avortdizabilităţi fizice

Sondaj: În ciuda furtunii mediatice, majoritatea tăcută a polonezilor nu favorizează avortul eugenic

de Redacția Stiripentruviata.ro

În ciuda faptului că mass-media a explodat, condamnând decizia Curții Constituționale a Poloniei de a considera avortul eugenic ca pe o practică profund anti-constituțională și discriminatorie, un studiu a constatat că „majoritatea tăcută” a polonezilor susține opinia Înaltei Curți.

AFP relatează că cei mai mulți polonezi sprijină legislația pro-viață a țării, care se numără printre cele mai protective din Europa pentru copiii nenăscuți.

Curtea Constituțională a Poloniei a decis că avortarea unui copil nenăscut pe baza unui diagnostic prenatal este neconstituțională. Cu toate acestea, guvernul a întârziat aplicarea legii, refuzând să publice decizia în Monitorul Oficial până la termenul limită de 2 noiembrie, ceea ce înseamnă că avortul eugenic este încă legal în această țară.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Dacă, însă, decizia intră în vigoare, avortul nu va mai fi permis în Polonia decât în caz de viol, incest sau pericol pentru viața mamei (ceea ce în practică nu este de fapt niciodată necesar, complicațiile în sarcină apărând în ultimele stadii, când se poate provoca nașterea, iar copilul va supraviețui).

Deși presa s-a grăbit să relateze despre protestele pro-avort de după decizia Curții Constituționale a Poloniei, iar Parlamentul European a condamnat-o, cetățenii polonezi, în marea lor majoritate, nu se grăbesc să ceară păstrarea avortului eugenic în legalitate. Un sondaj realizat de compania Kantar a descoperit că numai 22% din polonezi sunt în favoarea avortului la cerere – 62% dintre ei spun că avortul trebuie să fie legal numai sub anumite restricții.

„Observăm o mobilizare surprinzătoare a generației tinere mai ales la aceste proteste. Pe acest segment crește susținerea pentru o lege mai permisivă — dar acesta nu este un segment care să reprezinte majoritatea”, a comentat politologul Adam Szostkiewicz, citat de AFP.

Sociologul Katarzyna Zielinska a declarat: „Polonia nu a avut revoluție sexuală. Din contră, am avut o renaștere a sentimentului religios, deoarece mobilizarea împotriva regimului comunist a fost asociată cu religiozitatea.”

Cercetătorul Inga Koralewska a adăugat că regimul comunist a fost cel care a liberalizat legea avortului, cu scopul de a submina cultura poloneză și a da peste nas Bisericii, care reprezintă fundamentul identității poloneze”.

În acest moment, aproape 100% din bebelușii nenăscuți diagnosticați prenatal cu probleme grave de sănătate sunt avortați și au fost relatări despre astfel de copii care au supraviețuit avortului, dar au fost lăsați să moară.

Polonia: Primă de 1.000 de dolari la nașterea unui copil cu dizabilități

Cătălin Sturza: Polonia – activiștii pro-avort au vandalizat biserici după interzicerea avorturilor eugenice

Cătălin Sturza: Dacă tot echivalăm restricționarea avortului cu ceaușismul, să echivalăm și liberalizarea lui cu stalinismul

FOTO. Marșul pentru Viață 2018 în peste 150 de orașe din Polonia: „Polonia să fie o familie puternică!”

Baby-boom polonez: Măsurile guvernamentale au făcut ca Polonia să înregistreze creștere demografică. Maximum pe șapte ani, înregistrat în 2017

Analiză. Politicile pro-familie din Polonia: concediu de maternitate, indemnizații pentru copil, sprijin pentru mame singure, facilități fiscale pentru părinți

Donald Trump către Polonia: „Popoarele Europei încă mai strigă: «Îl vrem pe Dumnezeu!» Dacă nu vom avea familii și valori puternice, nu vom supraviețui. Să luptăm împreună pentru familie, pentru libertate, pentru țară și pentru Dumnezeu!”



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button