avortbioetică

A demisionat după ce i s-a cerut să recolteze creierul unui băiețel avortat care era încă viu

Holly O’Donnell, fostă angajată a companiei de biotehnologie StemExpress din SUA, a oferit o mărturie extinsă despre experiența ei la această firmă, care lucra cu lanțurile de clinici de avort din SUA, pentru a obține țesuturi de copii avortați cât mai intacte posibil, în scopul prelucrării lor pentru alte produse și tratamente medicale – faptă care se încadra la trafic ilegal de organe conform legii federale.

Recoltarea acestora se face cel mai bine de la copiii avortați în stadii avansate ale sarcinii (procedură permisă de legea din SUA până în 2022, iar în prezent doar în anumite state americane).


Mărturia lui Holly O’Donnell

A durat puțin. Sunt în hol și văd scos borcanul și dus în laboratorul de patologie, o aud pe colega mea, Jessica, pregătindu-se, clătind borcanul, clătind pânza în care era și aruncând-o în scurgător, clătind, punând apă în vasul Petri și pregătindu-l pentru doctor. Apoi o aud chemându-mă: „Hei, Holly, vino-ncoace! Vreau să-ți arăt ceva destul de interesant. E chiar cool.”

Când îl văd, rămân mută de uimire. Este cel mai dezvoltat făt și cel mai apropiat de stadiul de bebeluș pe care l-am văzut. „Ok, vreau să-ți arăt ceva”, zice ea.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Ia un instrument și doar îi atinge inima, iar aceasta începe să bată. Și eu stau și mă uit la acest făt a cărui inimă bate și nu știu ce să cred. „Știi de ce se întâmplă asta?” m-a întrebat colega mea. Știam de ce se întâmplă: era din cauză că electricitatea încă mai circula prin inimă. Și nu-mi dau seama dacă în acest caz se poate declara decesul sau nu.

[Medicii cu care au discutat investigatorii explică faptul că există momente când, după ce procedura de avort este finalizată, inima încă bate. – ed.n.]

Avea chip. Nu era complet distrus, iar nasul se vedea foarte pronunțat. Avea pleoape și gura era vizibilă. Fiindcă era aproape intact, colega mea a spus: „Oh, e un făt foarte bun, se pare că putem procura multe de la el. Vom procura creierul.”

În momentul în care aud asta, mă gândesc, că va trebui să-i deschidem capul. Va trebui să-l tăiem.

„Pătrunzi prin față”, mi-a spus ea. Mă gândesc că nu vreau să fac asta. Dar ea ia foarfeca și face o mică incizie aici [arată spre bărbie] și taie apoi puțin prin gură. „În regulă, poți să continui tu?” mi-a zis ea. „Da” îi răspund [oftând]. Nu voiam să fac asta. Dar mi-a dat foarfeca și mi-a spus că tăietura trebuie făcută prin mijlocul feței. Nu pot să descriu ce am simțit. Îmi amintesc că am luat foarfeca și am terminat de tăiat fața copilului, iar Jessica a prelevat creierul și l-a pus într-un recipient…


Acesta a fost momentul în care Holly O’Donnell a știut că nu mai poate lucra pentru compania StemExpress.


Mărturia lui Holly O’Donnell face parte dintr-o serie de investigații cu camera ascunsă realizate în 20215 de  jurnaliști de investigație de la Center for Medical Progress, coordonați de David Daleiden.

Filmările acestora făcute cu camera ascunsă au dezvăluit că lucrătorii din industria avorturilor erau dispuși să schimbe procedura de avort și chiar să încalce legea, recoltând țesuturi și organe de la copiii născuți vii în urma procedurii de avort, care, în stadiu avansat de sarcină, implică inducerea nașterii înainte de termen.

Cel mai adesea, femeile care veneau la clinică să facă avort la cerere nu-și dădeau acordul sau nu știau că semnau pentru a dona rămășițele copilului avortat pentru industria biotehnologiilor medicale.


VIDEO ȘOCANT: Personalul clinicilor de avort din SUA cotrobăie prin rămășițele copiilor avortați, vânzând pe piața neagră tot ce e intact


VIDEO: Clinicile de avort din SUA recoltează și vând ilegal organe fetale. Pentru a le obține intacte, „e importantă dilatarea și cooperarea pacientei”



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button