libertate de conștiință

Horațiu Pepine: CNCD și echipele Facebook care blochează conturi pot fi comparate doar cu Muttawa, poliția religioasă din țările islamice

de Horațiu Pepine, DW.com

Cu câteva zile în urmă președintele CNCD, Csaba Asztalos, a făcut o declarație surprinzătoare care a trecut aproape neobservată: ”Eu cred că trebuie să ajungem la un nivel în care formatorii de opinie, fie că sunt politicieni sau jurnaliști, atunci când fac declarații discriminatorii să se retragă din viața publică. Aceasta este sancțiunea efectivă într-o societate democratică funcțională”. (Hotnews după Digi24). Cu câteva zile mai înainte Viorica Dăncilă îi acuzase de ”autism” pe adversarii politici, dar contextul contează mai puțin, deoarece putea fi oricare altul. Important este că ni se arată ce se poate întâmpla dacă o instituție ca CNCD va dobândi mai multă putere.

Desigur la prima vedere pare de bun simț: cei care abuzează de autoritatea lor publică, ofensându-și sau umilindu-și prin cuvinte concetățenii, nu-și merită locul. Cuvintele sunt balsam, dar tot ele pot fi ucigătoare, așa cum ne învață tradiția esopică. Dar pentru a dicta ”ostracizarea” unei persoane s-ar cuveni să existe un tribunal investit cu toată autoritatea și cu deplină legitimitate democratică. Cu toate că știm prea bine că nici un asemenea tribunal nu e infailibil și că pe vremea în care ostracizarea era practicată la propriu, așa cum era vechea Atenă, deciziile au fost câteodată amarnic regretate.

Astăzi cu atât mai mult a merge pe această cale ar însemna să deschidem calea unor mari nedreptăți. Cine decide astăzi dacă o exprimare este vătămătoare sau nu și mai ales cine apreciază gravitatea daunelor provocate? În sistemul legal românesc e vorba de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care se reduce la o echipă de câteva persoane despre care nu știm mai nimic și care nu răspund efectiv pentru deciziile lor. Desigur ei sunt numiți de Parlament, dar pe o filieră de recomandări care scapă opiniei publice ca și majorității militanților de partid. E un aspect important, căci, spre deosebire de cel care rămâne ascuns în spatele unui paravan instituțional, omul care apare des în public își angajează răspunderea pentru deciziile sale, supunându-se sancțiunii publicului fie și prin replicile de pe Facebook. Prin urmare dacă am da curs reveriei ideologice a președintelui CNCD, echipa pe care o coordonează ar fi investită cu puterea de a decide ostracizarea unor persoane (politicieni și jurnaliști) care s-ar fi făcut vinovate de exprimări ”discriminatorii”.

Dar ce însemnă ”discriminatorii”? Chiar dacă unii vorbesc ca și cum ar fi clar pentru toată lumea, lucrurile nu sunt pe deplin lămurite. Dacă ne uităm în trecut la ”jurisprudența” CNCD găsim destule decizii cel puțin controversate cum ar fi aceea împotriva unui scriitor care vituperase votul ”pensionarilor”. Sancțiunile CNCD par uneori luate după metoda lui Procust. Sunt vârstnicii vulnerabili? Sunt. E condamnabil să ataci persoane vulnerabile? Este. Și atunci cine critică preferințele politice ale unor vârstnici comite o gravă discriminare și trebuie amendat sau, în versiunea ”ideală” a președintelui Csaba Asztalos, somat să se retragă din viața publică.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Subiectul nu e deloc futil, căci sugestia președintelui CNCD tinde deja să fie pusă în practică pe rețelele de socializare. Tot mai multe persoane au fost suspendate din rețea ca urmare a unor sesizări evident anonime, așa cum se practică. Iar printre ele, aflăm în fiecare zi, se găsesc persoane de ireproșabilă condiție intelectuală (care au, cu alte cuvinte, proprietatea termenilor și sunt perfect apte de autocontrol stilistic). Echipele care iau în considerare aceste ”denunțuri” funcționează în principiu la fel ca CNCD-ul, atâta doar că nu au fost investite ca instituții oficiale și nu au nicio îngrădire. Ele sunt mici cenecedeuri mai incisive și mai eficiente, căci aplică sancțiunea maximă, ”ostracizarea”, aceea la care adevărații membrii CNCD doar visează.

Deunăzi un om de carte, diplomat și fost ministru de externe (e important să semnalăm acest lucru, căci cel puțin în virtutea profesiei e foarte moderat și prudent în formulările sale) a fost sancționat pe Facebook pentru că a folosit expresia  ”a umbla cu cioara vopsită”. Eliberate de minima obligație de a-și motiva decizia, care limitează din fericire CNCD-ul, echipele de pe Facebook își desfășoară nestingherite intransigența ideologică. Chiar dacă pare exagerat, există o singură comparație posibilă: Muttawa, poliția religioasă din țările islamice, însărcinată să combată toate conduitele considerate vicioase. Diferă conținutul, diferă definiția binelui și a răului, diferă mijloacele, dar au o structură logică similară fiind animate de același literalism obtuz. Evident nu e deloc de glumit, căci dacă societățile libere vor consimți să fie reglementate de un soi de islamism întors pe dos, ne vom trezi pe nesimțite într-o distopie în care cei care se vor abate de la limba de lemn vor fi pur și simplu alungați din cetate.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button