Sănătatea sexuală reprezintă o stare de bine fizică, emoțională, mentală și socială legată de sexualitate; nu reprezintă doar absența unei boli, disfuncții sau infirmități. Sănătatea sexuală implică o abordare pozitivă a sexualității și relațiilor sexuale, bazată pe respect, precum și posibilitatea de a avea experiențe sexuale în siguranță și plăcute, fără coerciție, discriminare și violență. Pentru ca sănătatea sexuală să fie atinsă și menținută, drepturile sexuale ale tuturor persoanelor trebuie respectate, protejate și împlinite. Acest proiect de definiție accentuează nu doar necesitatea unei abordări pozitive, aspectul principal al plăcerii, și noțiunea că sănătatea sexuală cuprinde nu doar aspectele fizice, ci și elemente emoționale, mentale și sociale.”
Cum gestionezi „abordarea pozitivă” a educației sexuale construită în jurul „aspectului ei principal”, cel al plăcerii? Cum îi educi pe copii? Când e mișto să te masturbezi? Când ești plictisit? Când ești trist? Când te masturbează partenerul (de joacă)? Când te simți gol pe dinăuntru? De câte ori pe zi/săptămână? Gestiunea plăcerii nu se poate separa de gestiunea disforiei. Plăcerea și disforia se găsesc în centrul adicțiilor.
„La ce” aplici educația sexuală învățată la școală? La ce relații? La ce modele de sine? Identitatea de sine se țese in jurul sexualității? Doamne ferește dacă se țese în jurul sexualității. Iese cu patologie. Dacă nu ai parte de relații bune (care vin cu o reglare emoțională bună), nu o să știi să-ți gestionezi relația cu plăcerea.
Asta îi mai lipsește unui tânăr confuz – ori de câte ori se simte mizerabil și vrea să se simtă mai bine – să recurgă la masturbare sau pornografie… (…)
Partea inedită e că excesul duce la inhibiție reactivă. Cu cât îl bați la cap pe copil (într-un mod nenatural, neautentic, didactic), cu atât o să i se ia mai tare, și, în locul dezinhibării mult dorite (eliberarea copilului de rușine, norme prohibitive, reprimatoare etc), o să obții dezgust sau lehamite.
Mai mult, părinții care au relații bune cu copiii lor n-au de ce să se îngrijoreze de o educație sexuală inadecvată: bunul simț căpătat și exersat în familie o să ii ajute să respingă aberațiile / excesele / inadvertențele.