adopţie

SUA. Un băiețel își invită colegii de grădiniță la ședința de tribunal prin care este încredințat spre adopție

de Redacția Stiripentruviata.ro

Justiția poate fi plăcută, dar când se face cu o sală plină de copii este și mai plăcută, anunță GoodNewsNetwork.org.

Michael Orlando Clark Jr, în vârstă de cinci ani (foto, centru, rândul de jos) a fost recent adoptat de o familie din localitatea Grand Rapids, în statul american Michigan.

A fost atât de fericit, încât și-a invitat colegii de grădiniță la ședința de tribunal prin care urma să se consfințească adopția lui.

Ceremonia în care urma să fie audiat pentru a confirma el însuși că-și dorește să fie adoptat de familia respectivă a fost încântătoare. Colegii lui au stat cuminți în sală, dar fluturând inimioare de hârtie. Judecătorul a decis să le dea și lor cuvântul, pentru a-i transmite lui Michael că îl iubesc.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Educatoarea copiilor a declarat:

„Am început anul școlar ca o familie. Familia nu înseamnă întotdeauna aceeași moștenire genetică, dar înseamnă întotdeauna sprijin și dragoste.”

Când a fost momentul rostirii deciziei de adopție, judecătorul, care, conform uzanței din tribunalele americane, trebuia să lovească cu ciocanul, i-a invitat pe Michael și pe noii părinți adoptivi să facă aceasta împreună cu el, în ovațiile sălii.

A fost un moment emoționant creat de mai mulți lucrători de la instituții responsabile pentru bunăstarea copilului. Aceștia au înțeles importanța celebrării momentului și a promovării unei atitudini pozitive cu privire la adopție și la importanța familiei în dezvoltarea copilului.

VIDEO



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button