avortlibertate de conștiințăMarxism cultural

Prima cameră a parlamentului francez adoptă o lege care va interzice website-urilor pro-viață să le sugereze femeilor în criză de sarcină opțiuni alternative la avort

12489306_946617418725486_614688050046633657_o

Ziarul Le Monde informează că pe 1 decembrie 2016 proiectul legislativ al socialiștilor de interzicere a informării pro-viață a fost adoptat de deputații din Adunarea Națională, prima cameră a parlamentului francez.

Legea își propune să penalizeze așa-numitul delict de „obstrucție” a accesului la avort, definit drept orice furnizare de informații – inclusiv în mediul digital și online – care le-ar prezenta femeilor în criză de sarcină efectele secundare ale avortului și alternativele pe care femeile le au la această soluție extremă.

În deschiderea dezbaterilor, Ministrul Familiei, Laurence Rossignol, a acuzat organizațiile care le oferă sprijin și consiliere femeilor în criză de sarcină prin intermediul unor website-uri că sunt compuse din:

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

militanți anti-alegere care nu au nicio formare și vor să culpabilizeze femeile și să le descurajeze să mai facă avort

Ministrul Rossignol a mai declarat în parlament, apoi și pe Twitter:

libertatea de opinie nu se poate confunda cu manipularea spiritelor de către site-uri care se prezintă mascat

Spunând aceasta, d-na Rossignol face aluzie la o situație care nemulțumește mai demult guvernul francez socialist, și anume că, în ciuda eforturilor de boicot ale establishmentului, primul link pe care Google Franța îl prezintă în fruntea listei de rezultate la căutarea după cuvintele „avortement” sau „IVG” („Interruption Volontaire de la Grossesse” – „întreruperea voluntară a sarcinii”) nu este site-ul guvernamental de promovare a accesului la avort, ci IVG.net, un site independent care le informează pe femeile în criză de sarcină cu privire la toate alternativele pe care le au în această situație.

Citește și Guvernul francez vrea să incrimineze penal site-urile cu elemente pro-viață

Discuțiile deputaților asupra proiectului au fost furtunoase și au durat peste cinci ore. Formațiunile din dreapta spectrului politic au adus nu mai puțin de 76 de amendamente la proiect, în principal din dorința de a proteja libertatea de expresie și obiectând că este o utopie să încerci să controlezi informațiile care apar pe Internet.

Oponenții legii au mai subliniat că guvernul nu este niciodată chemat să decidă în ce măsură anumite informații sau altele sunt legitime sau nu, amenințând că, dacă legea trece, vor sesiza Consiliul Constituțional al țării pentru neconstituționalitate.

Citește și Un activist pro-viață din Franța, în vârstă de 84 de ani, a fost amendat cu 10.000 de euro

În interpelarea sa, deputata Marion Maréchal-Le Pen, nepoata președintei partidului Front National, Marine Le Pen, a caracterizat propunerea drept umilitoare pentru femei, deoarece promovează ideea că acestea trebuie protejate de… un discurs.

Deputatul Yannick Moreau s-a întrebat și el retoric, inclusiv pe Twitter, unde apare vreo obstrucție a avortului în Franța, din moment ce în această țară au loc anual 218.000 de întreruperi de sarcină la cerere.

Citește și (Neo)cenzură în Franța. Clipul cu copii cu Sindrom Down, interzis fiindcă le prezintă viitoarelor mame o singură opțiune: viața pentru copilul lor

Proiectul de lege va fi examinat de Senat pe 7 decembrie în procedură de urgență, urmând să fie votat în plen înainte de finele sesiunii parlamentare din februarie 2017.

Însă șeful din Senat al grupului republicanilor lui Sarkozy, care sunt majoritari în această cameră (spre deosebire de prima, Adunarea Generală), a declarat, citat de Le Monde:

În primul rând, [legea] este total contrară libertății de expresie. Și mi se pare contrară și spiritului legii Veil [legea feministei Simone Veil, prin care era liberalizat avortul în Franța în 1975], care prevedea o informare, inclusiv cu privire la alternative [la avort]. În ceea ce mă privește, este un text foarte prost.

Mai multe informații pe Twitter la #IVG și #delitdentraveIVG.

La aceste hashtags se găsesc mai multe reacții. Printre cele mai interesante, un interviu video cu feminista Simone Veil, inițiatoarea legii din 1975 prin care a fost liberalizat avortul la cerere, interviu în care aceasta afirmă:

Adevărata victorie ar fi dacă unele femei pe care noi încercăm să le ajutăm astfel renunță la avort.

Președintele Partidului Creștin-Democrat, , a afirmat referitor la acest proiect de lege:

S-a spus că e imposibil să interzicem site-urile jihadiste, pentru că există libertatea informației…

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button