De Jill Stanek
Săptămâna trecută am scris pe blog despre un articol din MS Magazine care deplânge situația grea a tinerelor femei de culoare în privința avortului. Autoarea relatata povestea nepoatei ei de 14 ani pentru a scoate în evidență problema unei adolescente pusă în fața unui avort clandestin. Dar MS Magazine sau autoarea nu și-au pus deloc întrebarea cum a putut o fetiță să ajungă însărcinată.
Am folosit statisticile organizației Planned Parenthood pentru a arăta că fetele, cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai expuse riscului de a deveni mame în urma unui viol sau a incestului. Aici am vrut să ajung. Avortul maschează de fapt violul unui copil.
Am primit un e-mail impresionant de la Anna, care mi-a permis să postez numele și povestea ei. Poza alăturată o înfățișează pe Anna la 13 ani, alături de fetița ei nou născută, Josey. Iată aici povestea ei: ***
Când eram mică am fost molestată timp de 8 ani de tatăl meu vitreg. Era un mincinos patentat care putea prosti pe oricine, inclusiv pe mama mea. Nimeni nu știa nimic. Îmi era teamă să spun cuiva, mai ales că îmi spusese permanent că mi se poate întâmpla ceva rău dacă află cineva, așa că ajunsesem să cred acest lucru.
Prima dată când am rămas însărcinată a fost la 12 ani. M-am speriat și i-am spus. El m-a bătut și apoi m-a îndopat cu pastile, spunându-i mamei mele că am fost lovită de alți copii în timp ce mă jucam afară. Mi-a ucis copilul. Din tot ce mi s-a întâmplat, acest lucru m-a marcat cel mai mult. Niciodată nu voi ști ce ar fi putut fi copilul meu. Singura mea nădejde este că îl voi vedea în rai, și că Iisus vă avea grijă de copilașul meu până atunci.
La 13 ani am rămas din nou însărcinată. De data asta nu i-am mai spus nimic. Deși eram însărcinată doar de 2 luni, mama a observat că mi se transforma corpul și m-a întrebat ce se întâmplă. Îmi amintesc clar de acea dimineață. Era într-o sâmbătă când mama avea zi liberă de la serviciu, iar tatăl meu vitreg, nu.
Într-un final mi-am recăpătat curajul și i-am povestit totul. În următorul moment, ne-a făcut bagajele, mie, surorii mele și fratelui meu, și ne-a dus acasă la mătușa noastră. De acolo a sunat la poliție.
Pe el l-au arestat iar pe noi ne-au dus la spital pentru a ne face investigații, apoi am fost interogați. În final el a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru molestarea mea și a surorii mele. Dacă nu ar fi ucis primul meu copil, sora mea și cu mine am fi scăpat de acest coșmar cu un an mai devreme. Așa am aflat, că de fapt avortul ascunde (protejează) pedofilii.
Am fost sfătuită de terapeuți, prieteni, profesori, familie și chiar de străini, că ar fi probabil cel mai bine dacă aș face un avort, dar nu am putut. Cu un an înainte aflasem la ora de științe că un copil moștenește ADN-ul de la ambii părinți, aceasta însemnând că acest copil era jumătate al meu. De asemenea mi-am dat seama că din moment ce corpul meu urma să-l poarte în următoarele luni, acest lucru îl făcea să fie al meu și nu al lui. Știam încă de la prima sarcină că el nu își dorea să nasc copilul. Știam, de asemenea, că un avort era tocmai ce își dorea el. Iar în felul acesta ar fi câștigat din nou. Nu mi-ar fi ucis doar inocența ci și fiica.
Ar fi fost mult mai simplu să aleg avortul. Dacă l-aș fi făcut ar fi existat multe situații prin care nu aș fi fost nevoită să trec. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a spune cât de greu mi-a fost. Dar există lucruri în viață pentru care merită să lupți, iar fetița mea a fost unul dintre ele.
Nu sunt o persoană înaltă (1,52 m, 43 kg). Nici la acea vârstă nu arătam înaltă. Datorită înălțimii și vârstei mele, am fost expusă unui risc major de a pierde sarcina. Am făcut primul ecograf la 3 luni, când am avut ocazia să-i văd inimioara bătând, și atunci m-am îndrăgostit de ea. Tot atunci am hotărât că nu o voi da spre adopție.
Următoarele luni au fost grele. A fost greu să fac față privirilor și comentariilor primite de la oamenii din jurul meu. Mi-au mai rămas doar doi prieteni. Pe restul i-am pierdut. Dar gândul că în curând voi avea acea fetiță, m-a făcut să merg mai departe. Am hotărât să-I pun numele Josey Ann, după numele unui personaj dintr-o carte.
Într-o vineri, pe 28 iulie 1995, cu 6 săptămâni înainte de data stabilită a nașterii, am intrat în travaliu. Am fost trimisă la spitalul de copii prematuri din Salt Lake City. Mi-au dat niște medicamente pentru calmarea durerilor, (apa nu mi se rupsese încă), și steroizi pentru a grăbi nașterea fiicei mele, pentru a-i da șanse mai mari de supraviețuire. S-a născut în lunea următoare, pe 31 iulie. Cântărea 900 de g și lungimea de 20,32 cm.
Pentru că s-a născut prematur și avea nevoie de ajutor medical doctorii au ținut-o la terapie intensivă până la sfârșitul lui august. Nu pot exprima în cuvinte bucuria pe care am simțit-o când am adus-o acasă, cu o zi înainte de a începe clasa a 7-a.
Încă mai aveam coșmaruri, dar când mă trezeam și îi vedeam zâmbetul, era ca o binecuvântare. Când auzeam în jur comentarii și vedeam în jur priviri ciudate, mă duceam acasă să-i aud gânguritul. Ea a fost cu adevărat o lumină într-o perioadă întunecată din viața mea.
Stau și mă gândesc cum ar fi fost dacă aș fi avortat-o…
Mama mea a fost extraordinară, a avut grijă de fiica mea pentru ca eu să pot să termin școala. Am absolvit la profilul de istorie. Apoi am întâlnit un om minunat care ne iubește pe amândouă, și acum avem împreună patru copii.
În perioada în care o aveam doar pe Josey, credeam în Dumnezeu, dar nu-l prea plăceam. Nu puteam să înțeleg de ce un Dumnezeu iubitor a putut să permită să trec prin atâtea greutăți. Am înțeles abia la vârsta de 26 de ani când l-am găsit cu adevărat pe Hristos. O vecină deosebită mi-a arătat că Dumnezeu mă iubește, ne iubește. Pentru că ne iubește, el ne-a dat libera opțiune. Tatăl meu vitreg a abuzat de această libertate atunci când s-a folosit de mine. În Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel se spune: “Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea drept adevăr”. Și acum, dacă aș întoarce timpul înapoi, aș proceda la fel. Josey are acum 17 ani, și este o tânără frumoasă, atât în exterior cât și în interior. Îi place să scrie, să deseneze și să cânte. Acum învăța să cânte la chitară și să patineze. S-a oferit voluntară la creșă bisericii noastre. După absolvirea liceului plănuiește să meargă la facultate pentru a studia animația computerizată.
Ea este unul din multele motive pentru care știu că avortul nu este un lucru bun.
Este o persoană și a fost o persoană încă din momentul concepției. Dacă făceam avort, lumea ar fi pierdut o persoană deosebită. Mi se frânge inima pentru fiecare copil care este ucis înainte de a avea șansa de a aduce bucurie în viața cuiva, așa cum o face fiica mea.
Uitându-mă la ea, nu îmi amintesc de oroarea copilăriei mele, ci de iubirea lui Dumnezeu și de frumusețea ce poate răsări din cenușă. Mă adresez tuturor celor care trăiesc ce am trăit eu. Puteți să treceți peste asta, iar copilul vă va aduce mai multă bucurie decât vă puteți imagina! Este greu, dar merită tot efortul.
Traducere: Alina Țolea
Sursă: http://www.lifesitenews.com
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
