VIDEO. Roxana Afloarei: „Chiar dacă pierdeți pruncul la naștere sau înainte, aveți conștiința că ați făcut tot ce ține de voi” / Discurs la Marșul pentru viață 2020 online Iași
de Redacția Stiripentruviata.ro
Roxana Afloarei, din Iași, este mama unui copil care a fost diagnosticat in utero cu dizabilități și a trecut la cele veșnice după numai trei zile de la naștere. Prezentăm ample extrase din mărturia ei dată la Marșul pentru viață 2020 online Iași, însoțite de VIDEO integral.
După ce copilul a fost diagnosticat cu sindrom Down și apoi cu o complicație care punea sarcina în pericol, părinții au fost anunțați că au „opțiunea” avortului, dar au refuzat.
Maternitatea ca misiune
„Cum poate cineva să ne ofere ca pe o soluție să ne omorâm copilul doar pentru că nu corespunde anumitor norme?”, se întreabă Roxana Afloarei. „Cred că a da naștere copilului nu este o alegere, ci o misiune. Ai primit în dar tu, ca femeie, această misiune de a aduce pe cineva în lume. Nu știi cine sau ce va fi.”
Despre minciuna „alegerii”, ea spune: „Gândiți-vă la femeile care consideră că este alegerea lor când vor face un copil și, din păcate, ajung într-un punct în care nu mai pot să-l facă. Acolo de ce nu mai este alegerea lor să-l facă?”
Pentru că, subliniază ea, „în momentul concepției, este nevoie de trei: de mamă, de tată și de voia Domnului”.
Dumnezeu, Care ți-a dat copilul, are încredere că vei fi un părinte bun
„Dacă voia Domnului vine înainte ca tu, ca mamă, să te simți pregătită, aceasta nu trebuie să te sperie”, continuă ea. „Trebuie să-ți dea încredere că El are încredere în tine, că tu ai toate șansele să fii cea mai bună mamă sau cel mai bun tată.”
„Nu ne-a plăcut când ni se spunea că ne vom chinui cu el”, își amintește ea. „A fost voia Domnului [ca el să nu aibă un prognostic bun de supraviețuire] și noi am ales să o acceptăm, chiar dacă nu am înțeles-o pe deplin.”
„«Acest copil nu va avea o viață normală», ni se spunea. Dar cine decide ce este normal? Nu se încadrează într-un anumit tipar și atunci trebuie să terminăm viața? Cineva considera că numai oamenii cu ochi albaștri sunt de rasă ariană și se lupta ca numai acest tipar să existe, ca toți să fim la fel.”
„Dacă v-au ieșit bine analizele copilului, v-a garantat cineva că veți avea copii fericiți?”, adaugă Roxana Afloarei.
„Pentru cele trei zile în care Teodor a trăit, a meritat suferința din timpul sarcinii, a meritat durerea fizică pe care am simțit-o până l-am născut, a meritat toți banii pe care i-am cheltuit cu el în spital și a meritat toată jelirea și suferința de după”, afirmă ea. „Acele trei zile de fapt au fost pregustarea raiului pentru noi. A fost cel mai frumos copil.”
Lecțiile primite de la un copil
„Am învățat acele lecții pe care Teodor a vrut să ni le dea în scurtul timp petrecut pe Pământ”, spune mama lui.
„Toată experiența lui Teodor ne-a unit într-un fel… În afară de taina cununiei, nu știu dacă mai exist ceva la fel de puternic. A fost o lăsare a noastră deoparte, ca să mergem înainte pentru Teodor. Așa un scop comun cum nu am avut până atunci niciodată. Ne-a făcut să ne iubim mai mult. Eu cred că abia acum am descoperit amândoi ce este iubirea cu adevărat. Avându-l pe Teodor, el ne-a învățat iubirea cea frumoasă.
Mărturie pentru alte mame
„Am fost și judecați că am publicat povestea lui, cum că noi nu suferim de fapt. Dar am ales să o publicăm tocmai pentru întărirea celorlalte mame”, explică Roxana Afloarei.
„Dacă la momentul concepției sunt trei, la momentul deciziei asupra vieții copilului conceput, femeia este cea care are toată puterea”, atrage spune ea.
Ieșeanca le avertizează pe femeile aflate în situația de a decide cu privire la viața copilului că singura cale care le va oferi pacea este calea vieții pentru copilului lor, indiferent cât de scurtă va fi această viață.
Chiar dacă pierd pruncul la naștere sau înainte de naștere, „e o misiune cu care veți merge înainte. Dar să aveți conștiința că ați făcut tot ce ține de voi, care vă va da liniște noaptea și vă va ajuta să fiți veseli chiar și atunci când vă plânge sufletul uneori”.