Să ne cunoaștem aleșii: Ce este fascismul social și cine sunt ultrașii de genul deputatului Adrian Dohotaru, care acuză conservatorii de „fascism social”?
de Mirela Florescu
Deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru și-a construit ascensiunea socială, și apoi politică implicându-se activ în promovarea colectării selective a deșeurilor (foto).
El mai este cunoscut și pentru că a mâncat din gunoi la Parlament spunând că vrea astfel să sensibilizeze opinia publică despre risipa de alimente, dar și pentru că s-a filmat pe linia de cale ferată, aproape de gura unui tunel, împreună că băiețelul lui, atrăgând atenția autorităților clujene de protecția copilului.
Pe 9 mai 2017, A. Dohotaru a votat împotriva inițiativei legislative a Coaliției pentru Familie, calificând-o drept „fascism social”.
Wikipedia definește fascismul social ca un concept susținut de Internaționala Comunistă (Komintern) la începutul anilor 1930, care considera că social-democrația este o variantă a fascismului, pentru că se opune „dictaturii proletariatului”.
Iată ce susținea în decembrie 2011 viitorul deputat de Cluj, pe atunci colaborator al Grupului pentru Acțiune Socială, în dialog cu alți radicali de stânga locali:
Adi Dohotaru: Se spune că istoria este o succesiune a violențelor de tot felul, nu doar a cooperării. De ce o mișcare de acest fel ar pune accentul pe non-violență când violența fizică, abstractă sau sistemică pare parte a naturii umane? Cum e răsturnat un sistem opresiv pe baza unei filozofii non-violente? Cum e răsturnat acel sistem pe căi non-violente dacă suntem într-un lagăr de concentrare sau dacă ne referim la simplul nostru apetit pentru carne animală?
Food Not Bombs Cluj: Din păcate, suntem într-adevăr înconjurați de violență constant. Vine în diferite forme, diferite intensități. Food not bombs este o formă de protest pașnică, împotriva violenței. Este o modalitate de a protesta împotriva consumerismului, conflictelor armate (care deși trăim in 2011, se pare că “conducătorii” noștri nu se mai satură de ele), sărăciei, foametei și, nu în ultimul rând, împotriva masacrului de animale. Toate înglobate de capitalism, care până la urmă se face vinovat pentru situația în care ne aflăm. Da, se pare că violența este parte a naturii umane, dar trăim într-o lume în care putem decide când să fim violenți și când nu. Avem posibilitatea asta. În schimb, în zonele de conflict, oamenii sunt victimele violenței armatei, statului, intereselor însetaților de bani. Acești oameni nu mai au luxul de a alege cum să acționeze, din păcate răspunsul la violență este tot cu violență. Considerăm că un sistem opresiv nu poate fi răsturnat fără violență. S-a încercat de-a lungul istoriei, dar până la urmă s-a ajuns și la violență (ex. mișcarea aboliționistă). Cât despre apetitul unora pentru carne… Nu vedem nicio diferență între suferința oamenilor și suferința animalelor. Ceea ce se întâmplă în fermele industriale poate fi ușor comparat cu holocaustul.
În martie 2012, la un alt eveniment al Grupului pentru Acțiune Socială, cu care colabora și Adi Dohotaru, s-a făcut apologia unei organizații radicale de extremă stângă, the Weathermen, posibil finanțată de Havana și Moscova, cu care avea legături. Practic, viitorul deputat USR „a facilitat” atunci o discuție despre o grupare radicală intrată în vizorul FBI pentru că pregătea atacuri teroriste împotriva „capitaliștilor albi” pe teritoriul SUA.
The Weathermen își propunea dărâmarea capitalismului si înființarea de lagăre de reeducare. Nereeducabilii, cam 10% din populația SUA, urma sa moară, conform discuțiilor de la o întrunire a respectivei organizații teroriste americane, așa cum au fost ele redate de un informator infiltrat de FBI:
Larry Grathwohl (ofițer FBI infiltrat în rândurile Weathermen):
„Am întrebat ce vom face după ce vom prelua guvernul. Devenim responsabili pentru administrarea a 250 de milioane de oameni… și nu am primit nici un răspuns. Nimeni nu s-a gîndit la economie. Cum îi vom îmbrăca și îi vom hrăni pe acești oameni? Singurul răspuns pe care l-am primit a fost că se așteptau ca nord vietnamezii, cubanezii, chinezii și rușii vor ocupa fiecare diferite regiunii ale Statelor Unite.Credeau de asemenea că responsabilitatea lor imediată urma să fie apărarea de o contrarevoluție. Credeau că această contrarevoluție va putea fi ținută sub control prin cearea centrelor de reeducare în Sud-Vest, unde îi vom duce pe toți oamenii care vor trebui reeducați pentru noul mod de gîndire, unde vor fi învățați cum vor fi lucrurile de acum. Am întrebat ce se va întîmpla cu acei oameni pe care nu îi putem reeduca, care sînt capitaliști pur-sînge? Au răspuns că aceștia vor trebui eliminați! Cînd am cerut detalii, au estimat că va trebui să eliminăm 25 de milioane de oameni în aceste centre de reeducare. Iar cînd spun eliminat, vreau să spun ucis… 25 de milioane de oameni!”
http://inliniedreapta.net/ terorismul-comunist-al- weather-underground-promovat- la-cluj/
https://pjmedia.com/blog/eyewitness-to-the-ayers-revolution/
https://youtu.be/VlN2t0oERHk
Citește și Răspunsul unui bucureștean la acuzația de „fascism social” adresată Coaliției pentru Familie de deputatul USR Adrian Dohotaru (foto), un radical de extremă stângă
Citește și Cine sunt parlamentarii care au votat împotriva referendumului pentru familie
Citește și Cine este Ulrike Lunacek, europarlamentarul invitat să adreseze un mesaj video la conferința parlamentarilor USR „Egalitatea de gen: test pentru democrație”