Traian Ungureanu, europarlamentar, oferă cea mai bună explicare a consecințelor „căsătoriei” homosexuale pentru civilizația europeană
de Ana Popescu
Cel mai adesea invocat argument pentru susținerea „căsătoriei” homosexuale este: „Dacă nu vrei, nu faci. Ce te interesează dacă alții fac, cu ce te afectează pe tine?” Desigur, acesta a fost și argumentul forte al proprietarilor de sclavi: „Dacă nu îți place sclavia, nu-ți lua sclavi!”
În articolul „Obiectați?”, publicat pe blogurile Adevărul.ro, publicistul și europarlamentarul Traian Ungureanu exprimă câteva observații de bun simț despre consecințele publice ale „căsătoriei” homosexuale, într-un text care merită să figureze în antologia pamfletului românesc. Chiar dacă din text lipsesc consecințele asupra copiilor crescuți de către „familiile” homosexuale, este probabil cel mai lucidă explicație a ce înseamnă aisbergul a cărui parte văzută este dragostea și toleranța, dar care are pe deplin capacitatea de a distruge civilizația europeană.
Observația 1: Susținerea „căsătoriei” homosexuale va fi urmată de susținerea „căsătoriilor” poligame și poliamorice.
Nu există nici un argument pentru care o instanță de stat care recunoaște căsătoria a doi bărbați să nu recunoască căsătoria între trei bărbați. Între trei femei. De ce să conteze numărul dacă nu conteză sexul?!
Și, firește, e tot discriminare să crezi că o căsătorie poate lega doar două persoane. Oricît vor năduși fanaticii religioși, nu văd niciun argument în sprijinul căsătoriei limitate la două persoane.
Observația 2: Drumul de la „căsătoria” homosexuală la „căsătoria” poligamă și poliamorică nu poate fi oprit.
„Căsătoria” poligamă se realizează între un bărbat și câteva femei – în majoritatea celor 57 de state care o recunosc, nu mai mult de 4 femei. „Căsătoria” poliamorică se realizează între un număr oarecare de oameni, 2 bărbați și 3 femei sau 4 bărbați si 2 femei sau câți vor considera că vor să se „căsătorească”. Dacă statul recunoaște „familia” a doi bărbați homosexuali sau a doua femei lesbiene pe motivul că sunt adulți informați care se iubesc, statul trebuie să le recunoască iubirea și să le respecte „dreptul” la căsătorie, că doar sunt adulți informați.
E evident, dar s-a spus prea puțin: legalizarea căsătoriei homosexuale e un mare cîștig, dar nu poate fi un capăt de drum. Logic și natural, pasul următor trebuie să fie legalizarea poligamiei.
Observația 3: Predarea „căsătoriei” homosexuale și a „familiei” homosexuale în sistemul de învățământ, începând de a cele mai mici vârste.
Odată ce „căsătoria” homosexuală și „familia” homosexuală au același statut ca și căsătoria unui bărbat cu o femeie și familia formată dintr-un bărbat, o femeie și eventualii lor copii, elevii trebuie educați pentru a ști că au două opțiuni legate de familie și căsătorie: căsătoria bărbat-femeie sau „căsătoria” homosexuală.
Când apare prima dată „tata și mama” în desenele sau în scrisul copiilor, trebuie să poată apărea și „tata 1 și tata 2” sau „mama 1 și mama 2”. Altfel, se va striga: „Discriminare!”, căci acestor copii – posibili viitori homosexuali și posibile viitoare lesbiene li se refuză dreptul la realizare, fiind limitați la o singură opțiune.
În plus, copiii ar fi astfel obișnuiți de mici să nu-i hărțuiască pe cei care alcătuiesc aceste „familii”.
După 27 de ani de încercări imprecise, lupta pentru libertate și democrație trebuie să atingă esența. Avem motive să nădăjduim că vom înlătura, curînd, prejudecățile care țin în chingi definiția căsătoriei. Va fi de ajuns? Liman fals! Vom fi egali și liberi numai din clipa în care vom îmbrățișa integral progresismul, deja la putere, în atîtea societăți occidentale. Așadar, mai devreme sau și mai devreme, va trebui să introducem în școli lecții de orientare sexuală, pentru a lăsa micuților dreptul de alegere timpurie a sexului și practicii favorite.
Observația 4: Toate instituțiile publice, de stat sau private, începând cu domeniile politic, educațional și afaceri, vor fi nevoite să promoveze public, în primul rând în politica de personal, „căsătoria” homosexuală și pe cei care accesează această „instituție”: persoanele homosexuale.
Vor urma, fără întîrziere, cotele care vor așeza reprezentanți ai minorităților sexuale în Consilii de Administrație și, proporțional, în Universități.
Observația 5: Normativizarea homosexualității nu are în vedere doar prezentul și viitorul, ci și trecutul.
Pentru ca normativizarea să fie completă, și trecutul trebuie rescris în grila homosexualității, adică împărțit în promotori ai homosexualității, văzuți ca eroii civilizatori, și în reprimatori ai homosexualității, care, în sfârșit, abia acum au fost aruncați la groapa de gunoi a istoriei. În acest sens, se pun în evidență mereu practicile bisexuale ale împăratului Traian, pentru a se crea o identitate homosexuală poporul român începând cu apariția sa în istorie.
Dar rectificarea mentalităților trebuie să urmeze o albie mai largă. Ocazia prielnică pentru această îndreptare se apropie. Numai ura și înapoierea ne-ar putea împiedica să recunoaștem, peste doi ani, meritele comunității LGBT la făurirea Marii Uniri. MP3, RMN și CFR (marfă) mai au de așteptat. În genere, manualele de istorie vor trebui să își desfacă filele pentru a face loc contribuției ignorate a comunității LGBT în ceasurile grele ale istoriei noastre, de la înghesuiala de la Posada la răsturnarea lui Cuza și mai departe.
Observația 6: Vectorii de impunere a „căsătoriei” homosexuale și „familiei” homosexuale nu sunt voința populară, referendumul popular și nici un alt instrument oferit de democrație sau reprezentativ pentru popor.
„Căsătoria” homosexuală se impune prin lideri politici care nu au mandat pentru așa ceva, dar sunt vulnerabili la presiunea grupurilor de interese:
Nimic nu poate ajuta mai mult la risipirea întunericului decît inițiativa liderilor naționali.
Observația 7: Orice opinie în privința familiei și căsătoriei firească până acum în istoria umanității este catalogată ca înapoiere religioasă, dogmatism religios, extremism religios și fanatism religios, ultima formulă fiind cvasi-asociată cu terorismul.
Așadar, oricine susține ce a susținut omenirea până în prezent este un dușman al progresului, al viitorului, deci un dușman al societății.
Președintele Iohannis a întredeschis ușa, avertizînd, recent, asupra pericolului pe care îl presupune persistența fanatismului religios în discuțiile despre natura căsătoriei. Președintele a recurs, chiar, la experiența personală, vorbind de virtuțile toleranței în tratamentul minoritarilor etnici. Așadar, putem conchide, alături de Președinte, asupra a două adevăruri imediate. Sacralitatea familiei, venerația marianică și taina nunții, așezate în miezul doctrinei creștine, sînt manifestări ale fanatismului religios.
Observația 8: Anarhia și actele agresive ale unor persoane sau grupuri sunt redefinite ca eliberare.
În același timp, vandalismul ideologic minoritar e garanția libertății.
Observația 9: Fără nici un scrupul, liderii sunt șantajați economic și sunt șantajați din exteriorul instituțiilor lor.
În particular, oamenii politici români nu s-au opus nici o dată după 1989 unei directive de la forurile europene sau americane, de teama consecințelor economice, politice sau de imagine personală – nu de teama afectării intereselor României. Ei eludează consultarea populară și execută ce li se cere.
Fără îndoială, și Primul Ministru se va așeza, curînd, unde și cum trebuie. Domnia sa a păcătuit cu un punct de vedere ostil, remis de Guvern Curții Constituționale. Însă Dacian Cioloș are în arsenal o unduire neîntrecută, o anume fluiditate care îi permite să leviteze pe deasupra partidelor, să se sugereze Prim-Ministru fără a candida și să ceară sprijin politic masiv fără a ceda un gram de autonomie. Toate îl vor ajuta să se replieze suplu pe tema pîrdalnicei de căsătorii. Fostul viitor socialist de la negocierile pentru un nou mandat de Comisar European și viitorul fost om al dreptei de la negocierile pentru un nou mandat de Prim-Ministru va face mișcarea cuvenită. Prim-ministrul și Președintele știu ce îi așteaptă de la Bruxelles și din atîtea alte centre de binefacere obligatorie, dacă mișcă în front. Gardienii democrației au ajuns, peste tot în Occident, la concluzia că le stă mult mai bine pe post de aristorcrație. Referendumurile și, în genere, votul popular nu mai sînt sigure. Dau prea mult glas ignoranței și fanatismului mujicesc iar asta cauzează migrene printre zei. Democrația pierde teren. Ne stă foarte bine, așa rupți în fund cum sîntem, să ne aliniem la indispoziția democratică din saloanele occidentului. Ne mai rămîne doar să o așezăm, în gaura din tricolor, pe Chirița înconjurată de furculisioane.
Observația 10: Asistăm la instaurarea unui nou totalitarism, de tip neo-marxist.
Traian Ungureanu explică drama prin care va trece România dacă nu se va schimba cursul evenimentelor: clasa politică actuală, slab pregătită în problemele naționale și internaționale, capabilă doar de hoție și parvenire, va fi înlocuită cu o clasă politică totalitară, neo-comunistă. Căci, pentru cine nu știe încă, normativizarea „căsătoriei” homosexuale și a „familiei” homosexuale sunt elemente identitare ale neo-marxismului cultural, sunt elemente de extremă stânga, redefinite care elemente de centru. Iar „religia” comunistă a arătat o dată cât de totalitară este și nu e nici un motiv pentru a crede că a doua ascensiune a ei, de data aceasta reușită în spațiul occidental, va fi mai puțin distrugătoare pentru lume decât prima, reușită în principal în spațiul Europei de Est și în China.
Asaltul condus de prietenii fericirii a început. Înainte de a fi măturați de suflul media, academic și politic pe care călărește noua morală, e bine să lămurim cîteva lucruri.
Mai întîi, e de spus, că îi vom regreta pe hoții, tejghetarii și brutele care dau, după cîte ne pare acum, grosul clasei politice. În locul lor, se vor așeza pretorienii virtuții. Un leninism prea consistent pentru gustul marelui Lenin va înlocui orice replică, discuție sau șovăială. După toate semnele, viforul bigot al corectitudinii politice ne va atinge curînd. Activismul de pionieri smintiți s-a pus în mișcare și, după tipicul care a biruit Europa de Vest, va veni de hac și veselei societăți românești. Un alpinism care nu iartă nimic, de la Everest la scara blocului, va cuceri sau paraliza orice formă de gîndire și exprimare liberă în spațiul public.
Observația 11: Frica și reeducarea prin delațiune sunt instrumentele prin care poporul își însușește noua ideologie totalitară, la fel cum frica și turnătoria au fost instrumentele transformării României, în care nu erau nici 1.000 de comuniști, în țară comunistă.
Asaltul urmează reguli demult verificate. Manualul spune că toți cei ce mai îndrăznesc să creadă în valorile și instituțiile iudeo-creștine vor fi somați să probeze că nu sînt extremiști, rasiști și născători de monștri. Cum? Ca la un bacalaureat paukerist. Le aduci în fiecare zi la ușă un amărît și rostești tunător: hai, ia spune că săracii nu trebuie asistați! A doua zi, le aduci în prag un minoritar sexual și declami marțial: hai, ia spune că trebuie persecutat! Cu asta, sîntem mult dincolo de jumătatea drumului între argument și șantaj. Accepți scîncit acordul cu noul dogmatism? Vei fi monitorizat mai departe, dar poți exista. Te opui sau ai rezerve? Ești un paria nedemn de viață publică, un deșeu uman care contaminează și își merită izolarea. Și totuși, e rezonabil. În fond, ce mare lucru cer militanții noii morale? Alegerea e liberă și îngăduitoare: îi lași să-ți anihilieze valorile, să-ți distrugă memoria, să-ți asfalteze sufletul și te vei salva. Vei fi omologat.
Observația 12: Ca în orice totalitarism, regele e gol, dar nimeni nu are curajul să o spună.
Pentru oricine din afara Coreei de Nord, ce se întâmpla în prezent acolo este nebunie. La fel, ce s-a întâmplat în perioada comunistă în România a fost o nebunie, care nu putea fi denunțată decât cu asumarea riscurilor afectării poziției sociale, bunăstării materiale, educației și, mai ales în prima parte a comunismului, cu riscul pierderii vieții sau a libertății fizice. Același tip de nebunie se regăsește și în promovarea „căsătoriei” homosexuale și a „familiei” homosexuale, prin care cele mai elementare și firești realități sunt negate.
Pînă atunci, avem onoarea idioată de a asista la prima vînătoare de vrăjitoare organizată de vrăjitoare. Partea cu adevărat sinistră a acestei povești cu sectanți vopsiți luminos e că o civilizație întreagă și trăitorii ei de rînd se trezesc, prin decret, acuzați. Ei trebuie să se explice și să își pledeze nevinovăția, după buna tradiție lăsată nouă de stînga comunistă, mămică a noilor revoluționari. Nu e de ajuns să invoci bunul simț primar care spune că uniunea bărbat-femeie e, pur și simplu, naturală. Nici să amintești, timid, că, în fond, căsătoria e un dar și o instituție a umanității creștine. Că ea e a celor ce au creat-o și nu poate fi invadată și anexată decît cu riscul mutilării. În sfîrșit, că gramatica de gheață care nu face diferențe între mire și mireasă nu e o lărgire a libertății decît în măsura în care ne impune dreptul la greață și nebunie prin libertate.
Observația 13: Neo-marxismul cultural, căruia îi aparține „căsătoria” homosexuală, va distruge societatea la fel cum marxismul a distrus țările foste comuniste.
Sigur, cineva sătul de prapuri și soboruri poate cere, excedat, o explicație mai simplă, un motiv respirabil pentru lumea laică. E, oare, căsătoria partenerilor de același sex totuna cu divorțul de creier? Pînă la urmă, de ce nu îngăduiți căsătoria mirilor și mireselor de același sex? Simplu. Din același motiv, pentru care ei și ele țin morțiș să locuiască în case clădite din cărămidă plămădită din apă și argilă. Și nu vor accepta niciodată să stea în case clădite din apă și apă sau din argilă și argilă. Și cu asta, «Casă de Piatră!»
Observația 14: Până nu va rămâne piatră pe piatră, cât mai are ceva de distrus, totalitarismul nu se oprește.
Caligula și-a făcut calul consul și nu i s-a împotrivit nimeni atunci. Dar neo-marxiștii sunt OK cu ideea că oamenii se pot căsători cu pietre, căci, așa cum cânta Lou Reed, „nici o dragoste nu este mai buna decât alta”.
Ultimul cuvînt vine de la Tracey Emin – vestita artistă britanică, eternizată de o lucrare-instalație alcătuită dintr-un pat răvășit, înconjurat de resturi și chiștoace. Singură și oprimată în propria casă, după zile lungi petrecute la fereastră, Emin s-a îndrăgostit. Cum ar veni, de domnul Stone. Ea e, cum se știe, o artistă celebră. El, soțul, e o piatră mare din grădina casei. Dra Emin a privit-o, a îndrăgit-o și, în martie anul acesta, s-a căsătorit cu ea. Cu piatra. Amin, Emin!
Observația 15: Cine vrea să susțină adevărul firesc să se pregătească de suportarea etichetelor puse de neo-marxiști!
Parlamentul României a reușit să respingă definirea delfinilor ca persoane, căci ideologia neo-marxistă este doar la începuturile manifestării ei în România. Însă etichetele au fost deja pregătite.
Dacă aveți ceva de obiectat, sînteți dușmanii libertății și suferiți de fanatism.
PS: La „căsătoria” cu piatra, Tracey Emin a purtat, ca rochie de mireasă, lințoliul funerar al tatălui ei. Este fotografia potrivită care ilustrează acest sfârșit al civilizației pe care îl reprezintă „căsătoria” homosexuală.
Religia in sine nu este fanatism ci o rinduiala de a trai omul in iubire cu Dumnezeu si cu oamenii .Dumnezeu a facut sa fie barbat si femee si ceea ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta.