prostitutietrafic de persoane

Traficul de persoane, sclavia modernă. Cum îl putem combate

În filmul documentar Speranțe la vânzare, realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate din București, fete și femei traficate din întreaga țară dau mărturie despre experiența lor. Camelia avea 16 ani când a mers la cineva acasă cu o „prietenă”. Aceasta din urmă a plecat, dar ea a rămas sechestrată opt luni, alături de alte adolescente. Erau permanent supravegheate și obligate să se prostitueze. „Stăpânul” casei purta pistol și ținea actele lor în portofel. Într-o noapte și-a înfrânt teama și a fugit doar în maieu și șort. După violurile și agresiunile suferite, era atât de terorizată să nu fie prinsă, încât a făcut Zona Zoster odată ieșită pe ușa „închisorii”. 

Atenție la falșii prieteni!

Majoritatea persoanelor traficate nu sunt răpite, ca în cazurile de la Caracal, ci „recrutate” cu promisiuni false de locuri de muncă în străinătate, spune Ioana Săndescu, director la Asociația eLiberare din Cluj-Napoca, o organizație care își propune să prevină fenomenul prin informare și educare. Statisticile Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) arată că „recrutorii” (majoritatea cunoștin­țe, vecini, rude sau chiar „iubiți”) își aleg ca victime persoane vulnerabile social și familial, din care peste jumătate sunt minori și peste trei sferturi sunt fete și femei. Exploatarea sexuală este principala finalitate a traficului. „Copiii ai căror părinți sunt plecați din țară sporesc aceste statistici. Din păcate, și cazurile de pornografie infantilă sau cerșetorie forțată implică un număr semnificativ de minori”, spune Ioana Săndescu.

Metoda LOVERBOY („Iubitul”)

O metodă răspândită de racolare este metoda „Loverboy” („Iubitul”). Un bărbat prezentabil și cu dare de mână (din surse de venit neclare) își alege o adolescentă singuratică, dintr-o familie dezorganizată, căreia îi acordă multă atenție. După ce fata se îndrăgostește de el, îi cere favoruri sexuale pentru așa-ziși „prieteni”. Ea acceptă, fiindcă ar face orice pentru a nu pierde singura relație de atașament din viața ei. Este filmată și apoi șantajată, pentru a consimți să se prostitueze în continuare. Cotidianul „Libertatea” și presa locală au scris că, în 2012, acesta a fost modelul de acțiune al unor proxeneți din Caracal, conform unui dosar instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Alteori, „iubitul” convinge victima să plece cu el în străinătate, unde devine violent și o obligă să se prostitueze. 

Legalizarea prostituției este legitimarea sclaviei

Un raport din 2018 al Comisiei Europene plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) ca țară-sursă a traficului de persoane. Principalele țări de destinație sunt Germania, unde prostituția este legală de aproape două decenii, Marea Britanie, unde se înființează clandestin bordeluri temporare, Italia și Spania. „Legalizarea prostituției nu este o soluție pentru a combate traficul de persoane, după cum se poate vedea și în cazul țărilor în care aceasta este legală”, spune Ioana Săndescu.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Demersul nu face decât să ofere un cadru legal pentru exploatare. În aceste țări, incidența HIV a crescut chiar și cu 400%, cum a fost cazul Greciei”, explică ea. „Femeile care practică prostituția au printre cele mai mari rate de sinucidere, au șanse considerabil mai mari să moară în sărăcie și experimentează violența repetată și extremă.”

Un raport din 2008 al Poliției olandeze estima că până la 90% din prostituate lucrau involuntar. Cercetarea a pornit de la cazul unei rețele de traficanți care exploatau și supuneau la violențe extreme peste 100 de femei în bordeluri legale din Olanda, cu impozite plătite către stat. În 2017, în filmul documentar „Bordell Deutschland”, un polițist estima la fel: în Germania, unde prostituția este legală din 2002, nouă din zece femei sunt forțate să se prostitueze. Iar un psiholog declara că traumele lor sunt echivalente cu cele ale torturii și mai grave decât șocurile unui război. „Deși se spune că prostituția este cea mai veche profesie, mai corect ar fi să spunem că este cea mai veche opresiune. Nu considerăm corect să tranzacționăm demnitatea persoanelor, de aceea nu susținem un proiect de legalizare”, spune Ioana Săndescu. 

Penalizarea clientului, o soluție testată în Țările Nordice

Politicieni și membri ai societății civile creștine din Europa au organizat recent mai multe conferințe la București pentru a le transmite decidenților români un mesaj grav: un raport din 2013 al Eurostat, Oficiul de Statistică al Comisiei Europene, arăta că traficul de persoane s-a intensificat după extinderea UE. Ei au confirmat că legalizarea prostituției în unele țări nu a făcut decât să adâncească fenomenul. Leo van Doesburg, fost europarlamentar și director la Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM), declara în 2014 că cel mai eficient model de combatere a traficului de persoane este cel aplicat cu succes în Țările Nordice: penalizarea clienților care apelează la prostituate. Una din minorele exploatate sexual la Caracal în 2012 a mărturisit luna trecută pentru cotidianul „Libertatea”: „La toți (clienții – n.n.) le spuneam să mă ajute, plângeam. Și nici unul n-a făcut nimic”.

E nevoie de cursuri de depistare a persoanelor traficate pentru diverse profesii care intră în contact cu acestea

Un exemplu de bună practică este SUA, unde categoriile profesionale cu cea mai mare probabilitate de a veni în contact cu persoane traficate fac cursuri de identificare a victimelor: lucrătorii din transporturile auto, feroviare și aeriene, lucrătorii vamali și polițiștii, medicii și preoții. În 2017, făcea înconjurul lumii știrea că o însoțitoare de zbor din SUA și-a dat seama că era ceva suspect cu o adolescentă care călătorea însoțită de un adult. I-a făcut semn să meargă la toaletă, unde o aștepta un bilet cu întrebarea dacă este totul în regulă. Fata a scris că este traficată și a fost salvată de poliție la coborârea din avion, conform cotidianului britanic Mail Online.

Victimele sunt atât de terorizate, încât nici nu mai încearcă să scape, ci își amorțesc durerea cu alcool și droguri. Doar 1-2% sunt salvate. „Dar chiar și aceste puține cazuri ne dau speranță”, spune Ioana Săndescu. Organizația eLiberare învață tinerii să se ferească de traficanți. Ce putem face noi? Să arătăm că ne pasă: să învățăm să recunoaștem profilul traficantului și al victimei, să alertăm poliția la nevoie, să cerem măsuri mai susținute de combatere a fenomenului.

Sursa: Ziarul Lumina

Cum identifici la prima vedere o persoană traficată

  • dezorientată
  • nu privește oamenii în ochi
  • nedormită, nemâncată
  • aparent detașată de ce i se întâmplă
  • are pierderi de memorie și semne de violență pe corp

Cum identifici la drum lung o femeie traficată

  • călătorește fără bagaj
  • e însoțită de o persoană, de obicei bărbat, care arată și se îmbracă foarte diferit față de ea
  • însoțitorul îi ține actele
  • însoțitorul o supraveghează peste tot, uneori chiar și la toaletă
  • însoțitorul nu-i dă voie să intre în vorbă cu alții

Sfaturi pentru părinți

Majoritatea fetelor traficate pentru exploatare sexuală au în comun lipsa unei legături strânse și a comunicării cu părinții sau adulții din viața lor: provin din familii dezorganizate, lipsite de o figură de atașament, sau fug de acasă pe fondul certurilor din familie.

  • vorbește cu adolescentul sau adolescenta ta mai mult decât strictul necesar
  • nu lăsa o pe tânăra ta fiică să meargă în locuri și la oameni despre care nu știi nimic
  • află ce i se întâmplă zilnic, ce dorințe și temeri are
  • dă-i încrederea că îți poate spune orice fără să se teamă de pedeapsă

Sfaturi pentru adolescente

  • Selectează atent prietenii pe care îi adaugi pe Facebook
  • Nu posta public multe informații personale
  • Nu trimite poze provocatoare prin Internet
  • Nu te întâlni singură cu o persoană cunoscută online
  • Nu accepta ca o persoană pe care o cunoști doar de pe Internet să-ți cumpere bilet pentru o destinație îndepărtată, cu promisiunea că vei lucra sau îl/o vei cunoaşte acolo.

Sfaturi pentru cele care vor să lucreze în străinătate

  • Verifică angajatorul pe site-ul Registrului Comerțului
  • Nu încre­dința nimănui actul tău de identitate
  • Stabilește cu familia o parolă pe care să le-o spui la telefon dacă ai probleme și nu poți vorbi

Sfaturi pentru cele care sunt sau suspectează că vor deveni victime ale traficului

România: Sună gratuit la 0800.800.678
Străinătate: Sună la 004.021.313.31.00 ­sau amba­sada/consulatul Româ­niei


Mai multe informații pe site-ul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane

Pentru ADOLESCENTE. Fă-ți Testul LOVERBOY. Află dacă ești VULNERABILĂ sau chiar ÎN PERICOL!

RAPORT. Cele mai multe persoane traficate în UE provin din România. Copiii, un sfert din persoanele traficate

Româncă însărcinată salvată de la prostituție de un taximetrist din Anglia

ONG din Austria, țară unde prostituția e legală: „După un deceniu de lucru cu prostituatele, e foarte greu să găsim motive pentru legalizarea prostituției”

18 Mituri despre prostituție sau de ce legalizarea ei în alte state a fost un eșec

Mărturia unei tinere traficate de iubit prin metoda LOVERBOY: „Prostituţia nu-i altceva decât un act de violenţă care lezează demnitatea umană”

Polițist din Germania, țară unde PROSTITUȚIA e LEGALĂ din 2002: 90% din femei sunt FORȚATE să se prostitueze

Fost europarlamentar despre legalizarea prostituției în Olanda: Sacrificarea drepturilor unei majorități a femeilor violate și abuzate pentru o minoritate care se prostituează voluntar

Cătălin Sturza: RAPORT. 6.000 de copii sunt traficați în fiecare an din Europa de Est către țări occidentale

Mihai Fifor pune în dezbatere modificări de lege care să îmbunătățească rezolvarea disparițiilor de persoane

O tânără a plecat în Spania cu bărbatul la care visa și s-a trezit victimă a proxeneților



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button