Fiecare dintre noi e capabil să facă din viața celuilalt un chin. Ca să înțelegi asta, trebuie doar să te căsătorești.
Sursa: www.pravmir.ru
Familia în societatea contemporană
Eu aș compara familia cu fundația unei case: dacă fundația nu e solidă, nici casa nu va fi solidă. Iar dacă fundația nu e pusă corect, casa nu se poate fi construită, oricât de multe eforturi s-ar depune pentru asta. Primii oameni au format o familie, o familie întemeiată de Însuși Dumnezeu. Astăzi ne confruntăm cu această problemă: oamenii simt nevoia să întemeieze o familie, dar nu știu cine îi poate uni. Astăzi, multe cupluri sunt în favoarea căsătoriei; chiar mulți politicieni se prezintă ca susținători ai valorilor familiei, dar, în același timp, multe state duc o asemenea politică, încât instituția familiei este practic nimicită. Sarcina noastră este să menținem instituția familiei vie cât mai mult cu putință. S-ar părea că pentru creștini e mai ușor: în viețile lor, toate prioritățile sunt fixate, iar ei știu că adevărata familie este o uniune permanentă, o căsnicie binecuvântată în Taina Cununiei. Dar trăim într-o lume în care mulți urmează idealuri non-creștine. Oare cei care fac asta au refuzat idealurile creștine, sau nici măcar nu au cunoscut acestei idealuri? Aceasta e o temă pe care nu o vom discuta acum. Problema este că mulți proclamă idealuri comune în societate: că nu este necesar să te căsătorești, că nu e obligatoriu, că trebuie să „probezi” totul de multe ori.
Să nu renunți la sentimentele tale, dar să-l recunoști pe potrivnicul lui Hristos
Principala întrebare pentru omul care vrea să se căsătorească este dacă e pregătit să poarte responsabilitatea pentru viitoarea uniune pentru că e necesar ca această uniune să fie singura „formulă″ în care el să trăiască pe viitor. Trebuie să vă temeți, în primul rând, să nu vă dați seama prea târziu că alesul vostru se află în vrăjmășie cu Dumnezeu. Nu e neapărat obligatoriu ca acesta să fie creștin practicant în momentul în care îl cunoașteți, dar trebuie măcar să nu fie un ateu convins, să nu Îl urască pe Hristos și să nu urasă Biserica. Se întâmplă să ne îndrăgostim de astfel de oameni: pot să fie simpatici, frumoși, talentați. Repet: nu e obligatoriu ca alesul vostru să fie deja creștin practicant, dar ca să nu suferiți, să nu să nu vă luptați cu sentimentele care deja au încolțit în inimile voastre, trebuie să nu vă grăbiți, să vă acordați timp pentru a observa dacă alesul vostru nu este cumva, potrivnic lui Hristos. Trebuie să știți să vă țineți sentimentele în frâu, ca să aveți timp să îl studiați cu atenție pe cel pe care l-ați ales.
Problemele soților tineri și ale soților mai în vârstă
Din punctul meu de vedere, căsătoria la o vârstă tânără este, iertați-mă că mă exprim așa, mai practică, pentru că atunci are omul mai multă putere ca să înceapă să îl suporte pe celălalt. E adevărat că în aceste cazuri se poate pune problema nestatorniciei sentimentelor. Căsătoria la 30-35 de ani este acum și mai răspândită, acești oameni sunt mai stăpâni pe sine, dar și ei au problemele lor. Anii trăiți în afara căsătoriei încep să lucreze împotriva soților, care târăsc după ei în căsnicie toate problemele psihologice pe care le aveau de dinainte de a se căsători. Și acești oameni nu au acei 10-15 ani în care o familie tânără reușește să se închege.
Să te cunoști pe tine însuți și să nu îi rănești pe ceilalți
Prin căsătorie, ne oferim celuilalt în întregime. Și pentru asta, cel mai important e să ne cunoaștem bine pe noi înșine și să ne străduim să nu îl rănim pe celălalt. Pentru că, atunci când toate merg bine, ne găndim la apropiații noștri, împărtășim bucuria cu ei. Dar imediat ce încep să apară problemele, începem să le rezolvăm, fără a mai acorda atenție celor dragi. Și trebuie să ne știm foarte bine problemele – neînfrânarea limbii, sau poate, probleme cu alcoolul – ca după nuntă să nu îi creăm celuilalt probleme. Când ne căsătorim, realizăm o uniune divino-umană, dar văd că și oamenii care merg la biserică din copilărie întâmpină în căsnicie tot aceleași probleme. Necazul nostru e că vorbim omului ani la rând despre răbdare, smerenie, bunătate, dar în cele din urmă, nu îl învățăm să le pună în practică. Și așa, intrând în căsnicie, omul începe, până la urmă, școala vieții.
Un om al tău și doar al tău
Încă și mai important, când căutați un soț, căutați-l pe acela care să fie trup și suflet doar pentru voi. Pare de domeniul fantasticului, dar astfel de oameni chiar există. E posibil chiar să cunoașteți, de-a lungul vieții, mai multe persoane care să vă fie atât de apropiate sufletește. Cu toate acestea, odată ce ați întâlnit un astfel de om, nu vă grăbiți să începeți o relație cu el, încercați să îl cunoașteți mai bine. Cum e când se odihnește, când îi e greu, cum se raportează la frumos. Cum comunică cu părinții, cu cei mai mici, cu cei mai în vârstă, cu copiii. De obicei, nu observăm aceste lucruri. Acordați-le atenție. Nu e nevoie să creați pentru asta condiții speciale – viața o să vă ajute. E suficient să aveți în vedere că uneori, privind la relațiile familiale din familia alesului vostru, puteți să înțelegeți și cum vor fi, peste ani, relațiile voastre. Merită să nu închideți ochii și să nu vă supraevaluați forțele, ci să decideți repede ce puteți să suportați, cu ce vă veți smeri și cu ce nu și să nu continuați. Și dacă iar vedeți că stă în pat cu o bere în mână, poate că nu e cazul să faceți alte planuri cu acea persoană.
Celălalt, ca oglindă
Prin căsătorie, ne descoperim și ajungem să ne reflectăm în celălalt ca într-o oglindă. Asupra adultului, părinții deja nu mai au influență, dar în celălalt ne vom descoperi adesea pe noi înșine. Ați văzut în celălalt ceva negativ ? Să începeți să cautați și să corectați acea trăsătură și în voi înșivă. Soțul sau soția este omul care vă ajută să deveniți mai buni. Nu e nevoie să începeți să căutați pe cineva care să vă sfătuiască, să vă înțeleagă, să alergați după preoți, să întrebați în ce mod să trăiți. Uitați-vă la soț sau la soție – ei sunt oglinda voastră. Se pare că sunt prea rațional. În nici un caz nu bagatelizez sentimentele; fără ele, nu se poate, dar e nevoie de sentimente ca să te căsătorești, iar de chibzuială – ca să trăiești în căsnicie.
Despre asemănări și diferențe, credință și încredere
Câteodată vin oameni care spun: Părinte, noi nu putem să trăim împreună, suntem atât de diferiți. Și te uiți – deja au familie, deja au copii și ei vin și spun: „Suntem diferiți.” Dar tocmai oamenii diferiți se atrag. Ce e important pentru ei e ca această diferență să nu devină factorul cel mai important. Ca să ieși din asemenea situații, e nevoie de încredere – în Dumnezeu și în celălalt. Ne asemănăm în aspectele cele mai importante – și avem încredere unul în celălalt. Sau mai auzi: „Părinte, cum să ne cununăm – doar cununia e pe viață. Dacă n-o să pot să…?” De obicei se opresc aici, dar asta înseamnă că nu au încredere în Dumnezeu și în ei înșiși. Și atunci căsnicia lor nu doar că se construiește pe o bază precară, ci se construiește chiar pe nisip.
Despre divorțuri
Despărțirea soților uniți în Dumnezeu – vai, sunt câteva exemple și printre perechile pe care eu le-am cununat – este cea mai mare tragedie pentru un preot. E ca și cum ai boteza pe cineva, care apoi părăsește Biserica. Adesea, când oamenii credincioși divorțează, pierd și credința. Și-au pus nădejdea în Dumnezeu, au crezut că totul va fi bine: s-au cununat frumos, au petrecut la restaurant. Dar au depus ei oare toate eforturile necesare pentru această căsătorie, sau au sperat că totul va merge de la sine? Cel mai important în aceste cazuri este ca oamenii să păstreze credința și să rămână în Biserică.
Amândoi aveți dreptate
Se întâmplă ca soții sau viitorii soți să vină și să înceapă să se plângă. Câteodată proasta lor dispoziție începe așa: tânărul și tânăra merg la biserică ca să se spovedească la același preot. Și începe: „Și eu așa, și el așa…” Și dacă te uiți, și el are dreptate, și ea are dreptate, dar problema constă în faptul că fiecare e conștient doar de propriul punct de vedere și de propria încercare și încep să se descarce pe părintele care îi ascultă. Dar haideți să nu ne gândim doar la noi înșine. În fiecare dintre noi sunt atât de multe probleme, atât de multe defecte care pot să îi facă celuilalt viața de nesuportat. Trebuie doar să ne căsătorim, ca să începem să le vedem.
Traducerea și adaptarea: Adriana Onețiu
Înregistrarea conferinței părintelui Dmitri Turkin este disponibilă în format audio-video aici: http://www.pravmir.ru/semya-i-brak-donskoy/#ixzz3bp9E9ii9
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
