Eliza-Maria Cloțea: Ghid simplu de votare sau răspuns la întrebarea „Ce candidat răspunde necesităților noastre?”
Eliza-Maria Cloțea, Președintele Asociației Studenți pentru viață, a publicat pe Facebook un ghid de votare din perspectivă pro-viață:
Simplu?! Știu că mulți nu ar zice asta despre aceste alegeri.
Nu sunt un analist politic mai priceput ca dl Ion Cristoiu, care zicea că nu știe cu cine să voteze, dar am găsit un criteriu simplu!
În orice moment al activității medicale, medicii se străduiesc să păstreze viața. Viața este o necesitate absolută pentru orice tratament medical.
Să ne uităm care sunt necesitățile noastre absolute.
Nr. 1 – La începutul vieții, pe când eram o singură celulă cu multe, multe lucruri înscrise în ea, care se vor dezvolta în decenii, am apărut pentru că aveam un tată și o mamă – deci ar trebui ca președintele nostru să aibă grijă de tații și de mamele acestei țări, să ofere sprijin familiilor și să încurajeze nașterea de prunci prin ajutor concret.
Nr. 2 – Existăm, dar mai avem 9 luni până să scoatem primul strigăt, când plămânii noștri se umplu prima dată cu aer. Deci ar trebuie ca președintele nostru să se preocupe să ajungem acolo. Să se preocupe de cei mai mici, nevinovați și inocenți dintre români care, începând cu prima secundă după concepție, depind de noi și sprijinul pe care îl oferim mamelor lor.
Nr. 3 – Creștem într-un popor și într-o țară – deci ar trebui ca președintele nostru să încurajeze valorile și tradițiile locului în care trăim. O țară nu pică din plop. Să prețuiască istoria și amintirea celor care au luptat pentru țara noastră, pentru că ea există și datorită lor. Să ia aminte la aspirațiile lor și să dea șansa fiecărui copil nenăscut să aibă aspirații.
Bineînțeles, sunt multe altele de adăugat, dar consider că prioritatea este clară: cum începe totul pentru fiecare alegător? Va ocroti președintele nostru mediul în care viața apare în mod firesc: familia iubitoare și responsabilă a unui bărbat și a unei femei? Va proteja el identitatea și valorile noastre?
Dacă puteți răspunde DA la toate întrebările, dacă el sau ea este președintele nostru, care ocrotește viața noastră, mergeți cu încredere și votați.
Nu sunt un single issue voter, ci sunt un alegător realist. În medicină trebuie să existe semne vitale ca să poți trata. Fără viață, nu e viitor!
Eu votez.
Este foarte frumoasa subtilitatea intrebarilor. Si eu ma gândesc după ce am fost la atâtea ,,marșuri pt viață,, daca ,,ei,, chiar vor avea grija de cei care aduc la viață pe cei mici… Și pare ca nu prea sunt argumente sa spunem da… Altfel am sta liniștiți acasă știind ca ei veghează din funcția in care au atâtea posibilități. E cam greu de crezut ca cineva din cei cocoțați acolo pt a fi votați, chiar are grija de mama, tata si copilul lor. Mai degrabă de cei care cu cromozomii lor xxy nu sunt făcuți sa nască copii, dar daca cineva le a sucit mintea cum ca pot deveni altceva, s ar putea ca acești rătăciți sa fie mai favorizați din păcate, in vremurile acestea decât cei care in mod firesc vor procrea. Din păcate cei doi pot asculta mai degrabă de oameni care nu au dreapta credință si sa nu ajute cu nimic normalitatea