de Brendan Malone, Mercator.net
În presa neozeelandeză a apărut un articol în care niște academicieni locali fac afirmații total absurde despre bărbații care le arată respect femeilor deschizându-le ușa sau prin alte gesturi similare. Experții în cauză fac și niște presupuneri de tot râsul legate de femeile care acceptă ca normal un astfel de comportament. Merg până acolo încât să spună că acestea suferă de o tulburare psihică.
Iată ce se spune în articol:
„Sexismul binevoitor a fost identificat ca cealaltă față a sexismului ostil, care ar vrea să trimită femeile la cratiță. Deosebirea dinte cele două forme de sexism a fost studiată de cercetătorii de la Universitatea din Auckland într-un sondaj care trece în revistă atitudinile a peste 6.500 de neozeelandezi. Autorul studiului, Matthew Hammond, spune că sexismul binevoitor portretizează femeile ca fragile și delicate, având nevoie de protecție, subliniindu-le calitățile emoționale. Studiul a descoperit că multe femei privesc favorabil sexismul binevoitor. Acestea au manifestat o probabilitate mai mare de a se simți îndreptățite să beneficieze de astfel de gesturi din partea bărbaților, ceea ce, din punct de vedere psihologic, e un simptom al unei personalități narcisiste, care crede că merită mai mult sau e specială. “
Hammond a mai spus că e previzibil ca cele două trăsături să meargă mână-n mână, căci sexismul binevoitor pare să le facă promisiuni femeilor.
Îmi amintesc un citat din Chesterton (cred), care a avut odată o maximă ce spune că nu există idee proastă care să nu fi fost emisă mai întâi de un academician.
Când articolul respectiv afirmă: „Sexismul binevoitor a fost identificat”, vrea de fapt să spună: „Sexismul binevoitor a fost inventat pentru a servi o ideologie confuză despre genurile umane“.
Mă mândresc să mărturisesc că eu practic „sexismul binevoitor“.
Și mai practic și următoarele forme de bunăvoință:
Etatism binevoitor – căci urăsc atât de mult persoanele în etate, încât mă ofer să le ajut la urcarea scărilor, sau le las să intre în față la coadă etc.
Parentism binevoitor – îi urăsc pe părinții cu copii mici, lăsându-i să treacă în fața mea la casă în supermarket, sau ajutând câte o mamă cu bebeluș și copil mic care plânge să-și încarce coșul de cumpărături etc.
Șoferism binevoitor – îi urăsc pe șoferii care așteaptă să iasă de pe străzile secundare – atât de mult, încât le fac loc să intre în trafic în fața mea etc.
Vecinism binevoitor – îmi urăsc vecinii într-atât încât tai și iarba de la hotarul cu ei când îmi tund peluza din fața casei.
Îmi pare rău, Matthew Hammond, dar îndrăznesc să sugerez că tu, confrații și discipolii tăi – nu vasta majoritate a populației – sunteți cei care s-ar putea să suferiți de o tulburare psihică – una în care oamenii încep să piardă contactul cu realitatea și să vadă lucruri care de fapt nu există.
Eu nu le deschid ușa femeilor și nici nu fac alte acte de cavalerism fiindcă, atunci când mă uit la ele, m-aș gândi că sunt niște slăbănoage incapabile să atingă cele mai înalte culmi ale măreției masculine, care ne conferă nouă puterea mușchilor – adică forța care lor le lipsește și le împiedică să braveze deschizând uși. Și nici nu mă gândesc: „Mai bine să-i deschid înainte s-o apuce plânsul când creierul ei mic și confuz de femeie nu-și dă seama cum merge treaba cu mecanismul de deschidere a ușii“.
Dimpotrivă, când mă uit la femei văd geniul la feminin. Un geniu atât de complex, important și valoros, încât îl ador. Ador geniul feminin, pentru că sunt un bărbat adevărat, a cărui percepție masculină nu a fost tocită de ideologiile eronate ce proferează teoria genului și nici dată peste cap de atitudinile de prădător alimentate de pornografie.
Ca bărbat adevărat, știu că, pentru ca masculinitatea mea să atingă culmile măreției, pentru a deveni cel mai bun bărbat posibil, depind în totalitate de geniul feminin – depind de el ca de oxigenul care mă ține în viață.
Fără uimitorul geniu feminin complementar mie, nu aș putea fi niciodată un bărbat adevărat. Aș rămâne condamnat să fiu nimic mai mult decât echivalentul masculin al unui rōnin – numele japonez dat unui samurai care rămâne fără stăpânul ce-l conducea – un termen care înseamnă, literal, „omul valurilor”, pentru că plutește în derivă, fără direcție și scop.
Le deschid ușa femeilor fiindcă știu că merită adorația mea profundă și iubirea mea altruistă. Acest mic gest de sacrificiu e felul meu de a spune: „Simt venerație față de geniul tău feminin și de tot ceea ce îi datorez ca bărbat“.
Un bărbat care încearcă să vă convingă să nu le mai deschideți ușa femeilor nu este un bărbat adevărat. Nu-l ascultați!
Oricine vă spune că a le deschide ușa femeilor vă pune în poziția de persoană care urăște sau disprețuiește femeile, suferă de o confuzie tragică și este în mod disperat rupt de realitate.
Doamnelor, nu numai că aveți tot dreptul de a vă aștepta la un astfel de respect și altruism din partea bărbaților cu care vă intersectați în viață, dar chiar ar trebui să vă îngrijoreze la maximum orice persoană ce propovăduiește o lume în care bărbații trec pe lângă femei într-o oarbă ignoranță cu privire la măreția feminină!
O astfel de lume ar fi un loc cu adevărat înspăimântător. Și, în mod sigur, nu ar fi lumea în care aș vrea ca fiicele mele să crească – geniul lor feminin merită mult mai mult decât recea indiferență.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
