Raluca Prună, Ministrul Justiției: „A avea o definiție restrictivă (a căsătoriei) ar fi netolerant. Așa cum identitatea mea e de român, cred că pot avea (și) identitatea mea sexuală”
de Mirela Florescu
Joi, 24 noiembrie 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reafirma că statele membre UE pot să reglementeze (sau nu) în orice fel consideră de cuviință căsătoria și alte forme alternative de consacrare a parteneriatelor de viață.
Cu toate că nu e prima dată când CJUE dă o astfel de rezoluție, ministrul român de justiție Raluca Prună pare a nu fi la curent cu jurisprudența europeană, deoarece susține că progresul social cere redefinirea instituției căsătoriei pentru a include și persoanele de același sex. De altfel, nici pentru ministrul Prună nu este prima dată când își susține acest punct de vedere.
Chiar pe 1 noiembrie, la începutul acestei luni, făcând referire la cererea Coaliției pentru Familie de a avea referendum pentru clarificarea noțiunii de căsătorie în Constituție, ministrul Prună deplângea faptul că sunt prea puține persoane trimise în judecată pentru delict de discriminare „într-o țară în care avem mișcări care promovează extremist valorile tradiționale”.
Se pare însă că pentru ministrul nostru tehnocrat de justiție nu contează nici jurisprudența UE, nici avizul pozitiv acordat demersului Coaliției de către Parlament și Curtea Constituțională și nici chiar girul public exprimat de marile partide.
Iată că nici nu s-a terminat bine luna și, pe 24 noiembrie 2016, în aceeași zi în care CJUE reitera principiul subsidiarității statelor în chestiuni care țin de căsătorie și familie, Ministrul de Justiție Raluca Prună reitera la rândul său, la Digi24 TV, principiul progresului social în (re)definirea căsătoriei, demonstrând încă o dată că, cel puțin la Justiție, nu avem un tehnocrat, ci un ideolog.
Iată afirmațiile sale:
Eu cred că sunt cetățeni români care trăiesc în cupluri heterosexuale și aleg să nu se căsătorească și există cupluri formate din persoane de același sex care aleg să nu se căsătorească sau să se căsătorească și toate aceste cupluri merită protecție. Societatea s-a schimbat, suntem în alt mod social peste tot în lume, e nevoie ca și România să discute despre asta, să o facă fără patimi și responsabil, să nu ne izolăm. A avea o definiție restrictivă ar fi un mod netolerant. Face parte din identitatea cuiva modul în care alege să trăiască, așa cum identitatea mea e de român, cred că pot avea o identitate care ține de identitatea mea sexuală. Rostul legii e să protejeze toți cetățenii, eu cred că suntem o democrație matură.
VIDEO
Citește și Dan Andronic, candidat PMP, dezaprobă declarațiile Ralucăi Prună: „Faptul că în Constituția țării se va regăsi definiția familiei nu aduce nicio atingere vreuneia dintre libertățile de care se bucură persoanele LGBT”
Citește și Raluca Prună, Ministrul Justiției, se pronunță pentru „dreptul la căsătorie pentru toată lumea”: Prea puține persoane trimise în judecată pentru rasism și xenofobie „într-o țară în care avem mișcări care promovează extremist valorile tradiționale”
Citește și Raluca Prună, Ministrul Justiției: „A avea o definiție restrictivă (a căsătoriei) ar fi netolerant. Așa cum identitatea mea e de român, cred că pot avea (și) identitatea mea sexuală”
Citește și Ministrul Prună vrea să aresteze rapid trei milioane de extremiști. Reacții la cald pe rețelele de socializare
Citește și RoboPrunăTeLeagă și ”profesorul” Pârvulescu vor un moft: o dictatură. Și, firește, un Canal