Polonia: Primă de 1.000 de dolari la nașterea unui copil cu dizabilități
CBN.com, 7 noiembrie 2016
Parlamentarii polonezi au votat o lege prin care vor acorda o primă de aproximativ 1.000 USD la nașterea fiecărui copil cu dizabilități, ca parte dintr-un plan de sprijin pentru părinții care se confruntă cu această problemă, dar și ca parte din planul actualului regim conservator creștin de a reduce accesul la avort indus pe motive de dizabilitate a copilului.
În Polonia accesul la avort este deja destul de restrictiv, numai în caz de viol, de dizabilitate gravă a copilului și de primejdie pentru viața mamei. O jumătate de milion de polonezi, printre care și mulți lideri de opinie locali, au cerut însă printr-o petiție cetățenească restricționarea totală a avortului la ei în țară. Demersul a apărut după ce o fetiță diagnosticată in utero cu sindrom Down a fost avortată în ultimul trimestru de sarcină, dar s-a născut vie și a fost lăsată să moară într-un spital polonez.
Proiectul legislativ a căzut însă la presiunea unor manifestații de stradă sprijinite din afară, așa-zisele „proteste în negru” ale femeilor .
Oficialii guvernamentali și parlamentarii polonezi conservatori sunt în continuare favorabili măsurii de restricționare a avortului în Polonia – cel puțin în caz de dizabilitate a copilului.