Noua Miss Pennsylvania a fost concepută în urma unui viol

valerie_gatto-240x294

de Susanna Rose

Când Valerie Gatto, noua Miss Pennsylvania, era în clasa a treia, a aflat un adevăr greu de purtat: fusese concepută după ce mama ei fusese violată sub ameninţarea cuţitului.

Mama ei avea doar 19 ani la momentul respectiv, iar atacatorul a vrut să o şi ucidă, însă o lumină puternică apărută de nu se ştie unde i-a stricat planurile. Lumina i-a permis mamei lui Valerie să se ridice şi să fugă înainte ca acesta să o mai poată răni. Valerie spune azi:

„Îmi place să mă gândesc la lumina respectivă ca la îngerul păzitor”.

Într-un interviu recent acordat ziarului Pittsburgh Tribune Review, Miss Pennsylvania spune că mama îi spunea mereu că ea e lumina sa.

Curând după atac, mama ei şi-a dat seama că era gravidă. În alt interviu, acordat corespondentului din Pittsburgh al televiziunii CBS, Valerie spune că mama ei nu a luat niciodată în considerare avortul.

Ea şi-a făcut planuri să-şi dea fata spre adopţie, sperând că astfel i-ar oferi o viaţă mai aşezată în altă parte. Dar, după ce a născut, bunica lui Valerie i-a amintit mamei ei că Dumnezeu nu ne dă mai multe decât putem duce. Aceasta a convins-o pe tânăra mamă să-şi crească copilul.

La 20 de ani, aceasta a renunţat să mai dea la drept, pentru a-şi putea creşte fata. Copilul a crescut împreună cu mama sa în casa bunicilor, bucurându-se de un cămin stabil şi o familie iubitoare. Niciodată nu a simţit că mama ei ar fi regretat decizia de a o păstra.

Familia mergea la biserică în fiecare duminică, iar credinţa a devenit o parte importantă din viaţa lui Valerie. Mama sa era chiar răspunzătoare de cămara cu alimente a bisericii, distribuind coşuri cu mâncare familiilor sărace. Ea o lua pe fetiţă cu ea, iar acest exemplu de slujire a făcut-o şi pe Valerie să lucreze ca voluntar în diverse proiecte.

S-a implicat în donaţii de haine, distribuirea de cadouri pentru copiii spitalizaţi, precum şi în Operaţiunea „Dear Abby”, care presupune trimiterea de felicitări militarilor americani care servesc departe de casă. Valerie Gatto spune că a învăţat să-şi trăiască viaţa „văzând cum ceva negativ se poate transforma în ceva pozitiv”.

A urmat studii superioare, absolvind cu brio cursurile de la Universitatea Pittsburgh. De atunci, continuă să lucreze în comunitatea locală, ajutând banca de alimente şi donând haine unei organizaţii care-şi propune să contribuie la emanciparea femeilor.

Felul în care mama sa a supravieţuit şi a trecut peste viol, i-a stârnit tinerei dorinţa de a le învăţa pe femei să se protejeze de atacurile sexuale.

„Sper să-mi aduc contribuţia atrăgând atenţia tinerelor asupra chestiunii atacurilor sexuale“, spune ea.

Actuala Miss Pennsylvania vrea să-i inspire pe alţii prin viaţa şi povestea ei. Ea crede că Dumnezeu a trimis-o cu un scop în lume:

„Ştiu că Dumnezeu m-a trimis aici cu un scop şi există un motiv pentru care mama şi cu mine am fost salvate. Vreau ca El să fie mândru de mine, ca şi familia mea. Dacă aş sta şi m-aş gândi toată ziua de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, sau dacă tata ştie de existenţa mea, dacă aş fi speriată şi aş lăsa teama de necunoscut să mă oprească, nu mi-aş mai trăi viaţa. El m-a trimis aici ca să fac lucruri mari şi nu am de gând să mă las oprită de astfel de întrebări”.

Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Ştefana Totorcea

Te-ar mai putea interesa şi:

Preot conceput în urma violului: „Mi-am iertat tatăl şi i-am ascultat confesiunea.”
La 14 ani, victima unui viol păstreazã copilul, în timp ce violatorul frecventează aceeaşi şcoalã
De la un viol oribil la diamant veritabil: Povestea Monicăi Kelsey
Povestea unei femei care a rămas însărcinată la 13 ani în urma unui viol
Victime ale violurilor care au sfidat prejudecăţile adepţilor avorturilor alegând să păstreze copiii
Avortul în caz de viol. Mărturia unei mame: „Acel copil te va ajuta să-ţi vindeci rănile şi îţi va da un sens existenţei”
Ana Bendaras: De ce copiii concepuți în urma unui viol nu trebuie avortați

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, , , , , , , ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.