familiehomosexualitate

Anul 2016: Legalizarea „căsătoriei” între homosexuali. Anul 2017: Prima „căsătorie” între MAI MULT DE DOUĂ PERSOANE de același sex

columbia-casatorie-465x390

Evenimentul zilei, informează că în Columbia, unde căsătoria între persoanele de același sex este legală din 2016, a recunoscut oficial în 2017 și o familie alcătuită din trei bărbați.

„Suntem o familie, o familie poliamoroasă. Este pentru prima dată în Columbia”, a declarat Victor Hugo Prada, actor, unul dintre membrii acestei uniuni, într-un material video difuzat de AFP.

Acest mariaj în trei are în componența sa, alături de Prada, un profesor de educație fizică și un jurnalist, care în 2000 au fost protagoniștii primei căsătorii gay publice din Columbia.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Potrivit Columbia Reports, mariajul ar fi trebuit să fie format din PATRU parteneri, dar al patrulea „logodnic”, Alex Esneider Zabala, a murit de cancer.

În Columbia, cuplurile homosexuale au dreptul de a adopta copii, indiferent dacă aceștia sunt sau nu copiii biologici ai unuia dintre membrii cuplului.

Oficializarea triunghiului amoros masculin demonstrează că temerile criticilor căsătoriilor homosexuale sunt întemeiate: ele nu se vor opri la unirea dintre două persoane de același sex ci vor deschide Cutia Pandorei.

Deși acest tip de uniune (poliamoroasă) este frecvent, aceasta este prima „care a fost legalizată”, a explicat pentru AFP germanul Rincon Perfetti, avocat la Asociația LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali și intersexuali).

 

Citește și Ce spun studiile despre parteneriatele și „căsătoriile” între persoane de același sex și influența lor asupra creșterii de copii

Citește și Cum sunt afectate societatea și statul de legiferarea parteneriatelor și a „căsătoriei” între persoane de același sex

 

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button