Jim Caviezel, interpretul rolului lui Iisus din „Patimile lui Iisus”, a adoptat doi copii cu dizabilități. Cum i-a schimbat acest lucru viața
Jim Caviezel a devenit faimos pentru rolul lui Iisus pe care l-a interpretat în filmul „Patimile lui Iisus”. Însă, viața personală este chiar mai remarcabilă decât incredibilul său talent actoricesc. Alegând un drum pe care puțini se încumetă să meargă, el și soția lui Kerri au adoptat doi copii din China, ambii cu nevoi speciale.
Primul a fost Bo, un băiețel ce fusese abandonat într-un tren imediat după naștere. El a fost crescut într-un orfelinat până la vârsta de cinci ani, spunându-i-se că nu va avea niciodată o mamă. O tumoare pe creier ce era vizibilă și la nivelul capului îi amenința viața, eliminând astfel orice șansă la o familie iubitoare.
Mai târziu, Caviezel și soția sa au decis să adopte un alt copil, o fetiță nou născută ce era sănătoasă. Însă, înainte de adopție, cuplul a întâlnit o altă fetiță de cinci ani ce avea, de asemenea, o tumoare pe creier. Gândindu-se că fetița sănătoasă va putea găsi o familie iubitoare care să o adopte, cei doi au ales să o adopte pe cea cu probleme ce nu ar fi avut niciodată o astfel de șansă..
Vă prezentăm mai jos câteva fragmente din interviul pe care actorul l-a acordat publicației Catholic Digest:
Tu și soția ta Kerri ați devenit părinții adoptivi ai unui băiețel Bo și ai unei fetițe, LeLe, ambii orfani din China. Ce impact a avut acest lucru asupra ta și asupra credinței tale?
Nici nu știu cum am fost înainte (râde). Dennis Quaid mi-a spus acum mult timp când l-a avut pe fiul său Jack <Vei găsi sentimente în tine care nici nu știai că există înainte să ai un copil>. Acum știu ce înseamnă asta cu adevărat. Chiar dacă ei sunt adoptați, simt ceva la fel de puternic ca un instinct. Asta m-a dat peste cap. Totdeauna am crezut că dacă voi adopta un copil nu voi avea același sentiment ca atunci când ar fi genetic copilul meu. Total greșit.
În ce manieră a influențat acest lucru credința ta și a soției tale?
Ei bine, noi suntem niște oglinzi, nu-i așa? În fiecare zi când mergem la școală noi ne rugăm. Nu vorbim, ci ne rugăm. Tot timpul simt că noi comunicăm mai bine în rugăciune. Dacă eu nu rămân statornic, nici ei nu rămân.
Ce altceva din rolul de tată te-a schimbat?
Cred că iubești mai mult. Văzând-o pe soția mea îngrijind copiii și modul în care ei răspund la asta, precum și felul lor de a fi, mă face să-i iubesc mai mult. În plus, sunt mult mai responsabil de atribuțiile mele. Nu sunt condus de sentimentele mele, ci de dragoste, care este o alegere. Și asta se manifestă prin faptul că sunt absorbit de copii mei – nu mai e un mod de a simți, ci devine un mod de a acționa. Asta e ceea ce m-a învățat credința mea și e ceea ce acum îi învață pe ei, dar pentru aceasta ei trebuie să o vadă venind de la amândoi.
Care sunt lucrurile care îți aduc cea mai mare satisfacție atunci când ești tată?
Zilele trecute, fetița mea mi-a sărit în poală, și-a pus mâna pe fața mea și mi-a șoptit la ureche: „Tăticule, te iubesc atât de mult.” Te atinge la inimă. Când ajungi acasă și copiii fug către tine, se urcă pe tine și te apucă de picior. Noi avem un mic ritual. Ei stau pe picioarele mele și eu îi duc în bucătărie și nu facem altceva decât să râdem.
Ce rol a jucat soarta în procesul de adopție pentru tine și soția ta?
Ieșeam de la slujbă când Susie McEveety, soția lui Steve McEvety care a regizat „Patimile lui Iisus”, mi-a zis <Vrei să adopți acest copil?> Am văzut poza unui copil cu o tumoare în vârful și pe creier. Și i-am văzut ochii – asta sună cam siropos, dar vă spun adevărul: în inima mea l-am auzit pe acest băiețel spunându-mi <Mă vei iubi?>.
Apoi i-am spus soției mele <Mi-ar plăcea să adoptăm acest copil. Cred că trebuie să facem acest lucru.> Credeam că o nu o să fie deloc de acord dar a spus <Sunt șocată că ai vrea să adoptăm nu orice copil, ci acest copil în special. Nu am crezut niciodată că ai fi dispus să adopți.> Eu am spus că nu am fost dispus să adopt pe cineva, eu vreau proprii mei copii. Am fost foarte aproape de a avea copii, dar nu a mers, și asta e tot ce pot să spun deși încă sper să avem copiii noștri biologici cu toate că știu în străfundul inimii mai puternic decât orice, chiar și decât întâlnirea cu soția mea și devenirea mea ca actor, că asta e ceva ce Dumnezeu a rânduit pentru noi.
Unul dintre lucrurile care te-a îndemnat să alegi procesul de adopție a fost provocarea pro-viață. Poți să ne împărtășești ceva despre asta?
Un cunoscut mi-a spus: <Ești pro viață, dar dacă tu crezi cu adevărat în ceea ce vorbești, adoptă un copil, dar nu orice copil, ci unul cu o deficiență serioasă și vei deveni pro-viață.> El nu și-a schimbat poziția niciodată și acest lucru m-a convins. Nu cred că și-a imaginat vreodată că o să fac acest pas uriaș.
Ascultam Johnny Mathias zilele trecute și am zis: <Ce voce minunată!>. Încă nu am auzit niciodată o persoană care să cânte ca și Johnny Mathias. Cât de aroganți suntem ca doar să ne gândim la cei 51.5 milioane de copii ce au fost avortați în țara asta fără a face nimic… Uite, eu sunt pentru ajutorarea femeilor. Pur și simplu nu văd avortul ca și o soluție pentru ajutorarea femeilor. Și nu îmi iubesc cariera atât de mult încât să spun că voi rămâne indiferent la așa ceva. Apăr fiecare bebeluș care nu s-a născut. Și, totodată, fiecare voce care ar fi fost unică ca cea a lui Johnny Mathias. Cum putem ști cu siguranță că nu am ucis chiar copilul care ar fi putut crea un tip special de medicină care i-ar salva pe ceilalți?
Care este motivul pentru care aproape ai refuzat rolul lui Iisus și de ce acceptarea rolului a fost una dintre cele mai grele decizii din viața ta?
În viața mea, au fost patru decizii cu adevărat greu de luat – unde aș fi putut spune cu ușurința „Nu, nu vreau să fac asta.” Prima, să devin actor. A doua, legată de întâlnirea cu soția mea – decizia de a mă căsători. În această societate în care lumea are concepția „Acordă-ți timp”, am știut că am întâlnit o doamnă specială și am știut că dacă nu fac asta o să fie o greșeală. A treia a fost „Patimile lui Iisus”. Au fost extrem de mulți oameni din echipa mea care au spus să stau departe de acest film. Mergeam la culcare și să îmi spuneam că nu o să fac asta. Și apoi nu puteam să adorm. Aveam toate semnalele ca să nu fac acest pas, dar ceva din interiorul meu continua să îmi spună: <Fă-o!>. În al patrulea rând, e vorba de copiii mei și de decizia a adopta copii cu dizabilități.
Cele patru decizii sunt strâns legate una de alta. Dacă m-aș fi lăsat condus de sentimente, aș fi spus nu la toate patru. Mă gândesc la moarte, la judecată iar Dumnezeu ar fi spus că asta avea în plan pentru mine și eu am refuzat. Iar eu aș fi spus că s-a întâmplat asta pentru că eram prea speriat. Acesta a fost punct de întorsătură. Nu pot să îmi hotărăsc viață bazându-mă pe sentimente. Când Îl simt pe Iisus, simt o pace și un calm de nedescris. Și nu pot spune că mă însoțesc peste tot. Dar recunosc pacea când o simt și îmi spun că sunt pe calea cea bună.
Traducere: Mihaela Sanpetrean
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
