De Brian Cloves
Oricine este interesat de planul homosexualilor de remodelare a valorilor tradiționale ar trebui să cunoască în detaliu principalele strategii pe care aceștia leutilizează, pentru a le putea înțelege și a le putea răspunde cu dragosteși în cunoștință de cauză. Susținătoriihomosexualilor sunt foarte iscusiți în manipularea opinei publice, ei folosindu-se de șase tactici bazate pe minciună și jumătăți de adevăr:
· Exploatarea stării de “victimă”
· Folosirea mass-mediei pentru a obține compasiune
· Semănarea confuzieiși neutralizarea bisericii
· Defăimarea și reducerea la tăcere a creștinilor
· Ascunderea adevăratelor intenții
· Intimidarea
Unul dintre motivele pentru care aceste tactici au funcționat este că activiștii homosexuali au reușit să creeze o imagine inofensivă și prietenoasă a mișcării lor. Ei i-au făcut pe oameni să creadă că societatea nu va fi afectată de agenda lor socială radicală. Strategii homosexualilor și-au nuanțat discursurile extreme și și-au ascuns agenda sub un limbaj mieros. Cu timpul, mulți oameni au început să se considere pe ei înșiși dar și pe ceilalții – “homofobi” sau “plini de ură” dacă îndrăzneau să se opunăvreunui punct de pe agenda drepturilor homosexualilor, sau dacă se îndoiau doarîn sinea lor de aceste drepturi.
Mulți generali și magistrați și-ar fi doritca adversarii să fi scris o carte despre strategia lor. Interesant este faptul că liderii “drepturilor homosexualilor” chiar au făcut acest lucru. Marshall Kirk și Hunter Madsen și-au expus în mod clar strategiaîn cartea: After the Ball: How America Will Conquer Its Fear & Hatred of Gays in the 90s (“Cum își va învinge America teama și ura față de homosexuali în anii 90”)[1]. Această carte este o extraordinară sursăde informații pentru susținătorii familiei tradiționale care sunt angajați în mod activ în lupta de rezistență împotriva agendei drepturilor homosexualilor.
De departe, cea mai populară tactică a homosexualilor este să îmbrățișeze „starea de victimă” – o armă extrem de puternică, aproape paralizantă, și care le conferă un avantaj aparte în spațiul public. Kirk și Madsen rezumă marele avantajal afișării „stării de victimă”:
În orice campanie organizată pentru câștigarea publicului, homosexualii trebuie să fie prezentați ca victime care au nevoie de protecție, pentru ca cei cu orientare normală să fie înclinați din instinct să adopte rolul de protectori… Scopul adoptării imaginii de victimă este acela de a-i determina pe cei cu orientare normală să se simtă incomod; aceasta înseamnăca în locul încrederiicare în mod normal le-ar însoți și le-ar răsplăti poziția contrahomosexualității, să li se inoculeze sentimentul de rușine și prin aceasta să înceapă procesul de schimbare a gândirii – așa încât ceicu orientare normală să ajungă să se identifice cu homosexualii și să simpatizeze starea lor umilă… Publicul trebuie să fie convins că homosexualii sunt victimele împrejurărilor, că nu își pot alege orientarea sexuală, așa cum nu își pot alege nici înălțimea, culoarea pielii, calitățile sau defectele… Homosexualii trebuie să fie reprezentați ca victime ale prejudecăților.
Sună familiar? Desigur, dacă urmărim cu atenție oricereportaj din mass-media despre acest subiect. Dar „starea de victimă” necesită și o poveste care să o susțină. Astfel, cea mai comună plângere a homosexualilor vizează pretinselevaluri de ură împotriva lor.
O analiză a statisticilor FBI asupra delictelor de ură comise împotriva homosexualilor între anii 2000-2008, arată că probablilitatea ca un homosexual să fie victima individuală a unui delict de ură, în timpul vieții sale, este puțin peste un procent [2]. Interesant este faptul că probabilitatea că homosexualii să comită delicte de ură împotriva heterosexualilor este mai mare decât probabilitatea ca heterosexualii să comită astfel de delicte împotriva homosexualilor. Conform datelor FBI, anual se comit 3.98 delicte de ură de către fiecare milion de heterosexuali împotriva homosexualilor și 4.44 delicte de ură sunt comise anual de către fiecare milion de homosexuali împotriva heterosexualilor [3].
Violența împotriva homosexualilor acaparează întreaga presă, însă este interesat de observat că marea majoritate a violențelor împotriva homosexualilor sunt comise de către alți homosexuali. Coaliția Națională pentru Programe Anti-Violenta (NCAVP) este cea mai importantă organizație de urmărire a violenței împotriva homosexualilor, din Statele Unite. Conform statisticilor NCAVP asupra violenței împotriva homosexualilor, 83 de procente din acțiunile de violența comise împotriva homosexualilor sunt comise de către alți homosexuali, în situații domestice. În acest procent nu intră și actele de violența comise de către homosexuali împotriva homosexualilor în situațiile non-domestice [4].
Această confuzie este răspândită peste tot în societate și punerea la îndoială a agendei homosexuale nu este tolerată – în special printre tinerii din America.
De exemplu, ideea clasică referitoare la universități – care ar trebui să fie “spații destinate schimbului liber de idei” – a fost înlăturată complet în Statele Unite. Mai mult de trei sferturi dintre colegiile și universitățile Statelor Unite prevăd coduri de conduită care interzic comportamente sau discuții referitoare la problema homosexualității. Pericolul pe care aceste coduri îl reprezintă pentru libertatea academică anulează utilitatea lor. Acest fapt a fost demonstrat in mod clar întrucât multe colegii și-au pedepsit sever studenții doar pentru că au dorit să dezbată problema homosexualității.
De câteva zeci de ani, în școli se derulează un proces de reducere la tăcere a ideilor contrare homosexualității. În 1991, un student de la Universitatea din Michigan, și-a anunțat intenția de a organiza un program de consultanță prin care să ajute homosexualii să își schimbe modul de viață. El a fost adus în fața unei comisii șigăsit în unanimitate vinovat de “hărțuire sexuală” iar apoi exmatriculat din universitate [5]. În anul 2000, Consiliul Studențesc al Universității din Tufts a hotărât să anuleze recunoașterea asociației Tufts Christian Fellowship (TCF), datorită faptului că părerile unuia dintre membri referitoare la Scriptură și homosexualitate erau opuse față de ale acestuia [6]. Asociației TCF i-au fost retrase fondurile, nu i s-a mai permis să utilizeze numele Tufts, nu i s-a mai permis să organizeze și să organizeze întâlniri și i s-a interzis să anunțe sau să promoveze întâlnirile sau evenimentele pe care le organiza. În 2011, un elev de la liceul Fort Worth din Texas a fost exmatriculat din școală după ce ar fi spus în cadrul unei discuții de clasă: “sunt creștin și nu cred că homosexualitatea este normală” [7]. Și nici profesorilor nu le este ușor. În 2010, un profesor de la Universitatea din Ilinois Urbana-Campaign a fost acuzat de “discurs instigant la ură” și demis din postul său pentru că ar fi predat doctrina catolică asupra homosexualității în introducerea la cursul de religie catolică [8].
Profesorul de științe politice Betheke Elshtain, în timp ce expunea pericolele codurilor de conduita împotriva discriminării, evidenția și dificultățile asociate tuturor acțiunilor punitive de acest fel: “Intuiția îmi spune că, pe termen lung, consecința acestor restricții [a codurilor de conduită din colegii] nu va fi o conștientizare colectivă a studenților purificată de orice urmă de discriminare, ci mai degrabă un puternic și clocotitor sentiment de indignare pentru faptul că cineva ar putea fi catalogat drept discriminator fară să fi comis vreodată o acțiune în acest sens sau fără să fi rostit vreo insinuare discriminatoare” [9].
Nimeni nu ar trebui să încerce negarea drepturilor fundamentale umane ale homosexualilor; este vorba despre aceleași drepturi fundamentale pe care le avem cu toții ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dar am ajuns în punctul în care trebuie să luptăm pentru a ne păstra propriile noastre drepturi fundamentale – dreptul la libera exprimare, la religie, la libera întrunire și la educarea propriilor copii conform valorilor personale – și pentru a ne proteja familiile și instituțiile.
Cei care promovează homosexualitatea limitează în mod forțat din ce în ce mai multe drepturi ale creștinilor, iar situația degenerează foarte repede. Cine oare și-ar fi putut imagina cu câțiva ani în urmă că firmele iși vor concedia angajații pentru motivul că aceștia au redactat articole pro-familie în timpul lor liber, sau că oamenii de afaceri vor fi dați în judecată pentru că refuză să participe la ceremonii de “căsătorie” a homosexualilor?
Acum este momentul să tragem linie și să luăm poziție… să ne apărăm familiile și drepturile fără să fim nevoiți să ne cerem scuze în spațiul public pentru asta.
[1] Marshall Kirk and Hunter Madsen. After the Ball: How America Will Conquer Its Fear & Hatred of Gays in the 90s [New York City: Plume Books], 1989.
[3] Ibid.
[4] The Național Coalition of Anti-Violence Programs (NCAVP). Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender Domestic Violence: 2003 Supplement.
[5] Paul Weyrich. “Politically Correct Fascism on Our Campuses.” New Dimensions Magazine, June 1991, page 44.
[9] Stephen Goode. “Efforts to Deal With Diversity Can Go Astray.” Insight Magazine, September 10, 1990, pages 15 to 19.
Traducerea și adaptarea: Nicolae Iliescu
Sursă: LifeSiteNews
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
