Tată a 19 copii, din care 10 băieți: „Devreme am aflat ce înseamnă responsabilitate. Unii au doi copii și nu sunt în stare să îi crească”
Cu 15 ani în urmă, am mai scris despre familia Ungureanu din satul Căpriana, raionul Strășeni. Atunci aveau deja 17 copii, iar înainte de revelion, s-au născut gemenii Dima și Nicu. În acel moment, Maria și Mihai s-au gândit că ajunge.
Am mers din nou la Căpriana, în vizită la familia Ungureanu. Capul familiei în timp repara camionul din ogradă, a invitat jurnaliștii în casă.
În casa lor te simți foarte bine, se vede că a fost construit cu dragoste. În casă nu am mai văzut atâta încălțăminte pentru copii, dar chiar și încălțăminte nu e chiar multă, se vede că au mai plecat din copii. Gazdele ne-au așezat la masă, una foarte mare, puțin incomod, doi oameni la o așa masă mare.
familia cu cei mai multi copii din moldova, raionul straseni, satul capriana– Când erați toată familia acasă, nu încăpeați la această masă mare, nu-i așa? Pe rând cred că vă așezați la masă.
– Nu e adevărat, încăpeam toți, ne înghesuiam, dar încăpeam. În schimb eram toată familia împreună.
La întrebarea unde sunt copiii, Mihai a răspuns că „2 învață la univeristate în Chișinău, alți trei la Strășeni, fac liceul. Din 19 copii, 12 deja au plecat peste hotare, trăiesc și muncesc acolo. Ne sună zilnic, avem apeluri din Franța, Spania, Italia și Olanda. S-au căsătorit majoritatea, avem deja 8 nepoți.”
–E mai ușor de trăit acum? Nu trebuie de gătit, de spălat, de făcut curat pentru o armată întreagă.
–Când erau mici, îmi era mai ușor, spune Mihai. Nu simțeam eu că e greu.
–Cum așa? Toți trebuie hrăniți la timp, trebuie educați, ajutați cu un sfat, cu rezolvarea problemelor fiecărui copil, de găsit bani pentru a întreține o așa familie mare.
– Acum ne trezim cu soția, copii nu sunt acasă… e plictisitor, neobișnuit.
Mihai are 60 de ani, soția sa Maria are 53, doi bunici tineri. În toamnă, fiul lor Ștefan se va căsători. La nuntă vor veni toți copiii acasă, împreună cu familiile lor.
–Vedeți acolo în deal? Acolo am viță de vie, iar acolo, arătând în altă parte, acolo cresc porumb. Poama o cresc pentru vânzare, dar și copiii nu ne uită, ne ajută.
După spusele lui Mihai, statul nu i-a ajutat foarte mult, dacă nu chiar deloc.
–Doar pe vremea lui Voronin primeam câte 600 de lei pe lună, spune zâmbind dl Ungureanu, cum s-a schimbat guvernarea, bani nu am mai văzut. Stați că mi-am amintit, fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuță ne-a cadonat odată 2000 de lei.
În timp ce mă petrecea, cu lacrimi în ochi Mihai mi-a spus „degrabă și ceilalți vor pleca, vom române doar în doi cu Maria.. Măcar bine că odata pe an ne strângem toți acasă, toată familia. Atunci în casă devine mai strâmt chiar.”
Se vede că celui mai fericit tată din Moldova îi este dor de vremurile când în casă era strâmt, când în casă se auzeau voci de copii.
–Cred că toți vă invidiază, la câți copii aveți.
– Ne invidiază, dar nu pentru că avem mulți copii, pentru altceva. Ne invidiază că trăim bine, unii au doi copii și nu sunt în stare să îi crească. Eu când aveam copii mici, aveam 4 vaci, porci, găini, animale am și acum multe. Niciodată nu am umblat cu băutul, copiii trebuiau educați. Devreme am aflat ce înseamnă responsabilitate. Făceam bani cum puteam, lucram pe unde apucam. Mă mândresc că împreună cu Maria am educat așa copii, care nu beau, nu fumează, care au crescut adevărați oameni.