Uncategorized
Lance Armstrong în Turul vieții
Pr. Valentin Istrati
Cea mai importantă victorie pentru ciclist nu a fost făcută pe bicicletă, ci în Turul vieții, acolo unde omul Armstrong a simțit că adevărul este sensul unic al vieții unui om. Lance Armstrong a înțeles cred că e mai bine să fii de batjocură o viață întreagă, decât o veșnicie.
Lumea sportivă și nu numai a fost șocată de noile mărturisiri ale ciclistului american Lance Armstrong, care a admis că s-a dopat în toate cele 7 Tururi ale Franței la ciclism la care a participat.
După amortizarea șocului s-au găsit mulți, printre care și mari sportivi, să îl condamne pe ciclist, să strige „rușine”, să arate obrazul și să ceară pedepsirea penală a sportivului, căruia oricum i s-au retras toate trofeele.
Ce-o fi fost în capul acestui atlet, unul dintre cei mai vestiți din istorie, posesorul unei averi considerabile din sport și publicitate, să admită că a furat distincțiile pe care le-a primit? Ce l-a determinat să își distrugă practic numele și faima, ba chiar și viața, când putea să tacă, în fața presupunerilor jurnaliștilor? Ce l-a forțat să devină dintr-un star internațional, unul dintre cele mai hulite personaje din media și chiar de pe stradă?
Faptul că omul celebrat de o lume întreagă a sfidat evidențele mediatice și a răspuns cu da la toate întrebările incriminatoare ale lui Oprah este – cred eu – un gest de pocăință, de întoarcere și de prețuire a adevărului mai presus decât toate iluziile lumii. Omul a fost dintotdeauna, chiar și atunci când era erou de furat, preocupat de ajutarea semenilor, Fundația Livestrong, înființată de el, strângând aproape jumătate de miliard de dolari pentru combaterea și tratarea cancerului.
Lance tocmai a scăpat aparent de amenințarea cumplitei boli, iar gestul său, în spatele oricăror convenții, este un gest de noblețe ființială. Un om care spune adevărul despre păcatele sale este un om care se întoarce la Dumnezeu. Deși în felurite rânduri, Lance a spus că nu se roagă mult, el s-a declarat întotdeauna un avocat al binelui și al iubirii, care dorește o „spiritualitate a vieții” așa cum o numea el. Adevărul pe care l-a rostit deunăzi este deschiderea unei căi către Dumnezeu, chiar dacă această cale înseamnă renegare, dispreț și ură din partea celor care l-au aclamat până ieri. Pocăința, oricât ar fi de dureroasă, este singura poartă către Dumnezeu în lumea aceasta. Durerea întoarcerii, cauterizarea răului în care ai trăit, lacrimile de rușine și de durere interioară, frica de oprobriul public sau de disprețul sinelui, toate acestea sunt necesare pentru o metanoia, adică o schimbare fundamentală a gândirii și un început al renașterii lăuntrice.
Spovedania, ca Sfântă Taină în care îi spunem lui Dumnezeu bolile, durerile și păcatele noastre, este o realitate a strângerii de inimă și a străpungerii inimii. Este operația esențială prin care Duhul Sfânt, prin duhovnic, extirpează din suflet tumorile mortale care s-au aciuat acolo și care se luptă împotriva ființei veșnice a omului. Orice operație înseamnă durere, tăiere, bisturiu, apoi convalescență și profilaxie a bolilor la care suntem predispuși prin slăbiciune.
Armstrong a spus adevărul, iar acest lucru trebuie apreciat. Sunt atâți oameni slăviți de alteriate, celebrați de istorie, trăind în opulență, slavă, putere și bogăție care nu au avut și nu vor avea niciodată curajul de a spune adevărul despre păcatele lor, de multe ori mai cumplite decât dopajul bietului ciclist. Mulți dintre sportivii care îl acuză amarnic ascund și ei mostre de urină de bebeluș în haină, cu grijă, pentru ca analizele să nu depisteze anabolizantele sau monstruozitățile pe care le ingerează cu bună știință. Dopajul este mai prezent decât ne închipuim. Și nu numai în sport. Plagiatul în mediul academic, corupția în cel public sau politic, șpaga pentru funcții, simonia, războiul economic fără scrupule, viclenia oamenilor, toate acestea sunt forme de dopaj, adică de hoție pentru performanțe lumești. Și o mică, prea mică parte din acești oameni se întorc la Dumnezeu, își recunosc public sau privat greșelile, fac un canon de pocăință pentru vindecare totală.
Ar putea fi spuse multe despre transformarea sportului în afacere, despre obsesia omului pentru demiurgie obținută fraudulos, despre anchilozarea omului în fața media sau despre bombele de televiziune, însă ne vom opri aici.
Cea mai importantă victorie pentru ciclist nu a fost făcută pe bicicletă, ci în Turul vieții, acolo unde omul Armstrong a simțit că adevărul este sensul unic al vieții unui om. Lance Armstrong a înțeles cred că e mai bine să fii de batjocură o viață întreagă, decât o veșnicie.
Bravo Lance!
Sursă: Doxologia
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.