Copiii nemți de cinci ani învață la școală cu imagini explicite cum se ajunge la orgasm și cum se pune un prezervativ
www.dailymail.co.uk, 23 aprilie 2013
O carte intitulată „De unde ne tragem?” a stârnit în anul 2013 indignarea părinților din Germania. Cu desene în stilul cărților pentru copii, cartea explică în limbajul acestora cum se face sex, prezentând ilustrații explicite, chiar dacă în stilul cărților pentru copii. Unul din desene reprezintă personajul feminin Lisa, care îi pune un prezervativ personajului masculin Lars.
Cu siguranță, niciun copil nu a fost conceput printr-o astfel de practică a „sexului protejat”, deci titlul cărții nici măcar nu se justifică.
Părinții au făcut reclamație la Senatul din Berlin, după ce școala care a introdus aceste cărți în programa de predare nu le-a dat niciun răspuns părinților indignați.
Pe părinți i-au revoltat nu numai imaginile, ci și descrierile explicite ale actului sexual prezentate în carte, care e gândită să se adreseze copiilor cu vârste începând de la cinci ani: „Când e atât de bine, încât nu se mai poate, Lisa și Lars au un orgasm”. Un alt exemplu de descriere pornografică: „Vaginul și penisul dau o senzație drăguță, furnicătoare și caldă”.
Prima ediție a cărții „De unde ne tragem?” a fost publicată de editura Loewe Verlag în parteneriat cu grupul german de planificare familială Pro Familia în 1991.
Editura spune că este depășită și a fost înlocuită cu alt titlu, care conține descrieri mai puțin explicite și se intitulează: „Și eu am fost în burtă la Mami?”.
Citește și: Germania este standardul Europei, iar Anglia idealul ei. Ce înseamnă asta în privința Educației sexuale?
Între timp, în Marea Britanie, profesorii sunt încurajați să discute pornografie la ore, folosindu-se de programa de educație sexuală pentru a explica faptul că „pornografia nu e toată rea”, ci doar „extrem de diversă”. Recomandările primite de profesori sunt să discute la clasă „miturile” despre pornografie și să informeze despre sexualitate copii cu vârste începând de la cinci ani.
Guvernul britanic a decis, însă, spre deosebire de Germania, ca educația sexuală să fie materie opțională, lăsând la latitudinea școlilor să îi învețe pe copii despre sexualitate conform propriilor standarde.
Traducere: Steliana Grigore
Citește și: Elveția: Sex la cutie și pornografie pentru copii de grădiniță
********************************************************************************************************
De la lansarea lui acum un an și până în prezent, stiripentruviata.ro a publicat mai mult de 1.200 de articole.
Deși comunicarea pe internet este ieftină, realizarea unor materiale de calitate nu este ieftină. O parte din articolele noastre sunt traduse de voluntari, cărora le mulțumim si pe aceasta cale, dar avem și multe interviuri și reportaje realizate de echipa noastră, atât în limba română cât și în engleză.
Pentru a ne putea continua activitatea avem nevoie de ajutor financiar.
Considerați că materialele de pe stiripentruviata.ro pot sprijini salvarea a măcar unei căsnicii de la divorț, pot sprijini întemeierea măcar a unei familii funcționale, pot sprijini creșterea și educarea măcar a unui copil, pot salva viața măcar a unui copil nenăscut, pot salva viața unui copil cu sinfrom Down pe care mama lui vrea să îl avorteze, pot aduce măcar unui copil orfan o familie adoptivă? Dacă da, vă rugăm să ne sprijiniți în demersul nostru.
Între 26 noiembrie și 6 decembrie se desfășoară Campania de iarnă 2014 de finanțare a stiripentruviata.ro.
Donațiile se pot face în conturile:
Asociația Pro Valori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246- EUR
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
Pentru ca sunt atitea fete minore insarcinate , sunt atitea agresiuni sexuale asupra minorilor este absolut necesar sa faci educatia sexuala la minori. Asta nu este o invitatie la sex cum cred uni care traiesc in Evul Mediu Educatia se face pentru a se cunoste efectele inceperii vietii sexuale si pentru a se explica cum trebuie sa te feresti de pradatorii sexuali si de pedofili. Un manual ghid de predare editat de persoane calificate este foarte necesar .
Daca asta este „educatie”… atunci ramai perplex. Cum sa distrugi o tara? Raspuns: prin educatie sexuala si prin avort. Mai intai ii educi prost… ca mai apoi sa beneficiezi de oameni needucati, naivi (prosti), saraci… etc. Si te folosesti de acei „copii” si in cadrul afacerilor necurate care exista in lume. Bani sa iasa… Ca specia umana se autodistruge. Anormalul va deveni in curand normal. Vezi cazul „Colo”… nu am nimic personal cu el. Din ce am inteles videoclipul lui era postat de peste un an. Numai ca, doar dupa un an s-a sesizat cineva dintre cei 850.00 de urmaritori. Nimanui nu i s-a parut anormal sa vorbeasca despre violul unor fete de 15 – 16 ani.
Nu e bun în scoli educațiea sexuoala mai ales la copii cu vârsta de 2 -16 ani descreați mintea la copii pe timpul lui ceusescu nu era așa ce va nu si am crescut foarte bine asta e lucrarea lui antichrist diavolil nu mai dam copii la scoală .