Cristina Manea, profesoară din Cluj și mamă a patru copii, despre minunea de a fi mamă: „E o greșeală să lași străinii să-ți fure bucuria venirii unui copil pe lume”

Cristina Manea, Stiripentruviata.ro, 7 decembrie 2017 – Pe vremuri, în urmă cu foarte mulți ani, mai scriam câte ceva pentru foaia noastră de suflet, „Filocalia”, mai redactam câte-o știre, cronica vreunui pelerinaj, mai făceam câte o traducere, mai scriam câte-o poezie… Ce multe s-au schimbat de-atunci.

Încercam cu amuzament să-mi imaginez cam cum ar arăta știrile mele, după atâția ani, cu atâtea întâmplări, zi de zi. De exemplu: „Azi, Luca m-a anunțat cu jumătate de gură că a luat un doi la fizică. Îmi tot spunea de-o săptămână, printre dinți, dar am crezut că e o glumă și nu l-am luat în serios. Este cât se poate de adevărat. Tot azi, Teodora s-a scăldat din nou în lacrimi spunând că urăște vioara, că e prea greu și că vrea să facă flaut, Veronica s-a certat pentru crutoane cu un coleg la grădiniță, iar Ilinca și-a dat iar jos singură scutecelul și a murdărit baia”.

Să scrii despre viața de familie după atâția ani, să împărtășești câte ceva din atmosfera familiei tale numeroase care deja nu mai încape într-o singură mașină, mi se pare o provocare mult prea mare ca să nu răspund la ea.

Uneori, când mă joc cu copiii mei, închid ochii și le spun: „Eu sunt Cristina, sunt încă mică, citesc mult, mă culc târziu și uneori mai dorm cu hipopotamul galben”. Când deschid ochii, patru perechi de ochi mă privesc amuzați și protestează: „Nu mai ești mică, ești mare, ești mama noastră și noi suntem copiii tăi” și râd în hohote ca să mă aducă la realitate.

Uneori îmi place să mă joc de-a timpul, să mă teleportez în trecut, să mă văd cu ochii de-atunci, să mă întorc aici unde sunt acum, să mă judec prin prisma celei care am fost și ajung mereu la același lucru: oriunde aș fi, în orice împrejurare, în fracțiunea oricărei secunde care poate ar fi fost hotărâtoare pentru destinul meu, nu aș schimba nimic, nici o fărâmă din ce-a fost. S-o iau de la început, aș face la fel și aș ajunge, prin voia lui Dumnezeu, unde sunt și la ce sunt acum: mamă a patru copii minunați.

S-o iau cu încetișorul. La început, ești tânăr, aproape copil, nici nu știi bine ce ți se întâmplă, te îndrăgostești și te trezești căsătorit, cu ceva strălucitor pe deget și aproape fericit. Mai ales atunci când primul test de sarcină a ieșit pozitiv. Personal, am simțit fiecare sarcină ca pe o stare binecuvântată, o bucurie lăuntrică pe care nu știi să ți-o explici, fiecare mișcare a bebelușului era ca un dar prețios pe care simțeam nevoia să-l împart cu cei din jur…, iar cei din jur nu erau neapărat conectați la frecvența mea de simțire, dar nu conta.

La fel de personal, pe măsura trecerii timpului, a înmulțirii grijilor și responsabilităților, am simțit ca pe-o nedreptate strigătoare la cer presiunea socială, a familiei, a colegilor de serviciu, a rudelor și mătușilor apropiate și îndepărtate care prin gesturi, priviri, vorbe mai mult sau mai puțin voalate, încercau să sugereze că este absurd să-ți mai dorești copii în ziua de azi, că la primul e normal să te bucuri, sa jubilezi, dar la al treilea, al patrulea? E prea de tot, domnule, vorba unei doamne bătrâne și onorabile din București: „Încă n-ați închis fabrica?”

Toți cei care au mulți copii și au trecut prin astfel de situații au trăit probabil aceste sentimente. Am înțeles atunci că e o greșeală, o capcană să lași străinii (străini de familie și de Hristos) să-ți fure bucuria venirii unui copil pe lume. Asta mi s-a întâmplat mie la Ilinca, cea mică: presiunea a fost atât de mare încât – după impactul emoțional al primelor temeri și griji: „Ce voi face, cum mă voi descurca, ce vor zice ceilalți?” – am învățat să ne bucurăm în taină de această veste, asta pentru că eu și soțul meu am ținut câteva luni secretă „operațiunea the fourth one”, cum îi spuneam cu o bucurie complice.

Într-o ordine numai de Dumnezeu știută, am înțeles de asemenea că, de fapt, fiecare copil își avea locul său dinainte așezat în familia noastră, de fiecare dată am simțit că așa suntem de când lumea și că sub nici un chip nu ar fi putut fi altfel, și că, dacă prin absurd, unul din ei nu s-ar fi născut, cu siguranță i-am fi simțit lipsa.

Deși am adus pe lume patru copii, încă mă minunez și încerc să înțeleg esența miraculoasă a unei nașteri. Dincolo de starea de bucurie și împlinire pe care o simți când îți ții bebelușul, ființa cea nouă, în brațe, am simțit de fiecare dată că am trecut foarte aproape pe lângă o taină. Și cum timpul te acaparează imediat și te acordezi total la ritmul de viață al bebelușului tău care crește foarte repede, deci și timpul tău se scurge repede odată cu al lui, începi să te îndepărtezi cu iuțime de acea taină pe care n-ai apucat s-o înțelegi de-a binelea, dar de care îți place sa îți aduci aminte. Poate acesta este motivul pentru care orice mămică povestește cu nesaț și cu lux de amănunte despre nașterea pruncului ei, poate încearcă să-și deslușească ei sieși taina pe care atunci nu a înțeles-o pe deplin.

Trebuie să recunosc, mi s-a părut un pic idilică și am zâmbit când am citit formularea „frumusețea împreunei-desăvârșiri”. Într-adevăr, într-o familie, în cele din urmă ajungem sa ne desăvârșim unii pe alții într-o minunată lucrare și sinergie între cer și pământ. Negreșit, în plan nevăzut, asta se și întâmplă. Însă în plan foarte concret și real, în realitatea imediată, uneori incredibil de greu de dus în spate, în scurgerea uneori prea lentă, alteori prea rapidă a timpului unei familii, de la alarma de dimineață până la pupicul de noapte bună, de la dimineața anevoioasă de luni până la slujba de duminică (care mereu începe prea repede!), totul mi se pare o luptă continuă, neostoită, cu ceasul de pe perete, cu aragazul, cu mașina de spălat, cu fierul de călcat, cu ratele la casă, cu temele și notele, cu scutecele și biberoanele, cu antibioticele la ore fixe, cu autobuzul, cu oamenii de pe stradă, cu cei dragi de lângă tine, cu tine însuți și cu Dumnezeu.

Uneori ți se pare că dai prea mult, alteori că primești prea puțin. Uneori simți că ești biruit și vrei să depui armele, alteori te simți fericit că ai reușit într-o zi să le faci pe toate cum trebuie. Uneori te simți abandonat, ca în cele din urmă să înțelegi, ca-n povestea urmelor de pe malul mării, de ce era doar un singur rând de urme pe nisip, că, atunci când ți se părea mai greu, Dumnezeu te căra în spate.

Înveți multe într-o familie, înveți să iubești atunci când ți se pare c-ar trebui să te superi și înveți să ierți pe măsura iubirii. Înveți să te bucuri de momentele de tihnă și bucurie ca de un dar prețios în vacarmul unei lumi în care toate sunt pe dos. Și, privind lung în urmă, am învățat că, atunci când îți asumi o cale, sucită în ochii lumii dar dreaptă în cugetul tău, și îți clădești pe temelia lui Hristos un așezământ în care aduci pe lume și crești copii din darul lui Dumnezeu, e ca și cum ai scrie, cu cuvinte vii, adevărate, uneori tăioase, alteori nespus de mângâietoare… un eseu despre mântuire.

Articol reprodus cu permisiunea autoarei din revista „Cuvânt pentru suflet” nr. 8 (ASCOR Cluj, 2011)

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com.

Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură și violență. Dar, după cum confirmă și CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă și libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără și avortul sau atracția pentru persoane de același sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de amenințarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,

Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.

Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.

Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.

Cu recunoștință,

Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie