bioeticălibertate de conștiințăvaccinuri

Mărturie de la FOCȘANI: „La 4 ore după vaccin, copilul mi-a intrat în comă. Dacă se adoptă legea vaccinării obligatorii, intru în greva foamei!”

de Redacția Stiripentruviata.ro

Focșănenii au făcut un clip video prin care le transmit politicienilor că nu-i mai votează dacă aceștia votează în favoarea legii obligativității vaccinării.

O femeie care a participat sâmbătă la protestul de la Focșani a dat o mărturie puternică despre experiența pe care a avut-o cu vaccinarea propriului copil:

„La 4 ore după vaccin, copilul mi-a intrat în comă. Dacă se adoptă legea vaccinării obligatorii, intru în greva foamei!”

Femeia nu vrea să fie obligată să-și vaccineze copiii după experiența pe care a avut-o.

Clipul video mai conține mesaje ale diverșilor participanți la protest, care le spun parlamentarilor că nu-i mai votează în cazul în care aceștia aprobă legea.

VIDEO

VIDEO: ”La 4 ore după vaccin, copilul mi-a intrat în comă. Dacă se adoptă legea vaccinării obligatorii, intru în greva foamei!”. Mesaje tranșante ale vrâncenilor cu privire la obligativitatea vaccinării! ”Dacă votezi legea, EU NU TE VOTEZ LA ALEGERI!”

Publicată de Cristi Irimia pe Sâmbătă, 7 martie 2020

Acest articol se bazează pe opiniile surselor citate. Informațiile de aici nu reprezintă sfaturi medicale și nu sunt prezentate cu scopul de a înlocui relația directă a cititorilor cu medicul lor sau cu un profesionist acreditat în domeniul sănătății. Stiripentruviata.ro se pronunță în favoarea respectării drepturilor constituționale și a drepturilor pacientului de a alege liber, după consultarea medicului, tratamentul și profilaxia pentru sine și pentru copiii săi.

VIDEO. Protest împotriva vaccinării la București

FOTO. ACUM la FOCȘANI: Protest împotriva obligativității vaccinării

Cătălin Ivan participă la protestul împotriva legii vaccinării obligatorii: „Frica nu trebuie să fie argumentul suprem când guvernanții vor să ne facă bine cu forța”

FOTO. Protest împotriva obligatității vaccinării la Bacău

VIDEO. Protest cu participare numeroasă și la Brașov împotriva obligativității vaccinării

Mărturie de la FOCȘANI: „La 4 ore după vaccin, copilul mi-a intrat în comă. Dacă se adoptă legea vaccinării obligatorii, intru în greva foamei!”


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

84 Comments

  1. Ok sunt de acord ca vaccinarea nu este obligatorie,dar de aici pana a se crea o isterie ca sa nu me mai vaccinam copiii mi se pare un pic fortat…..sunt mama….copilul meu a avut parte de toate vaccinurile absolut necesare pana in prezent inclusiv cel de rotavirus care nu i-au creat nici un efect advers….de aceea va rog nu va lasati isterizati de atatea informatii alarmante …astfel de cazuri sunt 1 poate la 10 copii vaccinati

    1. Dinu Gabriela, toate vaccinurile pe care spui tu cã l-eai fãcut copilului tãu contin mercur nu-l protejeazã absolut de loc, ci din potrivã por avea consecinte mai târziu. Beso ce zice Bill Gates ? https:// noi.md/md/diverse/bill-gates-si-elitele-din-sua-nu-si-vaccineaza-copiii
      https:// m.facebook.com/story.php story_fbid=1755733331234460&id=100003934296726

      1. Dar daca era copilul tau? Ce plm mai aveai de zis? Vb prostia din tine. La cat de incuiat/a esti, nu ma mor

      2. Cauta pe google zvonul ca Bill Gates nu isi vaccineaza copii in engleza ca sa primesti mai multe rezultate si vei vedea ca este o minciuna. Nu mai raspandi minciuni pentru ca nu ai scoala.

      3. Frate esti spalat pe creier….citesti toate tampeniile de pe Facebook si le iei de bune….nici 20% din ce citesti un este adevarat…documenteaza-te
        Ca vaccinurile au mercur….Souza-ma dar esti un idiot manipulat. Daca ai un doctor in familie intreaba-l. Prin vaccinuri s-au eradicat polio, tbc, rubeola, rubeola etc….si tu le ai facute….off….atatia trogloditi in tara asta….

        1. Ai multa dreptate, dar acum sunt alte timpuri. Se amesteca mult minciuna cu adevar si sunt vaccinuri bune,dar si sa reduca populatia….

    2. 10 copii bine si unul in coma, pt dvs e in regula.., pe principiul “bine ca nu a fost al meu!” Doamna Gabriela luati copii langa dvs, si cititi prospectul in intregime-cel care se face la 1an, 1an si 2 luni, cu toate riscurile si efectele adverse posibile, cautati sa vedeti ce contin excipientii din vaccinuri dincolo de termenii medicali de neînteles, interesati-va pe ce fel de culturi sunt crescuti acei virusi, cautati efectele, care efecte pot avea raspuns si peste 10-15 ani (asa spun cei ce le fac) boli autoimune si alergii severesi apoi injectati-va copilul-este cam acelasi lucru ca la ruleta rusesca. Nici o mama nu isi asuma asenenea riscuri decat daca nu ai interesul a te informa ci iei de buna injectia, fara prospect, facuta copilului ca asa v-a spus medicul. Aveti îndrazneala sa iesiti din pătrătică!

      1. Asta mă deranjează pe mine, nu va bazați pe date obiective, tocmai de aceea nu sunteți credibili….cine crede că 1 din 10 copii e afectat negativ de vaccinare??? Cum puteți să vă bazați pe aceste argumente?

        1. Este o analiza,,pe care o puteti face cu toții, indiferent de varsta si o sa vedeti ca mai toti aveti mercur in sânge, inclusiv eu. Si aluminiu si multe alte metale grele. M-am născut acu 40 de ani, nu se făceau multe vaccinuri atunci si pana la varsta asta nu am avut si nu am nicio boala. Mercurul il puteti lua din alimente asa ca nu mai fiti asa de incuiati.

      2. Corect.
        Si de la un algocalmin poti muri..Dne fereste…..poate face alergie la laptele de vaca sau gluten si face soc anafilactic…..
        Consultarea cu mare atentie cu medicul de familie ..citit cu atentie fiecare tip….sigur exista si contraindicatii…trebuie vazut cu atentie cine se incadreaza…

      1. Nu sunt de acord cu obligarea vaccinarii obligatorii! Eu mi-am vaccinat copiii când erau mici vb de acum 25ani ,dar nu am avut probleme, și nici nu se auzea ca sunt periculoase, cum se aude acum ! Acum nu mai ai încredere, la câte se întâmplă în lume, cu vaccinurile,mai bn nu le mai faci! Stop vaccinurile obligatorii!

    3. Ai vrea ca acel 1 din 10 sa fie copilul dumitale?! Atata vreme cît companiile producătoare de vaccinuri nu si asuma raspunderea unor nenorociri , nu sunt de acord cu ce spuneti. Da, vaccinurile au o problemă. Mare ! Unii copii nu le suportă făcute atît de multe in atît de scurt timp. Vreti ca aceea care nu le pot suporta sa crape?

    4. Unul la 10 vi se pare puțin? Waw!
      Părerea mea este că se poate chiar şi mai puțin, sub 10% şi tot nu este bine! Ar fi bine mai înainte de a face un vaccin, nişte teste alergologice, pentru a preveni asemenea probleme…

      1. Bravo, dar înainte de toate,începînd cu ministrul sănătății, pina la cel mai mic din sistemul sanitar, 1- sa aiba obligația si trebuie sa tina cont si sa faca testele ,si. 2,-se aiba obligatia si buna conștiință sa informeze populație, alti sint mai ,,destepti”alti nu.parerea mea.

    5. Nu suntem isterizat noi, cei care nu dorim vaccinurile, ci cei care ne obliga să o facem! 1 din 10 copii, da. Dacă acela ar fifost copilul tău, nu ai mai fi vorbit așa

      1. Ai mare drepatate,si in plus tot aud ca unu din 10,Dar la 100 deja sunt 10 copii,Si la 1000 mai multi,Deci e cam mult,am 5 Si nu am fac vaccinurile,nu cred in toate prostiile,mai ales ca de Cand ma stiu nu au fost niciunul sub macar un antibiotic,Asa sistem imunitar au,

    6. Isterica esti tu! Se pare ca nu intelegi ce inseamna sa iti intre copilul in coma dupa vaccin sau sa nu mai vorbeasca, sa nu se mai miste, sa nu mai poata respira!
      Se pare ca nu intelegi ca 80% din populatie are probleme de metilatie si daca nu functioneaza bine procesul toate mizeriile si metalele grele din vaccin raman in corp si cauzeaza damage ireversibil in unele cauze. Se pare ca nu intelegi ce inseamna sa nu mai fi om dupa un vaccin. Daca nu ti s-a intamplat nu inseamna ca nu exista si nu inseama ca trebuie sa-i numesti pe altii isterici!
      Vacinele nu sunt necesare, imunitatea nu exista, verifica Noua Medicina Germanica daca ti-e atat de frica de virusi si microbi. Fie-ti frica mai mult de vaccinarea cu forta, de mercurul si metalele grele care vor produce cu adevarat isterii incontrolabile intr-o persoana sau copil care inainte de vaccin era un om sanatos si fericit.

    7. Cred ca habar nu aveti ce contin absolut toate vaccinurile! Sunt dăunătoare toate in timp! Documantati-va mai bn !

    8. Daca ar fi fost copilul tau atacat de acest vaccin nu ai mai fi avut curajul de a scrie bazaconiile acestea,daca ati fi un pic mai informati si mai inteligenti ati întelege vaccinurile.

      1. Mi s-a întâmplat mie….am un copil cu paralizie cerebrala și alte probleme fiindcă in sarcina am avut contact cu persoana care avea rujeola. Am făcut analize după naștere și s-a adeverit că aveam anticorpi la rujeola, deci sarcina a fost afectată. Nu militez pentru obligativitate, dar nu îmi place isteria ăst împotriva vaccinarii

    9. Din păcate ai scris că astfel de cazuri sunt 1 din 10, însă în realitate aceste cazuri sunt mult mai rare, gen 1 la 100.000, dar prin afirmaţia ta le-ai dat apă de moară dobitocilor ăştia cu anti-vaccinarea. În plus, ar fi mai bine dacă exista vreo expertiză medicală care să confirme că starea de comă a fost indusă exclusiv de vaccin. În lipsa unei expertize toţi „cunoscătorii” sar în sus….

      1. Doamna Dinu Gabriela,daca acel 1 din 10 ar fi fost copilul dumneavoastră vă întreb ați mai fi vorbit așa despre cei care refuza vaccinul datorita unui eveniment nefericit trăit în urma unui vaccin.Baietelul meu a a oprit din vorbire in urma vaccinului e normal să mă opun vaccinării lui.

    10. Daca e 1 la 10, vati gandit vreodata ca la 100 copii deja sunt 10 copii?Dar la 1000 copii câti sunt?si tot asa se poate continua,Deci Eu am 5 Si nu am vaccinat pe niciunu,sunt cei mai sanatosi,Si sistem imunitar puternic,pe Cand cei vaccinati de cate 10 ori pe an cu antibiotice bolnavi,Deci nu ajuta vaccinurile cum se crede,

    11. Doamna dragă dar va gândiți ca aceste vaccinuri conțin și metale grele? Plus câte și mai câte sa spurce sângele creștinului (cuma ar avortoni de bebeluși, rinichi de maimuță și ochi de liliac). Aveți idee ce înseamnă asta? Precum rețeta unei vrăjitoare ce baga la ceaun ca să prepar licori. Și apoi 1 din 10 copii, mie una mi se pare destul de grav și mult prea mult. Chiar va place sa riscați viata copilui dumitale fiind acel copil din zece? Trebuie sa fiți asa de inconștientă? Ce părinte sunteți încât sa spuneți „copilul meu e bine dar nu ma interesează de al altuia? ” ce inima ai în dumneata încât sa nu va intereseze sănătatea altuia?

    12. Al meu a rămas cu autism și nu sunt singura mămică care se plânge prea multe coincidențe nu vi se pare eu nu îmi vaccinez copii clar ies în stradă și cred că o să iasă mulți prea multe înghițim, satelit 5G ebola gripa porcină covid datoria nemților este iertată pe când România este depășită de datorii păduri vândute pe nimic oameni fără serviciu, cei ce pleacă în străinătate la muncă tratați ca sclavi noi în România trebuie să facem jocul bogatanilor lumii 6 la nr dintre care și Țiriac al nostru ați auzit să doneze ceva eu nu oare ce ne așteaptă oameni buni trezirea, stați în casă că muriți de covid și când colo ne ucidee ei prin metode sigure

    13. Dinu Gabriela tu îți dai seama ce înseamnă 1 din 10 copii?? Vai de tine habar n ai ce spui pai dintr un milion de copii ar însemna că automat o suta de mii ai păți ceva de genul. Băgați va voi toate vaccineze, vai de viata voastra

    14. Si daca era copilul tau acel 1 din 10 copii vaccinati?? Era bine?? Tocmai din cauza asta oamenilor le este teama ,de acel 1 din 10 ! Toate vaccinurile au efecte adverse(vezi prospect). Iar Constitutia spune clar ca avem libertatea de a alege sau nu tratamentul medicamentos si vaccinarea! Constitutia nu o schimba nici naiba ,nu este voie,daramite niste politicieni corupti si fara scrupule.Simplu!

    15. DINI GABRIELA CIFRA ASTA DE LA 1 LA 10 ESTE O CIFRA FOARTE MARE NU VA DATI SEAMA CE-ATI VORBIT GANDITIVA BINE LA CEIA CE SPUNETI…..

    16. Foarte bine spus, poate sw kntama sa die cazuri de 1 la 10 din copii, si daca acel 1
      Din 10 cazuri era chiar copilul dumneavoastra ce parere mai aveati acum despre vaccinare , mai alea vaccinarea obligatorie ?

    17. 1 la 10 copii vaccinati e un procent foarte mare , 10% adica .
      Eu mi-am vaccinat copiii si am avut noroc ca nu au patit nimic dar nu trebuie sa fie obligatoriu sa iti vaccinezi copiii

    18. Dar acel 1 copil din zece, te interesează? Nepoțica mea a făcut dermatita atopică și de la 4 luni suferă și apare continuu. La fel și nepoțelul meu a făcut dermatita atopică. Toată viața se vor chinui. E vorba de opțiunea de a alege!

      1. Asa am pățit și eu. Fetitei mele i au apărut bube pe fata. Am mers la homeopat și am primit tratament. După 1van de zile am scăpat de dermatita. Ne am chinuit foarte tare. Era frustrant pentru mine sa o vad cu bubele alea urate pe fata.

    19. Dinu Gabriela, tu sigur ai vreun neam politician
      Ca oameni de pe aceasta planeta, suntem liberi sa alegem daca ne vaccinam, nu are nimeni dreptul sa ne oblige sa facem acest lucru iar daca-l facem, e din propria noastra vointa

    20. Fiecare are libertatea de a alege…vrei sati vaccinezi copii???foarte bine …vaccineazai…eu daca nu vreau nimeni nu ma poate obliga sa fac acest lucru

  2. Nu sunt de acord cu legea obligatorie a vaccinului. Mai bine va vaccinati voi parlamentarii faceti experiențe pe voi

  3. reactii adverse vor fi intotdeauna. fiecare persoana este unica.
    da, sunt de parere ca inainte de vaccin trebuie insistat in verificarea starii de sanatate sau a unor factori care ar putea influenta reactia corpului la vaccin, dar el este o necesitate.
    din pacate cred ca prea ne gandim la nevoile noastre personale si nu putem depasi sa vedem ca poate nevoile noastre ca persoana nu coincid cu binele celorlalti din jurul nostru. vorbiti si cu cei care din pacate au pierdut pe cineva din cauza nevaccinarii. aratati si parte buna si partea rea a nevaccinarii.
    restul sunt discutii referitor la interesul unora sau al altora financiare.

    1. Am si eu o curiozitate, ați observat vreo parte buna la vaccinuri dupa ce le-ati facut , pt ca majoritatea bolilor, pentru care se fac vaccinurile( si pt care zic ei ca nu ar mai trebui sa le faci ca pt asta te vaccinezi, in decursul vieții cam toti oamenii le fac.

      1. Serios? Ce pot sa va spun este ca eu am sechele poliomielita tocmai din lipsa vaccinului. Habar n-aveti ce sustineti! Stiti cumva ce inseamna sechele poliomielita? Pacatul este ca m-am nascut in Romania nu ca am ramas cu sechele si merg cu ajutorul carjelor.

        1. Tania

          Poliomelita care circula in europa este cea din vaccinuri doamna draga. Cea autohtona nu mai exista. Sunt socata ça in cazul dvoastra sunteti atat de putin documentata. Ascultat il pe Didier Rault in ceea ce priveste aceasta boala si utilitate vaccin ului un europa. Mai vreti sa remontait si lumea

    2. Starea de sănătate nu poate fi controlata de așa manieră încât faci vaccinul și poți controla reacțiile adverse. Este o utopie! Nimeni nu știe ce se poate întâmpla. Dar trebuie sa avem dreptul de a decide dacă facem sau nu! Dacă copilul tau e vaccinat și crezi că e protejat e bine el nu se poate infecta! Dar eu trebuie sa am dreptul sa aleg! Riscul e prea mare sa vaccinam! Trăim vremuri în care medicina e avansată și de aceea putem lupta cu boala când apare! Nu trebuie sa o provocăm noi prin vaccinarea!

  4. Dinu gabriela
    Atata timp cat nu treci prin asa ceva adica a avea un copil distrus dupa vaccin te rog sa ti faci tu personal toate vaccinurile din lume

  5. Cum dracu dupa atatia ani de evolutie ajungem sa spunem ca Nu vrem vaccinuri.. dupa stau si ma uit si vad ca e Moldova …

    1. Corect, Moldova e un fel de Ev Mediu…..Dar uite aşa, cu idei strălucite din partea de est a ţării, selecţia naturală ne va curăţa de ei..

      1. Băi ființa odioasă , fă-ți tu și familia ta nspe mii de vaccinuri și lasă ne pe noi să murim ca nu le-am făcut, să rămâi tu să împărătești pământul, fix aia 2pe2 ! De drepturile omului ai auzit bai satană bolșevică? Sau doar ideologia ta e sacră și luminată la fel ca a dictatorilor

  6. Bine ca l ai vaccinat ,înseamnă că nu trebuie să ți faci griji pt cei care nu vor că al tau copil este protejat.Nu decide nimeni pt.mine.Am acest drept constituțional. Suntem oameni,nu vite….

  7. Noi parinti trebuie decidem daca dorim sa ne vaccinam copiii.
    Nu Politicieni ,daca am efecte adverse vine sa ma ajute ?Nici nu te baga în seama .
    Tot parintii sufera cu copil ,Nimeni altcineva.Efectele vaccinurilor nu sunt neaparat imediate în timp.
    Mai bine va informatii ce este în acel vaccin ,Oricum depinde si unde va informatii ca sa aflatii adevarul.

  8. Cand a dat Ceaușescu legea avorturilor de ce n ați mai făcut petiție sau de nu ați protestat?!?
    Voi trăiți prea bine oameni buni și vi s-a urcat la cap.

    1. Ceausescu nu vindea niciodata poporul pentru 30000 de euro cum sunt in stare sa vanda politicienii din ziua de azi, in plus multi dintre noi nici nu eram nascuti atunci, untem generatia care la dat jos pe Ceausescu, am facut ce voi nu ati fost in stare

  9. Nici eu nu sunt de acord cu vaccinarea obligatorii. Fata a făcut convulsii febrile și pana la 5 ani am luat tratament, dar după 2 ani eu încă dorm cu ea și mă trezesc la fiecare mișcare a ei.

  10. Deci Coronavirus e in plina epidemie si ei se decid sa se adune in sute sa faca protest? Mai mare prostie nu se poate? Daca ne gandim logic dic cate vaccine se fac o persoana a avut efecte negative. Da nue ceva ce dorim la nimeni sa i se intampole si a fost o experienta naspa. Dar aia nu inseamna ca trebuie toata tara sa se opreasca din vaccinuri. Vaccinurile ajuta pentru ca un numar mare de persoane se vaccineaza si epidemii nu pornesc. E la fel ca si cum ai da un paracetamol la copil prima data in viata lui si e alergic. Se poate intampla, nu inseamna ca nimeni nu ar mai trebui sa foloseasca paracetamol. Voi ca parinti nu tot timpul sunteti persoana corecta sa decida ce e mai bine pentru copilu vostru, sunteti implicati sufleteste si emotional si daca compari cu un medic care e specialist la asa ceva el poate face decizia mai buna in majoritatea cazurilor.

    1. CE ANUME NU INTELEGETI? SA PRESUPUNEM CA DUMNEAVOASTRA VINDETI MANCARE LA UN RESTAURANT SI SE IMBOLNAVESC 1 DIN 10 PERSOANE DINTRE CELE CARE MANANCA MANCAREA, CINE RASPUNDE????? e IATA CA IN CAZUL VACCINURILOR NU RASPUNDE DECAT STATUL IN UNELE CAZURI….DESPRE CE VORBIM DE FAPT???

      1. George, stal calm, nici sa scrie nu stie, nici macar sa se exprime … Pare genul care intradevar nu poate decide nici macar pentru persoana sa.

  11. Poate ar fi bine sa nu fie vaccinarea obligatorie dar sa fie decizia copilului dacă își asuma riscul sau nu sa facă boala și sa moara. Anumite boli au fost eradicare datorita vaccinului iar după eliminarea obligativității au reapărut. Nu aud aici, să-și dea cu părerea nici o mama căreia i-a murit copilul pentru ca nu l-a vaccinat (sunt destul de multe astfel de mame iubitoare de copii) . Sau poate o copleșește sentimentul de vinovăție ca nici nu mai știe sa scrie. Parca ar fi tone de mercur într-o fiola de vaccin asa vorbiti. Întrebați pe cei care știu care sunt cantitățile periculoase! Ginditi-va rațional la proporții. Sunteți siguri(sigure) ca după vaccin nu a făcut anumite complicații din alte cauze manifestându-se doar o coincidenta? Eu ii mulțumesc în gând în fiecare zi mamei mele ca m-a vaccinat și nu m-a lăsat la „mana” virusului și în voia sortii. Dar ce spun eu aici? Poate aveți noroc și nu face boala și nu moare ceea ce va doresc din inima! Hai noroc și la vara cald!

    1. Pai,pai…fata mea are 19 ani, nu are nici un vaccin..este sanatoasa tun…nu a fost crescuta dupa manuale.nu sunt de accord cu vacinul obligatoriu.fiecare sa decida pt.copilul lui si pt.el.

  12. Am 33 de ani si parintii mi-au facut toate vaccinurile cand am fost mica, pana in clasa a VIII-a am fost vaccinata. Am avut si o cunostinta, care nu a facut copilului nici un vaccin iar la 15ani dintr-o banala raceala a murit. Urmatorul copil l-au vaccinat si a trecut cu bine peste gripe si raceli si boli ale copilariei…doamna a spus ca i-a intrat copilu in coma dupa 4ore dar nu spune varsta copilului sau vaccinul care i s-a facut. Nu sunt de nici o parte dar cand se dau asemenea publicatii ar trebui date detalii …pt ca si eu pot spune ca am facut febra dupa ce am luat vitamina C de fapt am facut ca am iesit cu parul ud si afara erau 0grade.

  13. Care este partidul care va vota cu NU legea vaccinarii obligatorii ? Vreau sa stiu ca sa stiu cu ciune votez la alegeri.

  14. Cand suntem mici ne fac acele vaccinuri , dar nu cred ca, acuma este ceva obligatoriu, pentru multe persoane exista reactii adverse mai rele sau mai putin rele.Matusa lu’ bunica mea a trait 100 de ani si nu a mai facut nici un vaccin. Cu aceste vaccinuri ne pot manipula cum vor ei..

  15. Parintele ARE OBLIGATIA de a se asigura de faptul ca un vaccin (oricare ar fi), un medicament (oricare ar fi), un aliment (oricare ar fi) sau chiar elemente din mediul inconjurator nu-i va pune viata copilului in pericol. Asta-i motivul pentru care se si fac testele. Faptul ca un individ nu poate beneficia de un vaccin (sau de un alt element benefic vietii) nu anuleaza necesitatea acelui element. Trebuie sa se obisnuiasca cu disconfortul sau pericolul pe care l-ar putea intalni in lipsa acelui element (vaccin, medicament, fruct, leguma, aliment, praf, polen, frig, plante….etc). – Valabil DOAR in ce priveste „Schema de vaccinare obligatorie”, acel set de vaccinuri care au facut posibila viata omului pe Terra in ultima suta si ceva de ani.

  16. Metale grele luam si din hrana si multe aletele.consumati peste? Pestele contine mercur…intradevar nu in cantitati mari dar daa contine… nici vaccinurile nu are o.cantitate letala de.vaccin…voi cei contra..sau care spuneti ca, copiii au avut reactii adverse…copiii au fost perfect sanatosi cand i-ati sus la vaccinare?Vaccinul nu se face daca copilul are o usoara stare febrila, e unnpoc racit, bolnavior nici la 1 zi , 2 dupa ce i-a trecut boala, raceala…samd…
    Vaccinarea terebuie sa fie la alegerea fiecaruia…da nu mai venti cu imbolnavesc samd…. in trecut din 6-7 copii ai unei familii abai daca traiau toti sau doar 2-3…ba chiar unu…nu toti ajungeau la.o varsta inaintata….
    Cei care nu isi.vaccineqza copiii sa nu ii vaccineze si sa sara pe cei care aleg sa vaccineze ca nu e bine ce fac…fiecare alege ce crede ca e mai bn pt copilul lui

  17. Oricine poate fi alergic la orice. Faptul ca unele persoane dezvolta soc anafilactic la anumite substante, nu inseamna ca in anasamblu acel produs este daunator, in sine. Alergii poti dezvolta si pe parcursul vietii si pana nu incerci acel ceva ce iti provoaca reactia alergica, nu vei afla ca ai alergia. Eu pana nu am facut RMN cu substanta de contrast, nu am stiut ca fac soc anafilactic din cauza ei. Asa ca, nu mai aberati la modul general despre vaccinare! Iar atat timp cat refuzati sa va vaccinati, nu aveti ce cauta in colectiv pt ca si noi, restul, avem drepturi. Printre care cel la sanatate! Deci, avem dreptul sa va refuzam accesul alaturi de noi. Imi pare rau pt pierderea de orice fel a oricui, dar asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam punerea in pericol a tuturor. Mai nou a reaparut epidemia de rujeola din care anti-vaxerilor. SA refuzi un vaccin ce are in componenta o substanta la care stii ca esti alergic e una, iar sa refuzi imunizarea pe considerente utopice, sau pe experienta altora, e alta.

    1. „Nu conteaza” pentru tine nu conteaza inseamna tot…..deci nu conteaza sa moara jumatate din cei vaccinati si pentru tine bineinteles „nu conteaza” dupa cum te.ai semnat cuvantul te caracterizeaza….mai bine fa nani decat sa scrii aiurea

  18. Copilul meu nu a murit, făcut reacție adversă gravă la ROR la nicio saptamana după vaccinare au urmat 6 ani de chin pentru copil si pentru noi .
    Cine va plăti vreodată pentru chinurile noastre ?
    Văd multe comentarii de la unele femei aiurea, dacă copii iei nu au pățit nimic ce mai contează ceilalți copii ,care nu au fost atât de norocoși nu-i așa?

  19. Am vaccinat ambii copii si nimeni nu a intrat in coma si nici nu va intra. Oamenii nu stiu ca doctorul ce vaccineaza are obligativitatea de a tine acele seruri de vaccin la rece pana se fac. Nu toti doctorii respectoa cu strictete modul de administrare a vaccinurilor. De obicei cei ce nu cred in puterea unui vaccin sunt cei ultra … sau cei ce cred in tot felul de teorii ale conspiratiilor. In trecut din cauza Polio sau altor virusi se murea la greu, 1 din 200 paralizeaza si unul din 25 facea meningita. Oamenii se tem de o seringa ca de diavolul. In schimb toti oamenii astea care se tem de vaccin ca de diavolul ar trebui sa pupe mana la doctorii care au administrat vaccinurile si astfel virusul deocamdata nu a ajuns la copii lor nevaccinati, doecamdata. Variola are o rate de mortaliate globala de 30-35%. Hai sa nu ne vaccinam copiii ci sa ii lasam sa moara. Oameni fara cap.

  20. Foarte trist ca se permit asemenea articole.
    După ce au fost eradicate boli care au salvat milioane de copii aici s-a ajuns?
    Cu cât mai precară educatia cu atât mai mare gura!

    Băi antivaccinistilor, copilul tau sau tu ăla nevaccinat pui în pericol copiii care nu au ajuns încă la vârsta de vaccinare si pe cei cu sistemul imunitar deprimat!
    Daca nu vreti vaccin atunci nu aveti nevoie nici de suport medical! În caz de urgență lingeți doi copaci, beți un ceai sau faceți o incântație!
    Cereți să se folosească exclusiv vaccinuri sigure si de calitate, produse în condiții de siguranță, asta cereți! Dacă cineva lovește un copil cu masina nu interzicem mașinile dar putem cere mai multe semafoare, treceri de pietoni, pedepse mai aspre pentru cel care urcă în stare de ebrietate la volan.
    Vaccinurile sunt bune, tine manipulate salvează vieti. Nu uitati ca un cuțit poate ucide sau poate tăia pâinea! Să tăiem pâine zic.

  21. Si al meu copil la o lună jumate după vaccin la 20min in wiena șoc anafilatic restucitat in statia de metro,a fost la terapie mai era un caz tot la fel k si al nostru nimeni nu știe nimica,cert k am făcut testul din firul de par in elveția ia esti mercur aluminiu peste masura,avem autism si retard in dezvoltare nimeni nu știe ce sa intamplat cum de ce..

  22. Eu zic ca daca e lege nu e tocmeala si trebuie sa facem intocmai. Stimatii nostrii guvernanti, parlamentari si politicieni de tot felul stiu ce e mai bine pentru populatia tarii. Deciziile nu sunt luate de capul lor sunt foarte bine fundamentate stiintific, social si de tot felul. Sa avem incredere in dumnealor pentru ca domniilor lor ne reprezinta, sa le luam exemplul, sa nu ii mai judecam si birfim ca tot pe noi ne facem de ris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close