de Cătălin Sturza, Facebook
Două gânduri rapide despre noua tergiversare produsă de Președintele Iohannis a Referendumului pentru familie inițiat de CpF.
În primul rând, oamenii, atunci când votează, de multe ori votează pe baza unui criteriu principal. Criteriu care de puține ori e economic – de multe ori, e moral sau emoțional. Unii votează partidul anti-corupție, deoarece pentru ei corupția e problema morală cea mai mare, dușmanul numărul unu. Am citit (și citat) mai demult un articol care arăta că principalul motiv pentru care mulți dintre creștinii americani, și nu numai dintre creștini, nu au votat-o pe Hillary a fost faptul că Hillary susținea avortarea copiilor în luna a opta și a noua. Un alt criteriu a fost acela al persecuțiilor la care au fost supuși creștinii în timpul administrației Obama – târârea în tribunal a unor călugărițe pentru a finanța „controlul natalității”; hărțuirea în tribunale a unor pastori și a unor funcționari publici care au refuzat să oficieze căsătorii gay; dar și a unor fotografi, brutari, patroni de restaurante și de magazine creștini care au refuzat să mai vândă cuplurilor de același sex – până la închiderea afacerilor acestora. Mare parte din mass-media nu a zis nimic – „homofobii bigoți” au primit ceea ce au meritat, nu e așa? Dar acesta a fost un criteriu secundar. Criteriul principal a fost cel legat de avorturile în ultimul semestru de sarcină.
Klaus Iohannis a făcut două lucruri în cei doi ani și jumătate de mandat care se situează, cumva, în aceeași sferă. În primul rând, s-a pronunțat împotriva inițiativei cetățenești de modificare a Constituției pentru a defini familia ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, afirmând că „E greșit să mergem pe calea fanatismului religios”. Așadar, i-a numit, indirect, pe cei trei milioane de semnatari ai petiției „fanatici religioși”. Ok, dacă oamenii aceștia care până la urmă susțin o evidență recunoscută de legislația actuală a României și de Codul Familiei sunt fanatici, atunci teroriștii ISIS ce mai sunt? În al doilea rând, a făcut tot ce a putut pentru a tergiversa Referendumul pentru familie, care a primit avizul de constituționalitate din partea CCR. După cum am mai spus, oamenii votează pe baza unui criteriu principal – iar la ultimele alegeri parlamentare s-au prezentat la vot 7 milioane de oameni; putem presupune că, la următoarele alegeri, cel puțin 3 milioane dintre aceștia or să se uite într-o altă direcție, către cineva care nu le-a lipit o astfel de etichetă măgulitoare pe frunte.
Altfel, am tot auzit întrebarea „ce-au ăștia din CpF cu gayii?” Mi se pare o întrebare cel puțin ciudată, în măsura în care CpF și-a exprimat poziția, destul de nuanțat, în ultimii doi ani în presă și în social media, și nimeni nu pare să fi ascultat un singur cuvânt din ce au avut de zis. Încerc să mai zic o dată, probabil tot degeaba – nimeni nu are nimic cu gayii; ei au în România aceleași drepturi ca noi toți. Însă atunci când a pornit propaganda LGBTQ, în anii 60, sloganul lor era „e problema fiecăruia ce face la el în dormitor”. Perfect de acord. Însă între timp ce face omul în dormitor a devenit, în discursul tot mai agresiv și coroziv al aceleiași propagande, o problemă politică. Iar dacă statul legiferează drepturi politice pe baza orientării sexuale, înseamnă că libertatea mea de exprimare, libertatea mea religioasă și libertatea mea de conștiință (în sensul clasic, umanist) vor ieși în afara legii. E atât de simplu – trăim în pace cu oricine și cu orice minoritate și nu avem nimic cu nimeni; însă pentru creștini este o problemă de identitate, o problemă morală și nu în ultimul rând una de autoapărare. Numai minoritățile au dreptul la probleme de identitate – și numai minoritățile au dreptul să se apere? Un link la un caz recent de bullying: https://www.christianpost.com/news/christian-bridal-shop-closes-down-over-fear-of-lgbt-law-after-facing-death-threats-220306/