avort

„This Time” – melodie „dedicată mamei fetiței mele, pentru curajul de a renunța la avort”

Este vorba despre cântecul pe care, în semn de recunoștință, cântărețul și compozitorul american, John Elefante, l-a dedicat soției sale, pentru decizia pe care aceasta a luat-o, de a nu avorta. O melodie care a cunoscut un succes excepțional. „This Time” este numele cântecului și spune povestea fiicei muzicianului și a soției sale. Este povestea unei vieți salvate, care astăzi salvează mai departe multe alte vieți. „Reacțiile pe care le-a declanșat această piesă sunt incredibile și pentru mine. Distribuiți-o mai departe cunoscuților.

Clipul a fost postat pe Youtube în septembrie anul trecut și a fost accesat de atunci de aproape 400 000 de ori. „This Time” relatează povestea unei tinere de 19 ani care a rămas însărcinată și nu dorește copilul. Legea existentă îi permite să se îndrepte spre clinica de avorturi și astfel „totul va fi ca mai înainte”. În timp ce se află în clinică și își așteaptă rândul, are o viziune cu o fetiță de trei ani care-și serbează ziua de naștere, suflând în lumânările aprinse de pe tort. Tânăra realizează atunci brusc gravitatea situației, că este pe cale să săvârșească o crimă.

Povestea unei tinere curajoase de 19 ani, care nu acceptă să-și avorteze copilul

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Cântecul povestește disperarea fetei și cum aceasta își dorește să discute cu cineva. Asistentul îi spune însă: „Trebuie să începem procedura”. Tânăra dorește să telefoneze acasă, dar personalul clinicii face eforturi să o liniștească: „Nu te îngrijora. După aceea îți va fi mai bine. Ești încă tânără. Este doar o operație de rutină.” Tânără, în disperarea ei, îl cheamă pe Dumnezeu și-L roagă să-i dea putere. Astfel, reușește să-și contacteze telefonic mama și să evadeze din această clinică a morții.

Autorul acestui cântec este John Elefante, care semnează atât textul cât și melodia. El relatează prin intermediul cântecului povestea adevărată despre curajul de care a dat dovadă soția sa, care, fiind însărcinată și nedorindu-și inițial copilul, a renunțat totuși la avort, iar astăzi ea și soțul ei sunt căsătoriți și fericiți, neputându-și imagina o viață fără fiica lor. „Nu putem fi îndeajuns de recunoscători că am fost feriți de un lucru atât de îngrozitor, de a avea pe conștiință moartea propriului nostru copil”, mărturisește Elefante și drept mulțumire, muzicianul a compus acest cântec.

El declară că a primit peste 300 de mesaje pe Facebook și peste 600 de mesaje semnate de femei care au trecut prin situații asemănătoare și care și-au expus povestea lor și a copiilor lor. Erau femei care se aflau pe marginea „prăpastiei” și doreau să-și arunce proprii copii în ea, fiind ispitiți de mirajul unei rezolvări „comode” a situației prin intermediul avortului. Acestea, în urma vizionarii clipului, s-au hotărât să nu apeleze la uciderea propriilor copii.

Sute de mesaje din partea femeilor care, prin intermediul video-ului, au hotărât să păstreze copilul

O femeie povestește, de exemplu, că tocmai o însoțise pe o deținută la o ecografie, când, în urma verificării poștei electronice, a primit de la o prietenă un link spre clipul acesta. După ecografie, deținuta i-a mărturisit că se gândește să avorteze copilul. „Atunci i-am arătat clipul. După ce l-am privit împreună, tânăra fată mi-a spus că ar dori să păstreze copilul și că ar trebui să-l aduc și în închisoare pentru a fi vizionat și de colegele ei.”

„Altcineva povestea că i-a arătat clipul verișoarei ei de 15 ani, care era însărcinată și dorea să soluționeze problemă prin avort pentru ca “totul să fie ca mai înainte”. „Când am privit împreună clipul, verișoara mea a început să plângă și s-a decis să nu avorteze.”

Elefante relatează că el însuși a fost realmente surprins de ecoul enorm pe care l-a înregistrat cântecul său, de nenumăratele aprecieri pe Internet și în special de mesajele primite. O poveste de succes, povestea unei femei curajoase, care nu a acceptat să avorteze. A cărei inima de mamă a fost mai mare și mai puternică decât ispita avortului. Deși posibilitatea de a avorta i-a fost prezentată într-o manieră atractivă, femeia a realizat că nu reprezintă altceva decât uciderea unui om și anume a propriului său copil. Salvarea fiicei ei mobilizează și alte femei și le îndeamnă să se împotrivească avortului și să-și asume rolul de mame.

„Este povestea fiicei mele, care avea dreptul să trăiască și care astăzi salvează viața altora”

Elefante a fost între timp invitatul unei emisiuni de televiziune la canalul Fox News, unde a discutat despre acest clip și despre reacțiile pe care el le-a produs. Astfel, de pildă, a primit un telefon de la o tânără de 20 de ani, a cărei familie o constrângea să-și avorteze copilul. Autorul cântecului a reușit, cu ajutorul prietenilor, să-i găsească o familie care să o găzduiască pentru a-și duce sarcina până la capăt, în liniște și siguranță. „Ceea ce s-a întâmplat atunci este și pentru mine de necrezut”, ne mărturisește astăzi John Elefante. Și datorită reacțiilor pe care acest cântec le-a declanșat și care denotă faptul că poate salva vieți, autorul ne îndeamnă pe toți:

„Distribuiți clipul mai departe tuturor celor pe care îi cunoașteți”.

John Elefante, născut în anul 1958, este un cântăreț și compozitor american. A făcut parte din formațiile „Kansas” și „Mastedon”, dar a înregistrat și albume solo. Elefante și-a lansat cântecul „This Time” în mod gratuit pe internet.

Cântecul ar trebui să fie distribuit la cât se poate de multe persoane, în special la femeile însărcinate care se afla într-o situație conflictuală.

De data asta

Stătea înfrigurată în sala de așteptare,
speriată și complet singură
Se uita la ceasul care măsura clipele,
copilul ei va dispărea curând.
Ținea bărbia-n piept, rușinată
Avea 13 ani.
O mică lovitură-n pântece îi aminti
De viața ce n-o putea da.
Și auzi o voce înlăuntru, care-i spunea: „Fugi!
A fost o greșeală, dar nu-ți arunca la coș copilul!”

Apoi a ațipit ușor,
Visând o fetiță.
Avea un tort cu trei lumânări.
Era în altă lume.
Văzu fetița devenind femeie,
trăind într-un cămin fericit.
O trezi însă brusc
o voce care-i spunea pe nume.
„Nu-ți mai face griji, o să fie bine.
Ești încă tânără, câte sunt ca tine!”

Și atunci auzi vocea Domnului:
„Pe-aceasta n-o veți lua, e-a Mea
Va crește și va căuta numele Meu.
Nu o veți lua, e-a Mea!
De data asta, n-o veți lua!”

Stătea întinsă pe masă
Și i-a-ntrebat: „Pot să mă sfătuiesc cu cineva?”
Dar o încăpățânată cu ochi reci
zicea: „Să terminăm odată!”
Atunci strigă: „Doamne, ajută-mă!
Trebuie sa găsesc un telefon,
S-o sun pe mama,
să mă ajute să-i găsesc cămin copilului!”
Îi spuneau: „Nu-ți mai face griji, o să fie bine.
Ești încă tânără, câte sunt ca tine!”

Atunci Domnul grăi:
„Pe-aceasta n-o veți lua, e-a Mea!
Va crește și va căuta numele Meu.
De data asta, n-o veți lua!
Eu sunt dinainte de a începe timpul,
iar numele-i e scris în Cartea Mea.”
Nu au putut să-i ia viața.
„Nu o veți lua, e-a Mea!
De data asta, n-o veți lua!
Nu, de data asta, n-o veți lua!
Nu, de data asta, n-o veți lua!”

Sami: “Bună! Sunt Sami Elefante. Povestea pe care tocmai ați văzut-o arată cum am fost salvată de avort.”
Tatăl: “Suntem veșnic recunoscători pentru faptul că mama biologică a lui Sami a ales în favoarea vieții.”
Sami: “În America, 3,500 de copii își pierd zilnic viața prin avort, un copil la fiecare 25 de secunde.”
Tatăl: “Puteți salva copii de la moartea prin avort. Pentru mai multe informații, accesați onlineforlife.org”

Sursă: katolisches.info

Traducere: Elena Jurcă

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button