Cazul Pélicot nu este doar despre viol sau consimțământ, ci despre pornografizarea societății
În Franța se desfășoară un proces în care acuzatul principal este un francez septuagenar care și-a drogat soția și a oferit-o unui număr de peste 90 de bărbați, care au violat-o. Dar absența consimțământului nu e unica problemă în această dramă, scrie o editorialistă în publicația Europeanconservative.com.
Jurnaliștii cu gândire de stânga s-au grăbit să condamne „patriarhatul opresor”, când de fapt acest caz de exploatare sexuală este tocmai rezultatul distrugerii metodice de către Stânga ideologică a oricărui control social și a standardelor morale ale societății, pe care Stânga le-a criticat mereu și înfierat drept „patriarhale”. Redăm în continuare textul integral semnat de Hélène de Lauzun.
Afacerea Mazan, în care 51 de inculpați sunt acuzați că au violat o femeie fără știrea ei, la instigarea soțului acesteia, care i-a administrat droguri și a predat-o unor străini, se apropie de final. Cazul doamnei Pélicot a captivat opinia publică franceză și internațională.
Acest proces a devenit, sub influența presei, un proces al „patriarhatului” și al „toxicității masculine”, în timp ce adevăratele cauze ale tragediei au fost cu totul trecute sub tăcere.
Această tragedie poate fi citită doar prin prisma a două rele cruciale ale timpului nostru: imperiul pornografiei și corupția morală care macină o societate distrusă.
Timp de zece ani, Gisèle Pélicot a fost drogată de soțul ei și predată unor străini, pentru a fi violată în căminul conjugal, sub ochii soțului, care filma agresiunile. Poliția a stabilit că victima a fost violată de 92 de ori și de cel puțin 73 de bărbați diferiți. Dintre ei, doar 51 au putut fi identificați și au fost inculpați.
Încă de la începutul procesului, Gisèle Pélicot a participat la audieri cu un curaj rar și a devenit rapid o figură a rezistenței, refuzând procesul cu ușile închise, pentru ca „rușinea să treacă în partea cealaltă”. Cu sprijinul nemijlocit al celor trei copii ai săi, ea dorește acum să își păstreze numele, din respect pentru nepoții ei, care îl poartă. Vrea ca acest nume să fie o sursă de mândrie pentru ei într-o zi, în urma luptei pe care ea a dus-o.
Gisèle Pélicot, ajutată de fiica sa, care a înființat între timp o asociație, a devenit purtătoarea de cuvânt a unui rău spre care nu arată nimeni, dar pe care ea l-a trăit pe propria piele: supunerea pe cale chimică, adică violul fără conștientizarea victimei, care se află sub influența substanțelor psihoactive ingerate în necunoștință de cauză.
Dacă Dominique Pélicot ar fi fost „patriarhal”, și-ar fi supus soția la propriile fantezii fără să o drogheze
Demnitatea acestei femei în timpul orelor lungi și dificile ale procesului, în care a trebuit să vadă iar și iar imaginile teribile ale propriului său calvar, impune cu siguranță respect. Dar procesul a fost transformat treptat în altceva prin lentila mass media. A devenit un fel de proces al „toxicității masculine”, al lipsei de consimțământ și al patriarhatului: „rele” pe care buna noastră conștiință adoră să le denunțe și care sunt considerate surse inepuizabile de posibile „deconstrucții” viitoare.
Cu toate acestea, la o privire mai atentă, tragedia atroce de la Mazan este produsul pur al societății noastre contemporane, care a mers prea departe în a deconstrui totul. Stigmatizarea răzbunătoare a unui presupus patriarhat de către mass media și feministe întunecă rădăcinile adânci ale răului.
Patriarhatul este un vinovat convenabil. Dar să fim clari: patriarhatul nu mai este de mult la putere, iar societatea occidentală nu mai este „patriarhală”, dacă prin aceasta înțelegem o societate cu ierarhie, autoritară și oprimată de un bărbat dominant și omnipotent.
Figura tatălui este batjocorită și ridiculizată de mult timp, iar autoritatea paternă a fost deja redusă la zero. Peste tot, figura femeii la conducere este promovată ca soluție universală pentru toate relele umanității. Femeia, ni se spune, înseamnă fără violență, fără exploatare, fără război. Compasiunea, dialogul și sentimentalismul „feminin” au fost ridicate la rangul de virtuți cardinale, în timp ce virilitatea este considerată în mod necesar suspectă.
Dar ne vom aventura într-o opinie nepopulară: la o privire mai atentă, Dominique Pélicot, soțul victimei, nu este un „patriarh”. Dacă ar fi fost, și-ar fi obligat soția să se supună „datoriei conjugale” și nebuniilor sale fără să se obosească să o drogheze.
Rădăcinile răului care a ieșit la iveală la procesul Mazan se află în altă parte.
În pornografie nu există adulter, nici consimțământ. Pur și simplu nu există limite
Rădăcina răului în acest caz este societatea pornografică în sine. Calvarul lui Gisèle Pélicot își are originea în domnia perversiunii digitale aflate la îndemâna oricui. Dominique Pélicot frecventa cu regularitate site-uri tenebroase și își hrănea imaginația cu practici dubioase. Într-o zi, a trecut de la statutul de spectator la cel de regizor. El și-a recrutat actorii pe un forum unde se întâlneau alți pasionați de practici deviante. Din acest punct de vedere, Dominique Pélicot este doar o mică parte din galaxia uriașă și în plină expansiune a producției pornografice realizate de amatori. Potrivit experților, aceasta începe să concureze industria pornografică propriu-zisă.
Platforme ca Onlyfans sau, în Franța, site-ul Jacquie et Michel, încurajează această tendință. De câțiva ani, internetul abundă de videoclipuri „de amatori”, dintre care unele filmate de persoane particulare cu un simplu telefon. Oricine poate deveni un producător improvizat de materiale pornografice și, în același timp, poate participa, la nivel individual, la difuzarea unui nou tip de conținut vizual.
Comportamentul lui Dominique Pélicot este emblematic pentru această modă. El nu s-a mulțumit doar să acționeze și să lase pe alții să acționeze. El a filmat, a fotografiat, a arhivat și a ținut evidența faptelor sale și ale complicilor săi.
Responsabilitatea valului pornografic în acest caz a contribuit la formarea comportamentului inculpaților care, asemenea mentorului lor diabolic, navighează aproape zilnic în această lume sumbră a sexualității digitale, care estompează granițele dintre real și virtual.
Mărturiile inculpaților sunt revelatoare în acest sens. Într-o succesiune rapidă – un număr fără precedent, de aproximativ cincizeci de inculpați pentru o singură victimă – marea majoritate a acestora și-au expus punctul de vedere asupra faptelor, fără nici o urmă de vinovăție.
Presa s-a simțit ofensată, pe bună dreptate, dar nu din motive întemeiate. Presa a interpretat declarațiile scandaloase ale complicilor lui Dominique Pélicot după un tipar unic: „tabu-ul violului” trebuia spart, presa s-a simțit din noua datoarea să sensibilizeze cu privire la relele „patriarhatului”.
Dar, în ceea ce îi privește pe bărbații din sala de judecată, nu a existat niciun viol, iar patriarhatul nu a avut nimic de-a face cu această viziune distorsionată a faptelor. Omniprezența pornografiei în care trăiesc i-a ajutat să abolească granițele realității. Ea îi face pe cei care o consumă să creadă că, prin intermediul unui ecran, totul este posibil, totul este autorizat.
În pornografie nu există adulter, nu există nici consimțământ. Pur și simplu nu există limite. Cum am putea să le reproșăm vreodată că fac ca ceea ce văd pe ecran să coincidă cu ceea ce trăiesc?
Procesul violurilor din Mazan ar trebui să fie un proces al mizeriei morale, o condamnare a unei societăți pervertite care, în urmă cu câteva decenii, a stabilit principiul că, în materie sexuală, totul este permis, totul este posibil, totul este de dorit în numele „eliberării” sexuale.
Este izbitor să observăm că, în mărturia acuzaților, următoarea justificare revine ca un leitmotiv: Nu aș fi crezut niciodată că femeia a fost drogată fără știrea ei, am crezut că a fost o fantezie a cuplului. „De ce aș merge să violez o femeie de 70 de ani?” s-a apărat ingenios unul dintre ei.
Cazul Pélicot demonstrează că pornografia nu le face rău doar copiilor. Pornografia face rău pur și simplu
Nu e doar un argument prezentat în timpul procesului pentru a susține apărarea. Acest argument spune multe despre un univers mental alcătuit din pierderea punctelor de referință și corupție morală.
Nu mai există constrângeri morale când vine vorba de chestiuni sexuale. Sunt implicați în caz și bărbați care sunt tați. Ei s-au jucat cu un tată și o mamă – drogați sau nu, nu contează. Nu li s-a părut viol, ci un joc între adulți care au consimțit.
Distrugerea metodică a controlului social și a standardelor morale ale societății, pe care Stânga le-a înfierat mereu drept „patriarhale” are ca rezultat tocmai acest tip de dramă. În goliciunea vieții lor, acești bărbați pierduți nu mai sunt conștienți de ceea ce se face și de ceea ce nu se face.
Fără îndoială, se va obiecta că secolele trecute trebuie să fi cunoscut multe povești la fel de sordide. Destul de adevărat.
Dar acest caz s-a hrănit dintr-un comportament devenit obișnuit și care nu mai este considerat condamnabil. Drept dovadă, cele mai recente dezbateri privind blocarea site-urilor pornografice în Franța sunt revelatoare în acest sens. Asociațiile care au reușit să obțină blocarea site-urilor au avut mereu grijă să precizeze că nu intenționează să lupte împotriva pornografiei – văzută aproape ca un drept sau cel puțin o libertate –, ci că intenționează doar „să protejeze copiii”.
Așadar, adulții pot face tot ce vor. S-a notat.
Procesul Mazan este, prin urmare, un proces furat. Adevăratul proces nu va avea loc, deoarece ar trebui să vorbim despre familie, moralitate, decență și demnitate umană – lucruri le-am evacuat cu o plăcere malițioasă, ca să acuzăm astăzi un patriarhat în descompunere care nu prea mai are nimic de-a face cu ele.